Au primit zeci de milioane dupa ce au fost dati afara (GALERIE FOTO)

Postat la 30 iulie 2010 12 afişări

Indierent ca au condus bijne sau nu companiile, tot mai multi manageri au descoperit ca cea mai buna cale sa se imbogateasca este negocierea unor cat mai bune pachete de exit (adica pachete de beneficii pe care companiile le platesc atunci cand ii concediaza).

Plecarea unui manager dintr-o companie atrage dupa sine, in vestul Europei s;u in America, plata unor salarii compensatorii care pot ajunge la zeci sau chiar sute de milioane de dolari, asa cum reiese dintr-un top realizat de The Economist, cei mai multi dintre acesti manageri negociind aceste pachete de exit inca din momentul intrarii lor in companii.

Sumele par uriase in contextul in care in mandatul unora dintre acesti manageri companiile au inregistrat prabusiri dramatice ale activitatii sau au ajuns foarte aproape de faliment, dar au existat si cazuri in care pachetele de exit au venit dupa ani de progres, asa cum a fost cazul General Electric in perioada in care seful companiei a fost Jack Welch.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
economie,
companii,
manageri
/actualitate/afaceri/au-primit-zeci-de-milioane-dupa-ce-au-fost-dati-afara-galerie-foto-6744421
6744421
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.