esignul din ţări ca Danemarca sau Suedia, completează Motica, s-a definit în perioada anilor ’50, dar de atunci nordicii au creat şi tehnologie, iar acum produc doar lucruri simple, estetic vorbind. „Noi facem lucruri simple pentru că nu putem face mai mult. Trebuie să alăturăm un material cu o idee şi să prindă. Sunt obiecte pentru care ştim că nu vom avea vânzări foarte mari până vom deveni un nume, dar trebuie să le avem în portofoliu.“ Cei doi şi-au propus să-şi completeze portofoliul cu cât mai multe din obiectele necesare într-o casă şi spun că în perioada următoare se vor concentra pe obiecte de dimensiuni mici, pentru că de când au început să vândă au constatat că se confruntă cu o nouă problemă: costurile de transport.

De aceea preferă să investească mai multe resurse – bani şi timp – în procesul de creaţie, pentru a face obiectele cât mai plate, mai uşor şi ieftin de transportat. „Peste tot în lume se vorbeşte despre resurse puţine şi cei mai mulţi designeri se gândesc, când fac lucruri, să le facă uşor de transportat. Sunt mult mai multe şanse să cumpere cineva un obiect uşor de asamblat şi ieftin de transportat“, afirmă Savu. Iar costurile de transport care ridică preţul final cu procente de doi digiţi sunt importante. „Nici chiar un străin, când vede preţul pe site 1.200 de euro pe o masă, nu se grăbeşte prea tare să dea clic pe site, pentru că nu ştie ce produs îi vine la uşă“, spune Motica. Ubikubi vinde mese în Anglia, dar nu direct, ci prin intermediul unui retailer, căruia cumpărătorii sunt dispuşi să-i plătească 1.600 de euro, pentru că dacă nu sunt mulţumiţi de produs îl returnează iar retailerul rezolvă problema. Obiectele mai mici, cu preţuri de câteva zeci de euro, au rulaje mai mari.

De aceea, explică Motica, când lucrează cu designeri colaboratori, ţine ca aceştia să fie implicaţi în tot procesul, ca să înţeleagă toate etapele. Colaboratorii sunt plătiţi cu un procent din fiecare vânzare şi „trebuie să-şi asume faptul că nu vor câştiga de la început. E o practică comună în zona de design“. Pe de altă parte, Ubikubi finanţează pentru fiecare propunere prototipurile, implementarea proiectului şi, ulterior, punerea lui în serie.

„Şi în atelier sunt piedici. De pildă, un obiect de ceramică se face greu în unghiuri drepte, gol la interior, aşa cum sunt vazele făcute de Ruxi“, spune Motica, referindu-se la Ruxi Săcăliş, unul din designerii colaboratori. Mai departe, colaboratorii sunt implicaţi în promovarea obiectelor, pentru că Ubikubi nu a externalizat nimic şi toate pozele, filmuleţele de prezentare, catalogul cu produse, site-ul firmei, totul se realizează cu resurse interne. „Ruxi a stat 13 ore pentru un fimuleţ de câteva secunde în care îi apăreau mâinile, pentru că aşa am simţit nevoia. Am insistat să fie ea, deşi se vede puţin faţa ei. Cred că aşa colaboratorii noştri au o experienţă care îi apropie de proiect, le dă mai mult ataşament şi optimism să mai facă lucruri.“

Iar cei mai mulţi colaboratori învaţă din mers, sunt autodidacţi, povesteşte Motica, aşa cum şi el a ieşit din facultate total nepregătit, „dar spiritul autodidactic m-a făcut să-mi adaptez spiritul de gândire la ceea ce se poate face“.

Mai degrabă responsabil de aspectul comercial al afacerii, Robert Savu spune că ştie clar care este direcţia în care vrea să meargă. „Ne‑a costat foarte mult să vedem dacă cineva dintr-o margine a Europei poate vinde în lumea întreagă. Scaunul pe care staţi (produs de Ubikubi – n.r.) e comparabil ca preţ şi calitate cu unul făcut în Italia, în serie. Dar şansele ca produsele noastre să fie cumpărate sunt mult mai mici pentru că nu avem un nume, şi numele vinde în 90% din cazuri.“

Tot el spune că ţinta pentru anul viitor este să dubleze parteneriatele cu retaileri şi, pe termen mediu, să colaboreze cu revânzători în fiecare zonă importantă din Europa, pentru că atunci vor ajunge să aibă vânzări constante. „Cea mai mare dificultate este faptul că suntem români. Unul dintre retailerii care vând produsele noastre spune, la prezentarea produselor, textual: «România nu este primul loc la care să te gândeşti când vine vorba de design de stil înalt. Dar produsele excepţionale produse de firma bucureşteană...». E o abordare neobişnuită, care nu ne ajută foarte mult“, spune Savu.

Cei doi antreprenori români sunt încredinţaţi că au şanse reale să crească firma, la nivel internaţional, pentru că sunt oameni care vor să iasă din tipare, caută alte lucruri decât se găsesc în magazine. Motica crede că „publicul nostru este foarte legat de internet, de tot ce e nou, nu merge în magazin neapărat să cumpere lucruri“. Iar Savu completează că „potenţial mare există, dar cu investiţii mai mari. Orice lucru bine făcut şi frumos se va vinde fără probleme pe piaţa europeană“.