CEO-ul Ryanair, despre prima experienţă cu Tarom: Am aşteptat în avion două ore un politician care a mutat lumea de pe scaune ca să îşi pună două cuptoare cu microunde şi trei televizioare

Autor: Ioana Matei Postat la 16 decembrie 2015 10534 afişări

A doua oară e cu noroc. Aşa crede Michael O’Leary, CEO-ul Ryanair, care a readus operatorul aerian în România decis să devină numărul 1, dar şi să zguduie echilibrul preţurilor de pe aeroportul Henri Coandă.

CEO-ul Ryanair, despre prima experienţă cu Tarom: Am aşteptat în avion două ore un politician care a mutat lumea de pe scaune ca să îşi pună două cuptoare cu microunde şi trei televizioare

Pentru a ajunge numărul 1 în România, estimează că o să ajungă la 10 milioane de pasageri în următorii cinci ani. „În Polonia, spre exemplu, operăm pe 12 aeroporturi şi avem patru baze – ar trebui să replicăm acest model şi aici. Mă aştept ca în România să avem 4-5 baze în următorii cinci ani şi să zburăm din şi spre 10-12 aeroporturi din această ţară“, a declarat O’ Leary.

Pentru CEO-ul Ryanair, România este importantă pentru că are mulţi locuitori.  „Orice ţară cu 20 de milioane de locuitori este importantă – nu este Spania, Italia, Germania, dar este mult mai importantă decât Irlanda, Estonia, Letonia pentru că este o piaţă de 20 de milioane de locuitori şi totodată pentru că noi credem că putem aduce 4-5 milioane de vizitatori pe an în România. Turismul are un potenţial enorm, şi deşi este dificil să concurezi cu Spania, Italia sau insulele greceşti, trebuie să te uiţi la numărul de oameni din marile oraşe europene, toţi caută un loc pentru un weekend frumos,într-un loc nou, iar România este o ţară sigură, nu are probleme precum Turcia, Siria sau Egipt. Există oportunităţi reale pentru ca turismul să se dezvolte puternic în următorii ani.“

Operatorul aerian low cost WizzAir este în prezent cel mai mare din  Europa Centrală şi de Est, dar O’ Leary crede că acest lucru a fost posibil pentru că Ryanair nu s-a concentrat încă pe această regiune. „În ultimii ani ne-am concentrat pe expansiunea în ţări precum Spania, Italia, Germania, Franţa şi Belgia; Wizz este o linie aeriană foarte bună, dar nu sunt capabili să concureze cu noi la preţ - acest lucru  nu înseamnă că nu există loc de creştere pentru ei în Europa Centrală, provocarea va fi să găsească modalităţi de creştere în condiţiile în care noi vrem să ne extindem  în România, Bulgaria, Ungaria şi Polonia“.

O’Leary consideră că este „inevitabil“ ca în următorii cinci ani Ryanair să devină linia aeriană numărul 1 din România: „Cel mai bine pentru România este să aibă multe linii aeriene care să concureze, dar nimeni nu este capabil să concureze cu noi la preţ şi, în cele din urmă, când eşti pe piaţa low cost, oamenii vor să ştie dacă ai cele mai scăzute preţuri.“ Dacă vor reuşi să aducă mai multe aeronave într-un timp mai scurt, ţinta pentru piaţa locală ar putea fi atinsă chiar în interval de 1-2 ani. „Avem 450 de aeronave noi şi aş fi surprins, ţinând cont de dimensiunea pieţei româneşti, dacă nu vom avea 30-40 aeronave cu baza în România, cu care ar trebui să transportăm între 10 şi 15 milioane de pasageri pe an, ceea ce ne-ar face de departe linia aeriană numărul 1 în România.“

În ce îi priveşte pe marii operatori europeni, crede că în curând aceştia vor pierde masiv teren în favoarea operatorilor low-cost. „Companii ca Lufthansa sau Austrian Airlines sunt terminate pe zborurile de scurt curier, nu vor putea să concureze cu Ryanair, EasyJet şi ceilalţi operatori low-cost. Cred că Lufthansa se va concentra în următorii ani pe zborurile de lung curier şi pe business class, iar business class va exista doar pe zborurile de lung curier, nimeni nu vrea să mai zboare la business class în Europa – nimeni nu vrea să plătească în plus pentru acest tip de servicii, majoritatea oamenilor de afaceri vor să sosească la aeroport, să treacă de securitate şi să plece.“ În viziunea sa, în următorii 5-10 ani, 90% din cursele de scurt curier din Europa vor fi făcute de Ryanair, EasyJet şi WizzAir, în timp ce 10% vor fi realizate de operatori precum Lufthansa sau alte companii aeriene cu tradiţie.  „În prezent am ajuns la circa 40% din traficul total, iar în curând doar 10% din total vor fi făcute de operatori precum Lufthansa sau Air France.“

La finalul interviului, Michael O’ Leary mărturiseşte că nu are vreun sentiment special legat de faptul că este la cârma a cincea celei mai valoroase companii aeriene din lume: „Chiar nu îmi pasă. Mă uit mai degrabă înainte şi la cum să dublez numărul de pasageri ai companiei.“ Glumeşte când este întrebat de calităţile necesare unui lider de succes şi mărturiseşte cu modestie că nu se consideră un astfel de lider: „Problema  cu întrebările de genul acesta este că se presupune că marele succes al Ryanair este că am fost un lider vizionar, un geniu, şi nu este aşa. Am copiat ceva care exista în America, Herb Kelleher care a condus compania aeriană low-cost Southwest în America între 1974 şi 2004 a fost vizionarul original. Tot ce am făcut eu în 1988-1989 a fost să observ că modelul ar putea funcţiona în Europa. Abilitatea mea ca lider este că am fost norocos: am fost în locul potrivit, la momentul potrivit, să copiez ceva din America şi să îl replic în Europa“. Faptul că i-a ieşit l-a făcut pe CEO Ryanair să îşi iubească jobul care a devenit mai mult un hobby. Petrece circa 12 ore la birou, iar restul timpului îl dedică familiei, la ferma sa din apropierea Dublinului, ori practicând echitaţia, un sport specific Regatului Unit.

În mod surprinzător, urăşte să călătorească – din cauza timpului pierdut la aeroport şi în avion – urăşte destinaţiile calde în special, unde nu poate să fie suficient de activ şi îi displac chiar şi sărbătorile pentru că ar prefera să lucreze în perioada respectivă. „Destinaţia mea preferată de vacanţă, dacă ar fi să aleg, ar fi acasă, aş petrece timp la fermă, conducând tractoare, stând cu vitele şi cu caii, iar dacă aş fi totuşi forţat de împrejurări să merg în vacanţă, aş merge la schi - ce urăsc sunt vacanţele la soare, plajele, statul lângă o piscină făcând nimic mă înnebuneşte“, spune executivul. Călătoriile sunt o chestiune de utilitate, concluzionează el: „Un zbor cu Ryanair nu va fi similar unuia Emirates spre India, spre exemplu, dar nu ar trebui să fie o experienţă neplăcută, ci una neutră: să ai un zbor care ajunge la timp, scaune de piele, o cană de cafea – doar dacă vrei –, apoi oamenii să coboare din avion şi să spună că a fost bine – nu genial.“

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/ceo-ul-ryanair-despre-prima-experienta-cu-tarom-am-asteptat-in-avion-doua-ore-un-politician-care-a-mutat-lumea-de-pe-scaune-ca-sa-isi-puna-doua-cuptoare-cu-microunde-si-trei-televizioare-14921880
14921880
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.