Top BM: Cele mai scumpe telefoane mobile vandute in Romania - GALERIE FOTO

Postat la 07 aprilie 2009 622 afişări

Doar 1.000 de romani au scos pana acum din buzunar o suma de cateva mii de euro pentru un telefon mobil, pretul terminalelor de lux pornind de la aproape 4.000 de euro. Restul de 5 milioane de consumatori care cumpara anual un mobil nou s-au limitat la cateva sute de euro.

Dupa calculele Germanos, cel mai mare comerciant de telefoane din Romania, cu peste 260 de magazine, cifrele sunt insa ceva mai mici, intre 4,6 si 5 milioane de bucati, piata fiind cuprinsa intre 500 si 550 de milioane de euro. “Fara indoiala, si industria telecom va fi afectata in perioada urmatoare, insa mai putin decat celelalte domenii. Iar Romania va simti intr-o masura mai mica tendintele internationale”, sustine Adelina Pasat, directorul de marketing al Germanos.

O a treia valoare este data de Institutul National de Statistica, potrivit caruia importurile de telefoane s-au ridicat la 615 milioane de euro, in crestere cu peste 41% fata de 2007, cand au insumat 435 de milioane de euro. Importurile si vanzarile au insa valori diferite, in conditiile in care multe dintre telefoanele comercializate sunt subventionate de operatori pentru consumatorii care se aboneaza pe o anumita perioada la serviciile lor. De altfel, subventionarea reprezinta una dintre cele mai utilizate metode de atragere de noi clienti pentru operatori, care se lupta acum pe o piata unde exista peste 27 de milioane de cartele SIM active si vand in jur de doua treimi din numarul telefoanelor mobile de pe piata. Pe de alta parte, tot pe seama preturilor reduse practicate de operatori prin subventionare poate fi pus pretul mediu al mobilelor, de aproximativ 100 de euro, desi cele mai scumpe telefoane costa intre 500 si 1.500 de euro.

Al patrulea telefon din acest top, urmand colectiile Vertu, Motorola Aura, este tot un telefon din gama de lux. Are carcasa din otel si carbon, tastatura din aluminiu, iar ecranul cu 16 milioane de culori este protejat de o lentila din safir de 62 de carate, una dintre cele mai rezistente pietre pretioase dupa diamant. Mobilul are si camera foto de 2 megapixeli, memorie interna de 2 GB, tehnologii GPRS, HSCSD, EDGE si Bluetooth. Abia in a doua jumatate a clasamentului regasim telefoanele mobile capabile sa raspunda necesitatilor oamenilor de afaceri si consumatorilor pretentiosi din punctul de vedere al tehnologiei. Modele precum Nokia E90 sau N96 sau HTC Touch HD nu sunt si cele mai vandute, intrucat consumatorii dispusi sa cheltuiasca mai mult de 500 de euro pentru un telefon care nu este neaparat frumos, dar se impune prin tehnologie sunt mai putini decat cei ce isi aleg telefonul in primul rand din ratiuni de pret sau de aspect. “Este drept, peste 95% dintre telefoanele cumparate din magazinele din Romania au afisaj color, iar multe dintre ele au si camera foto, bluetooth si MP3”, spune Andi Dumitrescu, dar ponderea telefoanelor mobile inteligente este inca mica, desi exista crestere de la an la an.

Nokia, care numara trei modele in clasamentul celor mai scumpe telefoane si care detine in jur de 40% din piata locala a terminalelor mobile, vede o serie de oportunitati de accelerare a vanzarilor de celulare de top tocmai in conditiile actuale ale pietei, dupa cum spunea recent Jan Kolimar, directorul general al Nokia pentru regiunea Europei Centrale si de Est. La inceputul acestei veri, compania va aduce in Romania modelul N97, varful de gama al telefoanelor inteligente, la un pret de 550 de euro, inlocuind astfel in clasament modelul precedent, N96.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/topurile-business-magazin/top-bm-cele-mai-scumpe-telefoane-mobile-vandute-in-romania-galerie-foto-4173816
4173816
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.