Brandurile care au fost vătămate cel mai mult de concurenţa cu Apple ori s-au prăbuşit, ori au fost avariate. Black Berry, Kindle şi notebookurile Asus n-au reuşit să ajungă la nivelul multitudinii de funcţii şi al accesului de conţinut şi de aplicaţii software ale Apple.

În toate cele trei cazuri, combinaţia unică de hardware sofisticat, de software elegant şi ofertă largă de conţinut media ale Apple a transformat concurenţa într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. În cazurile Windows Mobile, Firefox şi Google (motorul de căutare), adoptarea pachetului software al Apple, incluzând sistemul de operare şi browserul, s-a dovedit o provocare. În cazul Flash Player, Apple a ales pur şi simplu să blocheze cu totul programul, cel puţin pe produsele proprii.

iPod-ul îşi poate trece în cont o victimă: media playerele Sony. În 1979, Sony lansa legendarul Walkman. Când Apple a apărut cu iPod, în octombrie 2001, Sony era criticat că acţionează prea lent pe piaţa MP3-urilor. De atunci, Sony este în declin, notează BBC. Pe piaţă existau mai multe branduri de playere digitale, dar Apple a aşteptat pentru lansarea produsului său ca ecosistemul MP3 (disponibilitatea conţinutului şi viteza de internet) să devină unul matur.

În 2003, compania canadiană Research in Motion (RIM) lansa Black Berry. Pentru că dispozitivele permiteau oamenilor să trimită e-mailuri de pe telefon, popularitatea lor a crescut rapid. Reţeaua lor sigură a devenit preferata oamenilor de afaceri şi a guvernelor. Telefonele Black Berry au creat repede dependenţă.

Din 2005 până în 2007, RIM a fost liderul mondial în producţia de PDA-uri (personal digital assistant). În 2008, producătorul de telefoane era evaluat la 70 de miliarde de dolari. Acum, compania s-a reinventat. Se numeşte Black Berry şi este cunoscută mai mult ca furnizor de software (colaborează pe acest segment foarte bine cu Ford). Operaţiunile de telefonie mobilă sunt practic moarte, potrivit CNN. Black Berry a raportat pentru trimestrul patru al anului trecut venituri mai bune decât estimările analiştilor, după ani de pierderi uriaşe. Însă compania este acum doar o umbră a RIM. Declinul RIM ca producător de telefoane mobile a început în 2007, când Steve Jobs, la o prezentare la Moscone Center din San Francisco, a scos din buzunar un iPhone spunând că este un produs revoluţionar care va schimba totul.

Sistemul Android al Google a avut şi el rolul său în distrugerea Black Berry. Telefoanele inteligente ale canadienilor pur şi simplu nu puteau concura cu touchscreenurile uşor de utilizat şi cu constelaţiile de aplicaţii ale Apple şi pentru Androidul lui Google. Acestea au rămas doar dispozitive pentru comunicare vocală, pentru email-uri şi pentru texte. RIM n-a reuşit să exploreze niciodată potenţialul complet al dispozitivelor portabile. Blackberry a fost proiectat în principal pentru clienţi cu afaceri şi a fost lăsat în această nişă în timp ce, alături de ascensiunea social media, inovaţia de pe piaţa telefoanelor mobile era orientată din ce în ce mai mult spre consumatori. RIM nu a reuşit să răspundă la consumerizarea IT-ului. În era tehnologiei de vârf, consumatorii se aşteaptă la inovare constantă şi pedepsesc rapid produsele care rămân în urmă. 

Chiar şi Microsoft, care nu s-a descurcat prea bine cu afacerea Windows Phone după ce a cheltuit miliarde pentru a cumpăra active de la Nokia, a ajuns să aibă o cotă de piaţă mai mare decât Black Berry. Acţiunile companiei canadiene sunt cu 95% sub vârful atins în 2008.

Nokia a fost inovatoare în ceea ce priveşte hardware-ul şi a fost forţa dominantă la începuturile erei telefoanelor inteligente. Compania finlandeză a introdus primul telefon mobil în 1987 şi în 1998 depăşea Motorola, devenind liderul mondial la vânzări de mobile. În 2005, vândut telefonul cu numărul 1.000.000.000. Punctul de vârf a fost probabil 2007.

Ce n-a reuşit Nokia să vadă la timp a fost valoarea software-ului. Apple şi apoi Android au văzut-o şi au exploatat-o din plin. Tehnologia touchscreen a Apple a schimbat modul în care oamenii îşi folosesc telefoanele şi s-a împletit bine cu minunile software. Magazinul de aplicaţii al Apple este uşor de utilizat.

Aplicaţiile pentru dispozitivele cu Android sunt un univers în sine. Se prea poate ca Nokia să nu-şi fi dat seama cât de rapid evoluează tehnologia. În vremurile de început ale iPhone-ului, reducerea cotei de piaţă a fost graduală, nu abruptă. Nokia reuşea să-şi menţină poziţia de lider.

Nokia şi Microsoft şi-au făcut curte ani de zile înainte de mariajul lor. Între 2011 şi 2013 cele două companii a avut un parteneriat în care Nokia a renunţat la sistemele de operare Symbian şi MeeGo şi a adoptat Windows Phone pentru smartphone-uri. Cu toate acestea, vânzările n-au merst atât de bine pentru a le permite finlandezilor să câştige o cotă confortabilă pe piaţa smartphone-urilor. Aceasta probabil pentru că dispozitivele cel mai vândute erau cele ieftine.

Pe 2 septembrie 2013, Microsoft anunţa că va cumpăra divizia de telefoane mobile a Nokia într-o tranzacţie de 5,4 miliarde de euro. Brandul Nokia pentru telefoane inteligente avea să dispară pentru scurt timp, fiind înlocuit cu Microsoft Lumia. Între timp, Microsoft a vândut vândut către compania taiwaneză Foxconn divizia care produce telefoane marca Nokia. În noua colaborare a reapărut brandul Nokia pentru smartphone-uri, care folosesc acum... Android (disponibil gratuit).

Apoi, mai sunt tabletele iPad ale Apple, pe care Steve Jobs le lăuda că sunt mai bune la navigarea pe internet, la servicii de e-mail, la vizionat şi partajat poze şi filme, la audiat muzică, la jocuri şi cititul de e-book-uri. Acestea au şicanat din plin vânzările de produse similare ale HP şi Asus, după cum a recunoscut în urmă cu câţiva ani preşedintele Asus, Jerry Shen. În primul an de existenţă, iPad-urile au eclipsat, ca vânzări, Kindle-urile Amazon, dispozitive proiectate iniţial pentru cititul cărţilor electronice. Între timp, Kindle-urile au devenit şi ele tablete.