Citită de unii ca semn al încrederii "oracolului" în revenirea economiei americane, investiţia este considerată de alţii încă o dovadă a strategiei inteligente de PR cu care bătrânelul cu faţă bonomă îşi maschează cinismul capitalist clasic: se preface a veni în ajutorul diverselor companii în vremuri grele, pentru a profita apoi de condiţiile favorabile pe care le-a obţinut în schimbul folosirii sale drept port-bonheur şi a marca atunci câştiguri importante. În aceeaşi cheie cinică au fost citite şi mult-discutatele comentarii pe care Buffett le-a făcut cu trimitere indirectă la administraţia Obama, în care cerea creşterea impozitelor pentru cei bogaţi: impozitele mici, după cum se plângea Buffett, pe care le plătesc cei bogaţi şi foarte bogaţi în SUA, sunt de fapt o aparenţă, pentru că nivelul total al taxării pentru averile lor ar fi cu mult mai mare. În plus, Buffett plăteşte puţin fiscului, pentru că majoritatea averii sale este concentrată în dividende şi câştiguri de capital, taxate cu 15%, în vreme ce grosul oamenilor bogaţi din SUA plătesc impozite de 35% pentru salariile, bonusurile şi veniturile obţinute din afacerile lor. Aşa că rugăminţile lui ca "bogaţii să nu mai fie cocoloşiţi de Congres" se aplică în cel mai bun caz altor bogaţi, nu sieşi.

Meritele lui Buffett sunt însă considerate a fi altele - printre ele, faptul că l-a orientat aparent pe Barack Obama spre un joc pe sume mari întru salvarea economiei de la dezastru. Deocamdată, rezultatele pe care Obama le-a obţinut din diversele pachete de stimulare economică la care Buffett şi-a adus contribuţia, inclusiv din cel multi-trâmbiţat de stimulare a reorientării spre industriile şi energiile verzi, sunt sub aşteptări. Noul pachet cu care preşedintele american s-a prezentat în faţa Congresului, de stimulare a creării de locuri de muncă, cere bugetului să mai suporte o incizie de 447 de milioane de dolari în schimbul promisiunii că vor fi stimulate investiţiile în educaţie şi va fi susţinut efortul firmelor mici şi al întreprinzătorilor.

Obama însuşi a anunţat că speră ca noul pachet să aducă 2% în plus la PIB, să scadă şomajul cu 1% (de la 9,1%, cât este în prezent) şi să creeze încă 1,9 milioane locuri de muncă. Însă la începutul mandatului său, actuala administraţie a cerut Congresului 800 de milioane de dolari pentru stimularea economiei şi menţinerea şomajului sub 8%. Că planul n-a dat rezultatele scontate este de domeniul evidenţei şi nici Warren Buffett nu are curajul să afirme contrariul, însă istoria electorală a Americii nu îi este total defavorabilă actualului preşedinte: şomajul ridicat nu l-a împiedicat pe Ronald Reagan să-şi reînnoiască mandatul în 1984, deşi cifrele erau aceleaşi cu care Jimmy Carter pierduse cursa cu patru ani înainte.

Numai că încrederea alegătorilor a venit atunci din suflul proaspăt pe care administraţia Reagan reuşise să-l imprime economiei, şomajul fiind în scădere accelerată la momentul realegerii. Acum, perspectivele lui Obama de a reporni economia sunt considerate firave, dată fiind aşteptata opoziţie a taberei republicane faţă de orice măsură l-ar avantaja pe preşedintele în funcţie. Iar anul viitor orice discuţie despre bani şi eficienţa cu care au fost ei cheltuiţi va putea răsturna balanţa electorală în favoarea celui care ştie să argumenteze mai credibil; deocamdată, tolba cu argumente din biroul preşedintelui Obama este mai mult goală şi rămâne de văzut dacă recomandările pe care le-a primit de la Buffett vor putea să-l ajute la umplerea ei.