O altfel de mafie pentru altfel de pariuri

Autor: Vlad Popescu Postat la 12 februarie 2013 108 afişări

Procesul intentat de guvernul SUA agenţiei de rating Standard & Poor’s pentru nereguli înfăptuite în timpul crizei financiare aduce încă o dată în prim-plan mocirla din industria banilor, unde micii investitori, de la bănci municipale la fonduri de pensii şi trusturi de familie, au şanse bune să se împotmolească sau să piardă totul. Jocurile de noroc sunt luate foarte în serios de autorităţi oriunde în lume. Reglementările sunt stricte şi aplicate cu rigurozitate, iar trişorii prinşi sunt aspru pedepsiţi.

DOAR O FORMALITATE. Poziţia băncilor în procesul dintre Washington şi S&P, o companie din grupul McGraw-Hill, este însă surprinzătoare. Citigroup şi Bank of America au creat instrumentele financiare respective, deci aveau cunoştinţă despre valoarea şi viabilitatea activelor ipotecare pe care aveau de gând să le vândă către investitori, colateralizate cu proprietăţi imobiliare.

Atribuirea unui rating de către una dintre cele trei mari agenţii de profil era doar o formalitate, menită să ofere investitorilor - companii de asset management, fonduri de pensii sau grupuri de persoane fizice - o evaluare obiectivă a produselor financiare prezentate de bănci, cu garanţia rigurozităţii, independenţei şi imparţialităţii unei firme al cărei model de afaceri se bazează întru totul pe încredere şi credibilitate.

În proces însă, cele două bănci apar ca victime ale agenţiei de rating: S&P ar fi păcălit Citigroup şi Bank of America în privinţa calităţii produselor financiare pe care acestea le-au creat şi se pregăteau să le prezinte clienţilor. Această situaţie este o consecinţă a strategiei legale pe care a adoptat-o guvernul pentru a reuşi, în sfârşit, să tragă la răspundere o agenţie de rating pentru neregulile din timpul crizei financiare. S&P, Moody's şi Fitch au câştigat numeroase procese cu clienţii lor sau cu investitori prin invocarea Primului Amendament la Constituţia SUA, care protejează dreptul la opinie. Astfel, evaluările atribuite de agenţiile de rating diverselor active financiare pe care sunt plătite să le analizeze au statutul de simple opinii în faţa legii, garantat prin Constituţie.

Pentru a evita tactica obişnuită a agenţiilor de rating în faţa justiţiei, guvernul SUA a optat să acuze S&P de dezinformarea investitorilor prin aserţiunea că ratingurile atribuite sunt riguroase, determinate în mod independent şi lipsite de vreo nuanţă părtinitoare. Departamentul Justiţiei a invocat o lege adoptată în 1989, care se adresează cazurilor de fraudă împotriva instituţiilor financiare asigurate de guvernul federal şi sprijinite cu bani publici.

Astfel, procurorul care reprezintă statul va trebui să convingă juraţii că S&P a reuşit să păcălească două dintre cele mai mari bănci americane, printre cele mai extinse şi mai sofisticate instituţii financiare din lume.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
mafie,
pariuri,
trişorii
/special/o-altfel-de-mafie-pentru-altfel-de-pariuri-10557041
10557041
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.