Marii profesori de economie de la Harvard amână ieşirea din recesiune din cauza unor greşeli în Excel

Autor: Vlad Popescu Postat la 01 mai 2013 273 afişări

Dezbaterea privind austeritatea a fost agitată în ultima perioadă de discreditarea parţială a unei lucrări ştiinţifice, invocată de mai mulţi politicieni pentru a sublinia necesitatea măsurilor de reducere a deficitului bugetar şi a datoriei publice, măsuri care au condus la creşterea şomajului şi recesiune în multe ţări dezvoltate din zona euro şi SUA.

Studiul prezentat pe 15 aprilie de cercetătorii de la Amherst a fost intens mediatizat în presa internaţională, unii comentatori acuzând că concluzia eronată, dar spectaculoasă, propagată de lucrarea Reinhart/Rogoff a justificat măsuri de austeritate care au condus la creşterea şomajului şi declin economic.

MESAJUL CĂ O DATORIE PUBLICĂ DE PESTE 90% DIN PIB CONDUCE LA SCĂDEREA ECONOMIEI a fost preluat de mai mulţi politicieni, cei mai cunoscuţi fiind comisarul european pentru afaceri economice şi monetare Olli Rehn şi congresmenul republican Paul Ryan, una dintre principalele figuri în duelul politic de la Washington din ultimii ani privind deficitul şi datoria de stat. Deşi acest rezultat a fost discreditat, mesajul general al lucrării, că datoria publică ridicată duce la încetinirea creşterii economice, rămâne în picioare. De altfel, cercetătorii de la Universitatea din Massachussets nu au încercat să conteste această concluzie.

LA NIVELUL ANULUI 2010, PERIOADĂ ÎN CARE DATORIILE STATELOR CU ECONOMII DEZVOLTATE PĂREAU SCĂPATE DE SUB CONTROL, dezbaterea privind restrângerea cheltuielilor publice era deja destul de intensă. FMI avertiza încă din 2009, printr-un raport privind situaţia finanţelor publice din statele dezvoltate, asupra pericolului reprezentat de nivelurile ridicate la care ajunsese datoria de stat. În SUA, Casa Albă vorbea deja despre riscurile presupuse de o datorie de stat ridicată şi considera că este nevoie de îngheţarea cheltuielilor publice.

Peste ocean, Europa tocmai aflase despre cifrele „cosmetizate„ prezentate de Grecia în anii anteriori, într-o perioadă în care finanţele publice ale statelor bogate scârţâiau din cauza recesiunii şi a programelor de recapitalizare a băncilor. Concluzia promovată de cei doi economişti americani a contribuit la o dezbatere aflată în desfăşurare şi a fost folosită drept pretext de unii politicieni, însă afirmaţia că lucrarea Reinhart/Rogoff ar fi fost principalul factor determinant al austerităţii provocatoare de şomaj şi recesiune pare a fi o exagerare.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/marii-profesori-de-economie-de-la-harvard-amana-iesirea-din-recesiune-din-cauza-unor-greseli-in-excel-10827728
10827728
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.