„Lampa /“ costă 228 de euro şi are în cutia în care ajunge la cumpărător o piatră, cu care poate fi spart cimentul care formează pălăria lămpii. Nişte designeri englezi au comandat lampa, chiar mai multe bucăţi, dar au cerut să vină gata spart, deşi Motica spune că ideea era tocmai ca fiecare cumpărător să creeze o legătură personală cu obiectul, spărgând cu piatra învelişul lămpii. Chiar dacă nu au fost multe comenzi pentru această lampă, ea a avut foarte multe vizualizări pe net şi a fost, practic, un driver pentru vânzarea celorlalte produse din portofoliu.

Sunt şi lucruri pe care fondatorii Ubikubi nu le pot produce în atelierul bucureştean. „Ce ne permite atelierul de la Ekero facem aici, altminteri încercăm să găsim colaboratori. Ar fi fost mult mai greu, în sensul de scump, să externalizăm totul de la început. Dar cred că ar trebui să lucrăm cu oameni pasionaţi, activi în zona designului de obiect, şi noi să găsim soluţii să producem obiectele“, afirmă Savu. De exemplu, pentru obiectele de ceramică pe care le au în portofoliu, Ubikubi lucrează cu un producător de ceramică de la Baia Mare. „Încercăm să nu visăm la injecţii cu mase plastice sau alte tehnologii care ar presupune investiţii extraordinar de mari şi să ne menţinem în zona low-tech. Nu mai găsim în România fabrici în care să putem produce“, spune Motica. Capacele din plută pentru recipientele de bucătărie în formă de ciuperci sau pentru scaune sunt produse în atelierul din Bucureşti, pentru că externalizarea ar fi costat 80.000 de euro pentru o singură comandă, mai mult decât a vândut Ubikubi tot anul.

Cele 17 produse din portofoliul Ubikubi nu sunt create exclusiv de Dragoş Motica, responsabilul de creaţie în firmă, şi el povesteşte că lucrează deja cu câţiva colaboratori. Chiar până la intrarea în producţie, un obiect, oricât de simplu ar părea, trece printr-un proces destul de lung, plecând de la idee, apoi ajungând în fazele de desen, prototip, îmbunătăţiri succesive. Mai cu seamă că provocarea permanentă este dificultatea cu care pot fi puse în practică desenele. Robert Savu povesteşte că pentru una din lămpi aveau nevoie de un con de metal, pentru care a fost nevoie de zeci de prototipuri, pe care, pur şi simplu, nu aveau unde să le facă. Au găsit „un domn la un mic atelier, cu un fel de strung; e singurul care face acest lucru, dar în lume există roboţi care fac treaba automatizat“. Or investiţia într-un astfel de utilaj este nejustificată, deoarece ar fi nevoie de rulaje uriaşe de mărfuri pentru a fi amortizată. Chiar şi pentru pietrele care sunt puse în cutiile cu „Lampa /“ au o poveste, pentru că au încercat să cumpere pietrele de la un furnizor, care nu a acceptat o comandă aşa mică, cum aveau ei nevoie, ar fi livrat doar un camion plin.

Aşa se face că pentru un singur prototip sunt necesare investiţii de câteva mii de euro şi durează luni bune până la forma finală a produsului. Obiectele Ubikubi sunt realizate cu puţine resurse, iar Savu dă ca exemplu o exprimare de-a soţiei sale, care spune uneori: „Azi o să fac mâncare cu ce am prin frigider“. Asta fac şi cei doi antreprenori – încearcă să creeze obiecte cu materiale care sunt la îndemână. De aceea, primele obiecte au fost făcute din componente care se găsesc în magazinele de bricolaj. Astfel, beţele de mătură s-au transformat în picioare de scaun; dar pluta cu care finisează scaunele o cumpără şi o prelucrează la cald în atelier. „Ni s-a spus că există similarităţi între ce facem noi şi designul nordic. În cazul nostru vine din sărăcie de resurse“, arată Savu.