În căutarea eternei perfecţiuni

Autor: Ioana Matei Postat la 15 aprilie 2024 48 afişări

În căutarea eternei perfecţiuni

BUSINESS Magazin împlineşte anul acesta 20 de ani, motiv pentru care la ediţia curentă a anuarului dedicata femeilor din afaceri, primul din seria de anuare ale BUSINESS Magazin, ne-am propus să le întrebăm pe femeile de afaceri despre felul în care arătau speranţele lor în urmă cu 20 de ani şi cum s-a dovedit, într-un final, parcursul lor profesional. Le mulţumim tuturor celor care şi-au făcut timp pentru această introspecţie şi pentru faptul că, în majoritatea cazurilor, au ales să împărtăşească cu noi speranţele lor şi modul în care ele şi întâmplările prin care au trecut le-au modelat într-un final viaţa. Publicăm aceste exemple în principiu ca să motivăm şi alte femei, poate aflate la început de carieră (şi bărbaţi, dacă vorbim despre celelalte proiecte ale noastre), să îşi urmeze visurile profesionale, să aibă un ghidaj în ceea ce priveşte construirea unui parcurs profesional care să li se potrivească atât cu nevoile, cât şi cu aspiraţiile şi calităţile lor. Într-o lume care vinde imaginea „femeii perfecte”, care le face pe toate, credem că avem nevoie de nişte repere mai aproape de realitate. Goana continuă după perfecţiune este obositoare – iar atingerea acesteia pe cele două planuri, personal şi profesional, se dovedeşte a fi, de multe ori, imposibilă. Aflăm de la intervievatele din catalog că „E OK să îţi urmezi visurile profesionale, dar şi să iei o pauză ca să te dedici familiei”. Important este să alegi care dintre acestea reprezintă prioritatea la un moment dat în viaţă, cât şi oamenii care te înconjoară pentru susţinerea în aceste direcţii.

De asemenea, este bine să ne reamintim că în orice drum, chiar şi cel care pare de succes extrem din afară, este OK să ai obstacole, cât şi să faci greşeli. „Am învăţat să aştept, să am răbdare, să am încredere, să nu mă dau bătută. Rezilienţa? A devenit unul din ingredientele mele secrete, iar aceşti 20 de ani au fost ca un curs intensiv de formare a caracterului. Acum nu mai visez la praf de stele, ci sunt fericită să strălucesc chiar şi fără el”, spune una dintre femeile de afaceri din anuarul curent, a cărei poveste vă invităm să o descoperiţi, alături de celelalte din anuar.

Veţi descoperi că în  căutarea perfecţiunii eterne în carieră şi viaţa personală, este esenţial să ne îndreptăm atenţia către realitate şi să acceptăm că obstacolele şi greşelile fac parte din procesul de creştere şi învăţare. Femeile de afaceri intervievate în anuarul BUSINESS Magazin demonstrează că echilibrul între aspiraţiile profesionale şi viaţa personală este posibil, iar prioritizarea acestora este crucială în diferite etape ale vieţii. În loc să căutăm perfecţiunea absolută, ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea personală şi profesională continuă, recunoscând că fericirea şi succesul nu vin întotdeauna conform standardelor preconcepute, ci din acceptarea şi gestionarea experienţelor şi situaţiilor cu care ne confruntăm în călătoria noastră.

Ioana Matei este editor Business Magazin


Metodologie: Business MAGAZIN publică, an de an, răspunsuri de la cele mai vizibile antreprenoare sau reprezentante ale multinaţionalelor, a căror prezenţă în paginile următoare a fost asigurată în baza unor criterii devenite deja tradiţionale: polivalenţa (varietatea proiectelor în care sunt implicate — în business şi în afara businessului); notorietatea; gradul de implicare socială; depăşirea obstacolelor din parcursul profesional; numărul de angajaţi şi veniturile companiilor pe care le reprezintă (date oferite de reprezentanţii firmelor sau regăsite în datele publice disponibile). De-a lungul timpului, misiunea de a ne limita la doar 100 de nume din businessul românesc a devenit tot mai dificilă, astfel că titlul acestui proiect a rămas doar un simbol al proiectului început cu ani în urmă – veţi regăsi la ediţia din acest an 130 de interviuri ale femeilor din businessul românesc, fie ele antreprenoare sau reprezentante ale multinaţionalelor.


Legendă interviu:

Care erau aspiraţiile dvs. în urmă cu 20 de ani? 

Au coincis acestea cu realitatea?

Cum credeţi că vor fi următorii 20 de ani pentru dvs., compania sau industria pe care o reprezentaţi?

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.