Ţara europeană care nu ştie ce să mai facă cu banii: încasează un miliard de dolari pe săptămână şi nu-i poate cheltui

Postat la 17 august 2014 32903 afişări

BRUNO GERARD, PROFESOR DE ASSET MANAGEMENT LA ŞCOALA DE BUSINESS de la Oslo, consideră că fondul a devenit prea mare pentru a fi administrat centralizat. „Va fi imposibil să continue să administreze fluxul uriaş de bani în cadrul unei singure organizaţii. În prezent este foarte bine administrat, însă pentru un fond atât de mare chiar şi o mică greşeală poate avea consecinţe enorme. Riscurile ar fi mult mai reduse dacă am avea câteva fonduri mai mici„, consideră Gerard.

Noul guvern condus de Partidul Conservator ia în calcul această opţiune. „Ar fi mai bine să avem două sau trei fonduri, în loc de unul singur? Fiind conservatori, considerăm desigur că un regim cu mai multă concurenţă ar putea da rezultate mai bune„, a declarat Erna Solberg, liderul partidului. Aparent încurajat de comentariile politicienilor, Gerard consideră că divizarea fondului este doar o chestiune de timp.

Totodată, unele voci consideră că fondul investeşte prea mult în acţiuni şi ar trebui să cheltuiască o parte din bani pe infrastructură sau cercetare, pentru a accentua dezvoltarea şi diversificarea economiei norvegiene. O creştere nechibzuită a investiţiilor în ţară poate cauza însă supraîncălzirea economiei.Potrivit raportului financiar de la jumătatea acestui an, 57% din activele fondului suveran al Norvegiei reprezintă acţiuni, iar 34% obligaţiuni şi alte instrumente financiare cu randament fix. Restul reprezintă diverse împrumuturi, derivate financiare şi active imobiliare.

VALOAREA ACTIVELOR FONDULUI A CRESCUT DE PATRU ORI DIN 2005. Guvernul laburist a introdus în anul 2001 regula celor 4 procente. Astfel, guvernul poate utiliza anual în buget maximum 4% din activele fondului. Măsura are rolul de a asigura eficienţa pe termen lung a fondului, dar şi de a evita supraîncălzirea economiei. Având în vedere creşterea puternică a GPFG, limita pare prea generoasă.

Alegerile generale au fost însoţite de date îngrijorătoare. Inflaţia a crescut în august la 2,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, anunţ care a provocat o apreciere de 1,4% a coroanei norvegiene într-o singură zi. Liderul Partidului Conservator, Erna Solberg, a promis atunci că noul guvern va limita contribuţia fondului la buget undeva în jurul pragului de 3%. „Trebuie să ne asigurăm că nu creştem bugetul într-un mod care să crească şi cererea internă. Trebuie să ne punem anumite întrebări legate de aceste creşteri (inflaţia şi aprecierea coroanei - n.r.). Este inflaţie generată local sau este inflaţie importată?„, a afirmat Solberg, citată de Bloomberg.

NORVEGIA ÎNCEARCĂ SĂ-ŞI MENŢINĂ COMPETITIVITATEA ECONOMICĂ, să evite supraîncălzirea economiei care riscă să crească exagerat de mult salariile şi să scumpească exporturile. Noul guvern, care va fi învestit la mijlocul lunii octombrie, trebuie să aibă în vedere şi riscul unui balon speculativ pe piaţa imobiliară. Salariile din industria prelucrătoare norvegiană depăşesc cu 70% nivelul mediu din UE, iar coroana pare supraevaluată.

Guvernatorul băncii centrale, Oeystein Olsen, care a contribuit în urmă cu 12 ani la elaborarea regulii celor 4 procente, a propus coborârea plafonului la 3%, pentru a reduce volumul de petrodolari care ajung să circule în economie.

Orice schimbare a structurii GPFG va dura o perioadă îndelungată de timp. Reforma fondului va fi o prioritate a noului guvern. Noua coaliţie de guvernare a promis totodată în campania electorală reforme în sănătate, educaţie şi investiţii în infrastructură. Mai mult, sistemul politic din Norvegia pune mai mult preţ pe consens politic decât în alte părţi ale Europei. Astfel, orice schimbare majoră la GPFG trebuie dezbătută în Parlament, cu o contribuţie importantă din partea opoziţiei.

Se estimează că fondul va creşte în următorul deceniu cu o rată dublă faţă de creşterea economică a Norvegiei. Până în 2020, GPFG va avea active de peste 1.000 miliarde de dolari, potrivit prognozelor oficiale. Orice ministru de finanţe trebuie însă să aibă în vedere că fondul va înceta să crească la un moment dat, odată ce vastele zăcămintele de hidrocarburi ale Norvegiei vor fi epuizate.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/tara-europeana-care-nu-stie-ce-sa-mai-faca-cu-banii-incaseaza-un-miliard-de-dolari-pe-saptamana-si-nu-i-poate-cheltui-13096612
13096612
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.