„Un proiect reuşit nu este neapărat unul cu design deosebit sau o creaţie arhitecturală aparte, poate fi şi un proiect în care îi livrezi unui client două partiţii de pe o zi pe alta.” La amenajarea aeroportului a primit un telefon de la directorul general al companiei antrepriză, care i-a cerut ajutorul. „Sentimentul de împlinire îl ai când depăşeşti obstacole.” Compania sa lucrează în prezent un spaţiu de 2.000 de metri pătraţi, ceea ce înseamnă mii de metri pătraţi de rigips; „nu-i nimic senzaţional, dar îmi place că mă joc cu resursele. Lucrăm pe două etaje şi repartizăm muncitorii, clientul vine şi spune că trebuie să terminăm în patru săptămâni iar noi ne organizăm pentru a termina în trei, şi îi pui un zâmbet pe faţă. Proiectele cele mai reuşite sunt cele în care clienţii înţeleg că nu le bagi mâna în buzunar, că vii şi le faci o propunere şi discuţi cu ei, faci un buget. În momentul în care clientul este încântat de ceea ce are pe masă şi abia aşteaptă să vadă proiectul realizat, şi îl vede realizat şi zâmbeşte şi este mulţumit, acelea sunt cele mai tari proiecte”, spune Gămulescu.

În carieră a ajuns la circa 1.200 de sedii de birouri, dar a făcut oferte pentru 10.000. Spune că uneori a făcut evaluări nu tocmai corecte şi a pierdut bani, dar nu s-a dus să ceară clientului sume în plus. „Nu suntem corporaţie, avem un standard şi ne propunem să lucrăm mai bine, să ne stabilizăm. Pe piaţă există 4 sau 5 firme care fac afaceri de 50 de milioane de euro doar în Bucureşti, iar pe lângă ele sunt 3 - 400 de firme mici, cum este a mea, care mai fac încă 50 de milioane de euro. Este loc pe piaţă şi aş vrea să găsesc un raport optim între timp şi bani. Cu cât te apropii mai mult de bani, te îndepărtezi de timp, şi invers: ai timp, n-ai bani.” fitFOROUT a vizat şi proiecte în afara ţării, a lucrat, de exemplu, în Tripoli, unde a făcut partiţiile de sticlă pentru banca centrală comercială din Libia. „Se lucra în caravană, sub pază armată. Contractul l-am primit printr-un antreprenor român care a câştigat contractul de antrepriză generală, în faţa chinezilor. A fost o lucrare mare, de peste 200.000 de euro. Iar când a fost gata, au aruncat în aer o rafinărie la vreo patru kilometri şi s-a spart totul. După care au tras cu mitralierele în clădire şi s-a stricat totul. Au luat-o de la capăt”, zâmbeşte amar Gămulescu.

A mai lucrat şi o clinică medicală lângă Le Mans, în Franţa. „Am ajuns acolo cu proiectul, l-am prezentat administratorului imobilului, el s-a uitat şi a exclamat: «Mon Dieu, aveţi un proiect!». Avea în jur de 90 de ani, era un personaj grozav, care urca sprinten scările. „N-am mai văzut un proiect din anii ‘60. Voi aveţi proiect!” Au instalat tablouri electrice din ţară, iar francezii au remarcat componentele de bună calitate folosite, tot aşa cum au remarcat ţevile de cupru folosite la instalaţii, aşa cum nu mai văzuseră din anii ‘70.

Am remarcat, în cele din urmă, că afacerile de amenajări de birouri constituie un soi de indicator al mersului economiei, am dreptate? Se mişcă lucrurile? „Da, hotărât”, a răspuns Claudiu Gămulescu. „Ştiţi cum este România? Este o chestiune de moral. Acum businessurile stau pe cash. Toţi au bani în conturi, iar potenţialul este enorm. Dar unora le poate fi teamă de ce va fi în continuare. România tinde spre normalitate, iar eu văd asta în felul în care oamenii încep să fie plătiţi, cum sunt chemaţi la proiecte, cum încep să fie importanţi. Am acum o echipă venită din Anglia, care lucrau acolo cu 120 de lire pe zi. Lucrau de dimineaţa până seara; aici în România ridică ştacheta, şi din punctul de vedere al plăţii, şi al calităţii lucrării efectuate. Este perfect că au început să crească manopera, sunt motivaţi, acesta este un prim barometru. Noi suntem o firmă mică şi simţim orice mişcare pe piaţă. Simt că piaţa cere, iar în perioada crizei pe piaţa de birouri nu s-a făcut mare lucru, s-a investit doar strictul necesar. Încă se aşteaptă, dar tendinţa este de creştere, iar creşterea este pe produse de calitate.”