12 din cele 19 spitale ale Primăriei Capitalei, folosite pentru tratarea cazurilor de COVID-19
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi că 12 dintre cele 19 spitale din subordinea instituţiei sunt folosite pentru tratarea cazurilor de COVID-19. Acestea dispun de peste 700 de paturi.
Potrivit primarului general, în cele 12 spitale în care se tratează cazurile de COVID-19 sunt în total 712 paturi pentru aceşti pacienţi. Dintre paturile existente, 40 sunt la Terapie Intensivă, iar până la sfârşitul săptămânii se vor adăuga încă 14 paturi de Terapie Intensivă şi 28 intermediare.
Nicuşor Dan a anunţat că au fost primite de la IGSU 20 de maşini care vor beneficia de personal medical detaşat de la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti pentru a face testele pe teren, acolo unde e necesar.
„Să ne protejăm cât putem mai bine, ca să nu supraaglomerăm spitalele şi să trecem cu pierderi minime pentru valul patru al pandemiei”, a mai transmis primarul.
Rata de infectare în Bucureşti este, joi, de 3,65 la mie, faţă de 3,3 la mie, cât a fost cu o zi în urmă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro