La fabrica Boeing totul se măsoară în terenuri de fotbal - GALERIE FOTO

Autor: Rosca Cristina Postat la 04 noiembrie 2011 448 afişări

Şase-şapte luni şi aproximativ şase milioane de piese sunt necesare pentru construcţia unui avion Boeing. Pe coasta de vest a Statelor Unite, 18.000 de oameni se asigură că acest lucru se întâmplă, pentru ca alte milioane de oameni să poată zbura zilnic din toate colţurile lumii către toate colţurile lumii.

Lucrurile s-au schimbat mult la Boeing de-a lungul celor aproape cinci decenii de istorie. Fabrica, inaugurată în 1967, s-a extins atât ca suprafaţă, cât şi ca producţie şi număr de angajaţi.De asemenea, "comunitatea" de pescăruşi şi-a luat zborul. "El este probabil ultimul rămas", spune unul dintre angajaţii Boeing despre un pescăruş care rătăceşte pe pavajul din faţa fabricii. La începuturi, pe terenul actualei fabrici existau mulţi pescăruşi care veneau aici să îşi depună ouăle. Păsările nu au fost izgonite după ce a început lucrul în actuala fabrică şi au continuat să vină.

Dar, pentru că se temeau că oamenii ar putea să le fure ouăle sau să le rănească puii, au început să fie însă agresive şi să atace. Din acest motiv angajaţii companiei au început să le ascundă ouăle şi în timp pescăruşii s-au împuţinat, pentru ca apoi să dispară. Astăzi, la fabrica Everett singurele zburătoare care se "nasc" sunt avioanele, iar pescăruşii sunt doar o amintire.La început producţia de aeronave se axa pe modelul 747 Jumbo Jet. Astăzi se realizează patru modele, printre care şi 787 Dreamliner, cel mai nou avion cu două niveluri al companiei.

Dacă ne întoarcem însă în timp, primul avion care a ieşit pe poarta fabricii Boeing de lângă Seattle, pe 30 septembrie 1968, respectiv la un an şi jumătate de la deschidere, a fost un 747. De atunci, 1.400 de aeronave Boeing 747 au fost construite aici.Un deceniu mai târziu în aceeaşi facilitate a început producţia pentru modelul 767. A fost însă nevoie de o extindere a suprafeţei fabricii care să permită astfel construcţia unui nou model.

Al treilea pas către prezent a fost făcut în 1990, când Boeing a decis o nouă expansiune a fabricii, de această dată cu 50%, pentru a se permite realizarea modelului 777. În urmă cu şase ani a început tot aici şi construcţia Boeing 787.Acum, cele patru modele se realizează toate în aceeaşi fabrică, fabrică care pentru un străin poate fi atât un puzzle, cât şi un labirint: pentru a găsi răspunsuri trebuie să vezi imaginea de ansamblu, respectiv un plan al unităţii de producţie.

Unitatea nu include însă doar facilităţile de producţie, ci şi o cafenea, un centru de relaxare şi o curăţătorie. "Cafeneaua Tully's de la noi din fabrică este deschisă 24 de ore din 24, şapte zile din şapte. Mai mult, este cea mai bună cafenea a lanţului din punctul de vedere al vânzărilor." Tully's Coffee este un lanţ de aproape 200 de cafenele, localizat în principal în vestul Statelor Unite. De asemenea, este unul dintre competitorii Starbucks, cu care are o istorie comună, care începe în Seattle. Evoluţiile însă au fost diferite: Starbucks a ajuns la peste 17.000 de unităţi în toată lumea, pe când Tully's Coffee a rămăs un lanţ local. Nici veniturile celor două nu sunt comparabile, la Starbucks vorbim de miliarde de dolari, la Tully's de zeci de milioane.

Reprezentanţii Boeing sunt foarte mândri de performanţa angajaţilor lor: "Bem cea mai multă cafea". Care poate fi savurată fie în cafenea, fie în centrul de relaxare, unde angajaţii pot merge să stea în linişte, să vadă un film sau la un calculator. Timpul la Boeing zboară uşor.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Boeing,
fabrica,
avion
/special/la-fabrica-boeing-totul-se-masoara-in-terenuri-de-fotbal-galerie-foto-8921384
8921384
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.