CEL MAI GREU LUCRU.

Ce a fost cel mai greu în continentul african? „Că sunt albă şi femeie. Femeile nu au autoritatea la acelaşi nivel cu bărbaţii. Aşa e din strămoşi. Femeile nu au aceleaşi drepturi ca bărbaţii. Acum în oraşe se mai schimbă lucrurile, sunt foarte mulţi activişti în drepturile omului. Însă în sate femeia este foarte puţin respectată. Vreme de 15 ani am fost singura femeie din management, singura femeie care participa la şedinţele din consiliul de administraţie, nu numai printre africani, dar şi printre expaţi. Pentru că trebuie să lupţi foarte mult, trebuie să-ţi impui respectul şi este foarte greu, trebuie să ai o răbdare de fier.“ Diana Cazacu povesteşte că mai întâi a câştigat respectul şi afecţiunea angajaţilor, iar astfel s-a putut impune şi la nivel de management. Şi asta pentru că reuşea cu echipele pe care le coordona, să implementeze anumite proiecte care în Africa în general durează de trei ori mai mult. Pentru că a reuşit să le înţeleagă foarte bine cultura „eu reuşeam să-i motivez pe oameni în aşa fel încât să muncească pentru mine. Şi acum, la doi ani după ce am plecat din Africa, sunt zeci de persoane care îmi scriu regulat. Pe mulţi dintre ei i-am ajutat să-şi construiască o carieră profesională“. Povesteşte despre un băiat din Kenya care era servitor de ceai în bancă şi azi este director de IT - l-a îndemnat să meargă la şcoală, pentru că îi plăcea IT-ul, el a absolvit facultatea, iar apoi românca l-a angajat pe post de asistent în departamentul de IT, s-a dezvoltat foarte mult şi după ce ea a plecat el a devenit director de departament. „Sunt multe exemple de acest gen. Angajaţii mă respectau şi mă iubeau, dar nu am fost niciodată «soft», ci foarte strictă în ce privea rezultatele. Mi s-a dus vorba că solicit mult efort, dar sunt fair. Dar durează ani buni şi e nevoie de mult efort.“

Una peste alta, românca povesteşte că a avut mult de câştigat, din experienţa sa pe continentul negru, şi la nivel personal. „Oamenii din Africa m-au învăţat adevăratele priorităţi în viaţă: familia şi cei din jurul meu. M-au învăţat că e important să iei timp în fiecare zi să trăieşti viaţa aşa cum o vezi în acea zi, să nu te gândeşti mereu la viitor dar să înţelegi ce se întâmplă în prezent. M-au învăţat cum să fiu atentă la viaţa personală a celor din jurul meu şi făcând asta am mult sprijin în orice fac.“

ÎNAPOI ÎN EUROPA.

După ce au devenit părinţi, Diana Cazacu şi soţul său au mai petrecut câţiva ani buni în Africa - în Kenya şi în Mozambic-, dar au hotărât să se mute în Europa pentru o perioadă, din două motive. Pe de o parte au dorit să ofere copilului o fundaţie de educaţie europeană. Pe de altă parte, spune românca, în Europa poate face mai mult decât prin activitatea din Africa, lucrând pentru o singură instituţie. „E altceva să împărtăşeşti experienţa ta cu mai multe organizaţii, e alt impact. Tot timpul am fost atentă să fac o diferenţă undeva - din asta trăiesc, asta îmi dă mie energie. Când simt că mă plafonez, caut altceva care îmi redă energia, şi am spus că prin consultanţă aş putea să influenţez mai mult sectorul de microfinanţare.“ A observat, spune ea, o tendinţă în domeniu: instituţiile de microfinanţare nu se mai concentrează pe pătura cea mai săracă a societăţii, din ţările emergente, au devenit interesate de microîntreprinderi, de companii. Lucrând cu o organizaţie, poate influenţa, spune Diana Cazacu, doar ce se întâmplă cu acea organizaţie, dar mai puţin la nivelul industriei. „Or dacă poţi influenţa viziunea mai multor organizaţii din industrie, impactul o să fie diferit. Sunt pe drumul bun, bineînţeles că un singur om nu poate face totul, dar dacă eu am contribuţia mea, cât de mică, contează.“

Acum lucrează la proiecte de consultanţă pentru organizaţii mari, internaţionale, cu prezenţă în cel puţin 20 de ţări, dar şi cu organizaţii mici din diferite ţări încredinţată fiind că dacă eficientizează operaţiunile, organizaţiile devin mult mai eficiente (problema cea mai mare în microfinanţare este legată de costuri) prin tehnologie şi procese (este certificată Six Sigma) la nivel internaţional. Iar dacă la nivel operaţional costurile se micşorează, dobânzile scad şi astfel vor avea acces la finanţare şi clienţi cu venituri mai mici. „E foarte greu să serveşti această pătură şi să fii şi sustenabil, de 50 de ani organizaţiile încearcă să facă asta“. O comparaţie între instituţiile bancare şi cele de microfinanţare arată diferenţe enorme: o bancă are dobânzi de 11% pe an, iar o instituţie de microfinanţare are dobânzi cuprinse între 40% şi 70% pe an. „Tot au piaţă, dar afectat este consumatorul final. Acolo mă lupt eu, acum firma mea este axată pe două domenii majore, eficienţă operaţională prin tehnologie şi finanţarea în agricultură.“ La doi ani de la înfiinţarea firmei, Advision Finance lucrează cu 15 consultanţi în diferite ţări şi are clienţi în România, Azerbaidjan, Olanda, Germania şi opt ţări din Africa.

Povestea Dianei Cazacu nu este însă singulară şi tot mai mulţi români găsesc oportunităţi de dezvoltare a carierei în afara graniţelor ţării. Abilităţile de relaţionare, comunicare, flexibilitatea şi perseverenţa sunt doar câteva dintre abilităţile pe care un expat le dezvoltă în timpul experienţelor internaţionale, declară Alexandra Manolache, coordonator proiecte recrutare & employer branding în cadrul Catalyst Solutions. Acest lucru se datorează în primul rând faptului că expaţii trebuie să interacţioneze cu persoane care provin dintr-un mediu cultural diferit, cu un anumit stil de viaţă, tradiţii şi obiceiuri, precum şi un mod specific de lucru. Prin urmare, spune Alexandra Manolache, acest lucru determină angajatorii din România, şi în general, pe cei din Europa, să îi considere candidaţi valoroşi pentru poziţii de coordonare de echipe multiculturale, dezvoltarea sau administrarea brandurilor sau produselor regionale sau chiar globale, precum şi unele poziţii cu impact.

Iar numărul românilor care îşi construiesc cariere peste hotare continuă să crească, în ton cu tendinţa înregistrată la nivel mondial. Ilya Bonic, preşedinte şi partener senior al Mercer Talent, declara că recent că „pe măsură ce economia mondială devine din ce în ce mai interconectată, 43% dintre companii se aşteaptă ca numărul angajaţilor expatriaţi să crească în următorii doi ani pentru a răspunde nevoilor de business“.