Nebănuitele efecte ale războiului hackerilor cu Sony

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 14 ianuarie 2015 780 afişări

Atacul cibernetic fără precedent orchestrat recent împotriva Sony Pictures, care a determinat compania să amâne lansarea de Crăciun a controversatei comedii The Interview, despre asasinarea liderului nord-coreean Kim Jong Un, a amplificat tensiunile dintre Statele Unite şi Coreea de Nord şi a urgentat discuţiile din Congres despre securitatea informatică, care trenează de ani de zile.

Nebănuitele efecte ale războiului hackerilor cu Sony

SUA au impus noi sancţiuni Coreei de Nord. Autorităţile americane au decis pe 2 ianuarie să impună noi sancţiuni Coreei de Nord, prin care să limiteze accesul unor entităţi şi persoane la sistemul financiar american. SUA au sancţionat trei agenţii şi 10 oficiali guvernamentali nord-coreeni în urma unui ordin al preşedintelui SUA, Barack Obama.

„Preşedintele Obama a emis un ordin executiv prin care autorizează sancţiuni suplimentare contra Republicii Populare Democrate Coreene. Acest ordin executiv este un răspuns la acţiunile şi politicile provocatoare, destabilizatoare şi represive pe care Guvernul Coreei de Nord le desfăşoară, în special la atacul cibernetic distructiv şi coercitiv asupra Sony Pictures Entertainment“, a spus secretarul de presă al Casei Albe.

Coreea de Nord a denunţat vehement consolidarea de către Statele Unite a arsenalului lor de sancţiuni ca ripostă la piratarea informatică a reţelei Sony Pictures, criticând refuzul Washingtonului de a demara o anchetă comună în acest caz. Ministrul nord-coreean al afacerilor externe a declarat că refuzul Washingtonului este semnul conştiinţei sale încărcate. „Acţiunile persistente şi unilaterale ale Casei Albe şi adoptarea de sancţiuni dovedesc în mod evident că aceasta nu a renunţat la aversiunea şi ostilitatea sa înveterată“ faţă de Coreea de Nord, a declarat un purtator de cuvânt citat de agenţia oficială KCNA.

Coreea de Nord a fost deja supusă unor sancţiuni internaţionale legate de programul său nuclear controversat.

Sancţiunile financiare au fost eficiente în exercitarea de presiuni asupra Iranului şi Rusiei, dar au avut până în prezent un impact limitat asupra Coreei de Nord, supusă sancţiunilor americane de peste 50 de ani.

„Nord-coreenii nu călătoresc mult în occident. Nu au miliarde de dolari în băncile occidentale”, a explicat Joel Wit, de la U.S. Korea Institute, parte a Johns Hopkins University din Washington. Autorităţile nord-coreene au negat cu vehemenţă că s-ar afla în spatele atacurilor împotriva Sony.

Cele trei entităţi sancţionate sunt agenţia de securitate nord-coreeană Reconnaissance General Bureau, Korea Mining Development Trading Corp, care este, potrivit Departamentului Trezoreriei, cel mai important dealer de armament al ţării, şi  Korea Tangun Trading Corp, responsabilă cu achiziţiile de mărfuri şi tehnologie necesare programelor de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării.

Potrivit Casei Albe, Reconnaissance General Bureau are legătură cu capacitatea Coreei de Nord de a afectua atacuri cibernetice, dar nu a fost direct implicată în atacul împotriva Sony.

Korea Mining Development Trading Corp şi Korea Tangun Trading Corp au mai fost sancţionate în trecut de Statele Unite.

Washingtonul a apreciat totodată că este necesar ca Phenianul să-şi asume responsabilitatea celui mai grav atac cibernetic comis în Satele Unite şi să despăgubească studiourile Sony Pictures, victima acestor atacuri. „Dacă vor să ajute în acest caz, ei (nord-coreenii) ar trebui să-şi recunoască vina şi să despăgubească Sony“, a declarat pentru presă Marie Harf, o purtătoare de cuvânt a Departamentului de Stat, insistând asupra „încrederii“ Washingtonului în privinţa rolului Coreei de Nord în acest „atac distructiv“.

Armata cibernetică a Coreei de Nord numără 6.000 de soldaţi”

Armata cibernetică a Coreei de Nord a ajuns la 6.000 de „soldaţi” şi lucrează la provocarea de paralizie fizică şi psihologică în Coreea de Sud, susţine Ministerul Apărării din Coreea de Sud, care a dublat estimările din 2013. Datele actualizate au fost anunţate după noile sancţiuni impuse de SUA autorităţilor nord-coreene.

Coreea de Nord a alocat de ani de zile fonduri unei celule numite „Biroul 121”, condusă de agenţia de spionaj militar şi formată din cei mai talentaţi experţi în informatică din ţară. Ţintele pe termen lung ale acestei celule ar putea fi reţelele de telecomunicaţii şi energie ale altor state, potrivit unor transfugi nord-coreeni.

Statul comunist este suspectat că ar mai efectuat o serie de atacuri cibernetice împotriva Coreei de Sud, cu care se află, tehnic, în război. În 2013, Coreea de Sud a acuzat Nordul că a lasat atacuri cibernetice care au blocat sistemele informatice ale băncilor şi televiziunilor, timp de mai multe zile.

Cele două state coreene au rămas practic în război de peste şase decenii, în condiţiile în care războiul dintre ele s-a încheiat cu un armistiţiu dar nu şi cu un acord de pace.

Şeful Sony laudă angajaţii pentru rezistenţa la atacul hackerilor

Directorul general al Sony Corp, Kazuo Hirai, a lăudat angajaţii şi partenerii studioului de film de la Hollywood pentru că au rezistat la eforturile uriaşe ale hackerilor care au atacat Sony Pictures Entertainment. În primele comentarii publice referitoare la masivul atac cibernetic, atribuit de guvern Coreei de Nord, Hirai a spus că actuali şi foşti angajaţi ai studioului au fost victimele „celui mai vicios şi răuvoitor atac cibernetic cunoscut în istoria recentă”.

„Libertatea cuvântului şi libertatea de exprimare sunt esenţa vieţii Sony şi a afacerii noastre de divertisment”, a arătat Hirai într-o prezentare la salonul pentru electronice de consum de la Las Vegas, el mulţumind şi celor care au vizionat filmul.

În afară de atacul din noiembrie, Sony a mai fost ţinta unui alt atac informatic, declanşat chiar în ziua de Crăciun împotriva reţelei PlayStation, acţiunea fiind investigată de FBI. Un grup numit Lizard Squad a anunţat că este responsabil de atacul împotriva PlayStation, precum şi asupra reţelei Xbox a Microsoft, care a rezolvat rapid problema.

Sony a fost victima unora dintre cele mai notorii atacuri cibernetice din istorie. În 2011, hackerii au furat date aparţinând la 77 de milioane de utilizatori ai reţelei pentru consolele PlayStation.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/nebanuitele-efecte-ale-razboiului-hackerilor-cu-sony-13757018
13757018
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.