2.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

Autor: Dorin Oancea Postat la 13 februarie 2021 61 afişări

2.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 2.415 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19),

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 685 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 19.325 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 12.02.2021 (10:00) – 13.02.2021 (10:00) au fost raportate 48 de decese (27 bărbaţi şi 21 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Maramureş, Mureş, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş şi Vaslui.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 12 decese la categoria de peste 80 de ani.

46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 6.915. Dintre acestea, 969 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 5.707.776 teste RT-PCR şi 199.649 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 21.849 teste RT-PCR (11.782 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 10.067 la cerere) şi 6.723 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 40.169 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.056 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 61.848 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 152 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 12 februarie, 4.597 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 800.250 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, a fost întocmit, ieri, un dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 8.578 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.271 în Italia, 2.158 în Spania, 193 în Marea Britanie, 125 în Franţa, 3.116 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA, 7 în Suedia, 137 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 43 în Elveţia, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 2 în Bulgaria, 12 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 13 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 2 în Singapore şi câte unul în Argentina, Tunisia, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă şi Croaţia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 151 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 34 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 25 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 4 în Irlanda, 2 în Elveţia, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia şi unul în Iran, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
covid,
evoluţie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.