Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

Postat la 24 februarie 2017 9819 afişări

La doar 28 de ani, Sabrina Marinescu are la activ patru ani de antreprenoriat: a construit două afaceri împreună cu două prietene. Tinerele produc o gamă de cosmetice bio şi o linie de suplimente alimentare naturale, iar vânzările cumulate au ajuns la 120.000 de euro anul trecut. Pentru 2017 ţintesc o creştere de 60% şi fac demersuri pentru paşi la nivel internaţional.

Două românce au pornit în joacă o afacere în casă, iar acum câştigă peste 100.000 de euro din vânzarea produselor

„Sunt nişte mituri în cosmetică şi pot să înţeleg de ce – eu nu fac o avere din vânzarea unei creme, fiindcă mă costă mult producţia. Pe de altă parte, dacă aş folosi petrolatum (derivat din petrol), care este de vreo 15 ori mai ieftin decât uleiul de macademia, ar fi mult mai profitabil.” Aşa, mare parte din industrie a ajuns să găsească alternative, folositoare pe termen scurt şi care creează dependenţă. Pentru a explica mai bine, Sabrina Marinescu oferă un exemplu: „E ca lacul de unghii semipermanent, cu o parte frumoasă deasupra şi una urâtă dedesubt. Evident, dacă nu foloseşti o săptămână crema respectivă, începi să vezi partea aia urâtă de sub lac şi consideri că îţi era mai bine înainte. Aşa, ajungi să o cumperi din nou, neştiind că pielea ta era, de fapt, super uscată şi chinuită”.

De aceea, sloganul Panacea Urban Apothecary este Menu Skin Diet, pentru că ceea ce folosim pe post de cosmetice trebuie să reprezinte o dietă a pielii, spune Sabrina Marinescu. „Tot ceea ce pui pe piele se duce în corp, e ca şi cum le-ai mânca, deci nu ar trebui să fie plastic sau petrolatum. În produsele noastre avem extract de morcov, de roşie, diverse uleiuri. Ambele branduri au legătură cu viaţa sănătoasă”, mai spune tânăra. Un moment foarte dificil, spune Sabrina Marinescu, a fost la apariţia The Food Project, când au trebuit să-şi canalizeze atenţia şi energia spre „noul copil”. Atunci au înţeles că trebuie să delege şi au angajat oameni atât pentru activităţi administrative, cât şi pentru cele din social media. „În perioada în care ne ocupam doar noi, nu aveam timp deloc. Din fericire însă, am început să producem şi să ne permitem, să plătim oameni şi să ne reorganizăm. Acum avem doi oameni, dar nu full time, care ne ajută doar pe chestiuni practice”, spune aceasta.

Cel mai vândut produs de sub umbrela Panacea este crema  împotriva îmbătrânirii, „un mare hit”, după cum spune antreprenoarea, iar conform site-ului propriu costă 145 de lei, la fel ca şi celelalte două creme. Demachiantul din aceeaşi gamă costă 82 de lei, iar loţiunea are un preţ de 78 de lei. Panacea Urban Apothecary a înregistrat profit după un an de la lansarea pe piaţă. Din linia de suplimente bio, cel mai scump este The Skin Elixir, care costă 160 de lei, iar celelalte trei pot fi cumpărate pentru 130 de lei fiecare. Ambele game se vând mai cu seamă în online, deoarece, spune Sabrina Marinescu, nu este suficient de convenabil să vândă în farmacii sau în diverse magazine.

Sunt câteva spaţii de vânzare destinate produselor bio unde sunt prezente şi produsele Panacea, însă, precizează tânăra, sunt locuri testate şi oamenii de acolo au răbdare, explică pe îndelete clientului beneficiile produselor. „Contează foarte mult, fiindcă noi am pus foarte mult suflet. M-ar durea mult dacă ar fi lăsată pe un raft şi să mă gândesc că nu le vinde nimeni. Nu îi văd sensul”, spune tânăra. Pentru deschiderea unui spaţiu propriu, ar avea nevoie de cel puţin 20 de produse. În prezent, comenzile fluctuează mult în funcţie de perioada anului; în luna decembrie au avut aproximativ 300 comenzi în total, pe ambele branduri, iar o comandă medie se încadrează în jurul valorii de 300 lei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.