Spre deosebire de SUA, Europa se bazeaza pe industrie pentru a iesi din criza

Postat la 22 februarie 2010 27 afişări

Companiile europene au gasit un drum diferit catre iesirea din cea mai grava criza economica de la inche­ierea razboiului: modernizeaza si eficientizeaza vechile fabrici in loc sa lase companiile considerate necompetitive sa se prabuseasca.

Capacitatea economiei germane - cea mai mare din Europa - de a opri pierderea locurilor de munca in ciuda unei recesiuni mai abrupte decat cea din SUA este "un soi de miracol economic", comenteaza Joerg Kraemer, economist-sef al Commerzbank din Frankfurt.

Mare parte din atentia acordata salvarii locurilor de munca a fost concentrata in programul guvernamental pentru contracte de munca partiale, prin care contribuabilii si companiile isi impart costul muncitorilor in somaj. Dar Kramer spune ca programul, finantat de guvern, de trecere la saptamani de lucru mai scurte, este responsabil de salvarea doar a unei cincimi din locurile de munca.

"Jumatate din acest miracol poate fi explicat prin aceea ca firmele le-au permis muncitorilor sa munceasca mai putin si au acceptat o scadere a productivitatii cu 2,5%", spune el. "Trebuie sa reduci fie din numarul de muncitori, fie din numarul de ore lucrate."

Intr-o piata a muncii americana mult mai flexibila, unde sindicatele sunt mai slabe, iar contractele de munca sunt cu mult mai putin rigide, companiile au raspuns la criza mai ales prin disponibilizari, reducand masiv costurile si pastrand marjele de profit. Companiile germane nu doar ca au redus orele de munca, dar au luat hotararea si de a accepta marje de profit mai mici pe termen scurt, spune Kramer.

In Germania, marjele de profit au scazut la 0,58% in ultimul trimestru, de la 6,26% in primul trimestru al lui 2008, potrivit Thomson Reuters Datastream. La fel, marjele de profit au scazut in Franta la 1,2% de la 6,5%. Prin comparatie, profitabilitatea companiilor din SUA a scazut la 3,6% de la 7,8%.

Europenii spera ca pe masura ce recuperarea economica prinde aripi, competitorii europeni vor fi mai bine pozitionati sa profite de noile oportunitati, in vreme ce companiile americane vor fi nevoite sa-si refaca forta de munca. Daca temuta "recesiune in forma de W" va avea loc, in schimb, profilul mai dinamic al marilor companii din SUA le-ar putea ajuta sa reziste mai bine.

Expertii europeni cred ca strategiile variate ale companiilor din timpul crizei financiare si modurile diferite in care si-au tratat angajatii ar trebui sa impulsioneze o revizuire a viziunii americane traditionale, conform careia social-democratiile din Europa condamna aceste tari la crestere lenta si somaj ridicat.

"Nu este adevarat ca ar fi o corelatie intre cat cheltuiesti pentru politici de asistenta sociala si cresterea economica", explica Paolo Guerrieri, profesor de economie internationala la Universitatea din Roma. "Grupul cu performantele cele mai bune - Danemarca, Suedia, Olanda, Germania - este format exact din acele tari care n-ar trebui s-o duca bine, daca ar fi sa ne luam dupa stereotipul american cu privire la impozitele mari si beneficiile sociale ridicate."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
industrie,
fabrici,
Europa,
angajati,
somaj,
criza,
plan,
USA
/special/spre-deosebire-de-sua-europa-se-bazeaza-pe-industrie-pentru-a-iesi-din-criza-5588311
5588311
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.