CINCI ANI MAI TÂRZIU, Wiedeking a devenit din nou actorul principal din scenă: el a propus familiilor Porsche să investească în VW. Porsche era o companie prea mică pentru a continua dezvoltarea noilor tehnologii de una singură şi o fuziune ar fi fost de dorit, în schimbul unei părţi din fabrica de la Wolfsburg. Dar apoi, un alt personaj, Holger Härter, un director relativ lipsit de strălucire care apare deseori pe scena publică nebărbierit, citeşte Kafka şi este fan al hocheiului pe gheaţă, a dezvoltat, împreună cu investitori din domeniul bancar, o strategie monumentală în domeniul investiţiilor bancare. Astfel, Porsche putea să obţină cu trei miliarde de euro o parte din VW. Wiedeking, odinioară David, devenise astfel Goliat. Deşi a continuat să se manifeste împotriva năvălitorilor corporatişti care preluau companii şi le goleau rezervele cu bani pentru a-şi compensa investiţiile, a aplicat această strategie.

În primăvara lui 2008, Ferdinand Piëch părea să îşi fi pierdut puterea din cauza acţiunilor cumpărate de Porsche în VW şi a influenţei din ce în ce mai mari a executivilor asupra constructorului cu sediul în Wolfsburg. Riscul consiliului de administraţie al VW să ajungă într-o poziţie de subordonare creştea printr-un "acord de control" care ar fi dus la o devalizare a rezervelor financiare, prin urmare la permitea celor de la Porsche să intre în rezervele financiare ale VW.

Două condiţii trebuia îndeplinite pentru a se ajunge aici: 75% din acţiunile VW să fie deţinute de Porsche şi legea VW, care presupunea ca participaţia provinciei germane Saxonia Inferioară, deţinătoare a unei părţi minoritare din VW, să fie anulată din cauza unui veto nesfârşit. Deşi ambele erau realizabile, Piëch şi-a demonstrat măiestria în ce priveşte lupta de putere încă o dată după numeroasele scandaluri prin care trecuse, printre care şi unul legat de plăţile pentru călătorii opulente şi prostituate furnizate liderilor sindicali VW. Piëch şi l-a luat aliat în această luptă pe guvernatorul Saxoniei Inferioare, Christian Wulff, după o cină la care a participat împreună cu soţia lui. Pe 15 aprilie 2008, Wulff s-a întâlnit cu cancelarul Angela Merkel la un restaurant italienesc din Berlin. După acea seară, ea s-a asigurat că provincia îşi va păstra pachetul minoritar care bloca tranzacţia. Criza financiară a venit în ajutorul lui Piëch, care dorea ca el să se afle la cârma imperiului unit Porsche-VW: în urma unor investiţii proaste, Porsche a acumulat datorii de circa zece miliarde de euro. VW avea rezerve care depăşeau această sumă, prin urmare s-a oferit să cumpere afacerea Porsche, aspect care permitea plata datoriilor companiei, dar şi sfârşitul independenţei acesteia.

WOLFGANG PORSCHE A REFUZAT SĂ ÎŞI ADMITĂ ÎNFRÂNGEREA ÎN PUBLIC ŞI A LANSAT ATACURI LA ADRESA LUI CHRISTIAN WULFF, negând chiar şi planurile de concediere a lui Wiedeking. Dar planul vânzării Porsche a fost finalizat în 2012, odată cu cumpărarea de VW a 50,1% din acţiunile Porsche. În timp ce despre Wiedeking se spune că ar fi avut o "paraşută de aur" de peste 80 de milioane de euro, perdantul este Wolfgang Porsche, în continuare preşedinte al boardului Porsche Automobile Holding, cu un rol minim de conducere şi văzut ca un trădător de angajaţii Porsche. Iar urmaşii lui Piëch, în număr de 12, vor fi probabil următorii conducători ai imperiului şi generatorii de noi conflicte. Principiul german al grupului Volkswagen "Grösser ist besser" (Mai mare înseamnă mai bine) a fost îndeplinit. Dar istoria tumultuoasă a celui mai mare producător de maşini va afecta şi de-acum încolo evoluţia acestuia, investitorii străini temându-se de noi conflicte similare.