Cum au reuşit doi antreprenori să îşi crească afacerea cu 400% în ultimii patru ani

Autor: Bogdan Angheluţă Postat la 31 ianuarie 2017 1947 afişări

Ioan Cocan şi Marius Hanganu au înfiinţat acum mai bine de 11 ani Tremend, o companie specializată în consultanţă şi soluţii software. Anul trecut, compania a intrat în topul Deloitte Fast 50, graţie unei creşteri de aproape 400% a cifrei de afaceri în ultimii patru ani. Pentru 2017, planurile celor doi manageri includ investiţii atât în oameni cât şi în noi tehnologii.

Cum au reuşit doi antreprenori să îşi crească afacerea cu 400% în ultimii patru ani

Companiile de IT Tremend, Trencadis şi Accesa au intrat şi în clasamentul Deloitte Technology Fast 500 EMEA al celor mai dinamice companii de tehnologie din Europa, Africa şi Orientul Mijlociu (EMEA). Firmele româneşti se numără printre cele 39 de companii din Europa Centrală şi de Est care au intrat în clasament, după ce anterior au fost incluse în clasamentul Fast 50, al celor mai dinamice din regiune. Cu o creştere a veniturilor în ultimii trei ani de 13.052%, compania poloneză Codewise este cel mai bine plasată din regiune în topul Deloitte Technology Fast 500 EMEA, ocupând locul al treilea. Liderul clasamentului este compania suedeză Fingerprint Cards, care operează în industria biometrică şi are o rată de creştere de 28.000% în ultimii patru ani. În acest clasament, Tremend este cel mai bine plasată companie românească, ocupând locul 285, cu o rată de creştere de 399%.

Anul acesta, fondatorii Tremend vor investi în tehnologii avansate precum IoT, inteligenţă artificială (AI) sau machine learning, pe care le vor integra în soluţii pentru maşini autonome, aplicaţii bancare sau telecom. „Dezvoltăm soluţii IoT încă din 2007 şi vrem să folosim acest avantaj. Având o divizie de embedded software, putem să fim aproape de hardware, respectiv să programăm dispozitive pe care le folozim zi de zi“, explică Marius Hanganu. „Vedem un diferenţiator major în abilitatea de a livra soluţii end-to-end, incluzând programarea dispozitivelor. În AI (inteligenţă artificială) şi machine learning vedem viitorul şi ocazia de a inova. Adopţia acestor tehnologii presupune certificări, parteneriate şi dezvoltarea de prototipuri. Investim în hardware şi mai ales în timpul pe care inginerii noştri îl petrec în experiementarea acestor tehnologii în prototipuri pentru potenţiali parteneri sau chiar în cadrul Tremend Labs, incubatorul nostru de idei propuse din intern.“

Estimările industriei anunţate de ANIS, din care Tremend face parte şi în care Marius Hanganu s-a implicat ca membru al boardului executiv, arată că ponderea IT-ului în PIB va depăşi 10% în următorii ani. „România va continua să îşi crească rolul de hub IT important şi de furnizor de soluţii software performante. Piaţa muncii va fi din ce în ce mai competitivă, ceea ce înseamnă că trebuie să investim mai mult în programe de formare şi reformare profesională“, spune managerul Tremend. „Cum piaţa a ajuns destul de matură pentru a livra soluţii la nivel internaţional, probabil vor urma şi mai multe reuşite româneşti în zona de produse sau soluţii, poate chiar una dintre cele la care lucrăm în prezent la Tremend.“

Celelalte companii din România care au intrat în topul Fast 50 sunt Trencadis, o companie de tehnologie care simplifică procese pentru companii şi instituţii, ocupând locul 40, compania de dezvoltare web şi marketing online WebVenture (locul 46) şi firma de tehnologie cu proiecte în industria aerospaţială sau de ospitalitate Accesa (locul 49). Rata medie de creştere a companiilor Fast 50 din Europa Centrală a sărit de la 560%, în 2015, la nivelul record de 1.057%. Ultima dată când rata medie de creştere a depăşit 1.000% a fost în anul 2012 (1.026%), potrivit Deloitte.

Primele cinci companii din clasamentul de anul acesta sunt prezente pentru prima dată în Technology Fast 50. Primul loc revine companiei poloneze Codewise, un hub tehnologic de software pentru afaceri şi de marketing, cu o rată de creştere spectaculoasă în ultimii trei ani, de 13.052%, care eclipsează creşterea impresionantă pe care a avut-o anul trecut (4.555%), când a câştigat premiul Rising Star. Compania poloneză de software CodiLime clasată pe locul al doilea, cu rata de creştere de 5.038%, ar fi dominat clasamentul Fast 50 în orice alt an. Al treilea loc revine companiei cehe de servicii IT Dataspring, cu o rată de creştere de 3.129% în ultimii trei ani. Compania slovacă de software JUMP ocupă locul patru (1.965%), în timp ce locul cinci este ocupat de o altă companie de software, NSoft (1.760%), din Bosnia şi Herţegovina. Singura companie dintre primele zece din clasamentul de anul trecut care rămâne în clasament şi anul acesta este High Tech Engineering Center din Serbia (1.109%), care coboară de pe locul şapte, ocupat în 2015, pe locul nouă în 2016.

În anul 2015, treisprezece companii româneşti au fost incluse în clasamentul Deloitte Technology Fast 500 pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA). Compania cel mai bine plasată a fost ZebraPay, cu o rată de creştere medie de 998% în ultimii patru ani (2010 – 2014).

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.