ECONOMIA. În 2002, Hu Jintao se afla în postura actuală a lui Xi, de a prelua frâiele Chinei. Hu a primit pe mână o economie bine pregătită pentru creştere. În 2012, Hu predă succesorului său o economie care riscă să încetinească din ce în ce mai puternic, în timp ce schimbările necesare pentru a evita o astfel de situaţie abia dacă au fost iniţiate.

În ultimii cinci ani, rata de creştere economică s-a înjumătăţit, de la peste 14% în 2007 la 7,4% în trimestrul al treilea din acest an. Oprirea declinului, rezultat al crizei globale, dar şi al blocajelor din China, reprezintă o problemă urgentă pentru Xi Jinping.

În timpul lui Jiang Zemin, predecesorul lui Hu, China a adoptat reforme economice ample, care au culminat cu intrarea ţării în Organizaţia Mondială a Comerţului în 2001. Mii de companii de stat au fost închise, lăsând loc antreprenorilor privaţi, iar piaţa construcţiilor a fost deschisă, declanşând un boom al sectorului imobiliar care a durat un deceniu. "Reformele anilor 90 au introdus schimbări majore. Se poate spune că au creat baza creşterii din ultimul deceniu. Ulterior, am avut doar mici reglaje şi creşteri de cheltuieli sociale", a afirmat Stephen Green, analist la banca Standard Chartered, citat de Wall Street Journal.

Un deceniu de creştere a PIB în medie cu aproape 10% a propulsat China pe locul al doilea în rândul marilor economii, a scos din sărăcie milioane de oameni şi a creat o clasă de mijloc care devine tot mai puternică. Între 2002 şi 2007, exporturile Chinei au urcat în medie cu 30% în fiecare an şi au creat zeci de milioane de locuri de muncă. Modelul economic bazat pe export este însă sub presiune tot mai mare din cauza creşterii salariilor, a monedei mai puternice şi a lipsei de noi pieţe.

Sectorul imobiliar a avut o traiectorie similară: creştere rapidă, urmată în ultimii ani de un climat mai dificil. Reformele sectorului public au stagnat, iar în unele cazuri au fost chiar inversate. Partidul Comunist a decis ca investitorii privaţi să nu aibă acces la unele industrii strategice, precum producţia de energie, petrochimie şi bănci. Programul industrial al ţării s-a concentrat pe crearea de companii gigant, care perturbă piaţa internă a Chinei şi aduc ţara în conflicte comerciale cu alte state.

În acelaşi timp, forţa de muncă a crescut la un nou maxim, însă pe parcursul mandatului noilor lideri urmează să scadă, punând sub semnul întrebării politica unui singur copil practicată o perioadă îndelungată. Între 2000 şi 2015, avansul populaţiei apte de muncă este estimat la 103 milioane, în timp ce în intervalul 2015-2030, ONU prognozează un declin de 69 de milioane, cu efect asupra competitivităţii ţării.

Yuanul s-a apreciat cu 31% faţă de dolar începând din 2005, fiind unul din factorii care pun presiune pentru renunţarea la creşterea economică bazată pe export. Veniturile populaţiei avansează mai rapid decât economia pe ansamblu, evoluţie importantă în procesul de reechilibrare economică. În 2011, consumul populaţiei ca pondere în PIB a avansat uşor, la 35,4%, de la 34,9% în anul anterior. Deşi timid, acest avans reprezintă o mişcare în direcţia potrivită, scrie Wall Street Journal.

În cea mai mare parte însă, liderii chinezi s-au mulţumit să urmărească avansul economic susţinut din ultimul deceniu şi au evitat reforme structurale majore. O astfel de abordare nu mai poate funcţiona, a avertizat secretarul de stat al Trezoreriei SUA, Timothy Geithner.

"China este acum o economie mult mai complicată şi nu pot pur şi simplu să stea şi să apese nişte butoane, aşa cum procedau în trecut, pentru a obţine o creştere a activităţii economice fără perturbări şi probleme pe termen lung", a spus Geithner în octombrie.