600 de ani. Se vinde cea mai veche casă din România. Cât costă

Postat la 01 noiembrie 2018 823 afişări

Cea mai veche casă din România, situată în Sibiu, a fost scoasă la vânzare de o casă de licitaţii. Csa negustorească sibiană din strada Turnului nr. 7, un monument istoric parţial restaurat, are o istorie de peste 600 de ani.

600 de ani. Se vinde cea mai veche casă din România. Cât costă

Îşi are începuturile în veacul al XIV-lea, datată cu precizie de către specialişti, după resturile unui pinion gotic găsit în podul locuinţei, scrie libertatea.ro.

 

Situat în „Oraşul de Jos”, într-o piaţetă istorică, imobilul face parte, alături de casa Bobel, din cercul restrâns al reşedinţelor urbane a căror construcţie a început în perioada anilor 1300-1400. Spre comparaţie, cea mai veche casă din Bucureşti, casa Melik – actualul muzeu Theodor Pallady, se poate lăuda cu o istorie de numai aproximativ 250 de ani.

 

 

Imobilul a aparţinut la începutul secolului al XX-lea Asociaţiei Măcelarilor, iar la parterul clădirii funcţionau mai multe spaţii comerciale. Ulterior casa a fost reşedinţa pianistei Maria Klein Hintz şi proprietatea negustorului român Ilie Floaşiu până la naţionalizarea de către regimul comunist

 

În prezent, locuinţa situată pe un teren de 196 mp, dintre care 189 sunt ocupaţi de amprenta imobilului, trece printr-un anevoios proces de restaurare. Lucrările începute în anul 2007, însă momentan sistate, au salvat-o de la dispariţie.

 

Potenţialul turistic şi comercial este dat de proximitatea principalelor puncte de atracţie ale Sibiului. Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Pasajul Scărilor sunt la numai câteva sute de metri distanţă. Şi vecinătatea imediată a imobilului este una plină de poveşti care promit succesul oricărei campanii de marketing.

 

Pe strada Turnului, la numărul 5, a funcţionat primul magazin românesc de articole din piele. Deschisă imediat după Marea Unire, în 1919, afacerea negustorului Gheorghe Limpede avea să marcheze începutul unui proces rapid de expansiune a capitalului românesc în vechile centre urbane săseşti. Impozantul imobil de la numărul 6 a aparţinut unui baron al Imperiului Habsburgic.

 

Monograma de pe frontispiciul clădirii, datată 1704, consemnează anul în care negustorul Martin Wenkel primeşte, odată cu titlul nobiliar, şi proprietatea respectivă chiar de la împăratul Carol al VI-lea.

Casa sibiană de pe strada Turnului – Detalii proprietate

Suprafaţă teren: 189 m2

Suprafaţă construită: 281 m2

Suprafaţă utilă: 227 m2

Amprentă la sol: 180 m2

Structură: P+1E+M

Anul construcţiei: sec. XVI – XVIII, cu fragmente din sec. XIV

Cod LMI: SB-II-m-B-12183

Clasare: Monument istoric reprezentativ pentru patrimoniul cultural local, clasă B.

Tip de proprietate: Birouri, Cafenea, Reşedinţă unifamilială, Restaurant

Valoarea clădirii este eValoarea clădirii este estimată între 300.000 şi 350.000 de euro, potrivit Capital.stimată între 300.000 şi 350.000 de euro, potrivit Capital.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
casa,
romania,
vanzare,
costuri

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.