Insulele pe care se ceartă şase ţări. Conflictul poate determina o explozie de consecinţe negative la nivel global

Postat la 25 iulie 2016 767 afişări

Decizie istorică: Filipine câştigă împotriva Chinei. Filipine a solicitat arbitrajul internaţional, iar în 2013 a anunţat că va trimite China în judecată, la un tribunal internaţional, sub auspiciile Convenţiei ONU privind dreptul mării, unde să conteste pretenţiile acesteia. Aceste acţiuni au fost boicotate constant de chinezi, insistând asupra faptului că tribunalul nu are autoritatea de a se pronunţa în acest caz şi că nu va respecta hotărârea, oricare ar fi ea. În cele din urmă, cazul a fost adus în tribunalul de la Haga, unde Filipine acuză China de încălcarea legii internaţionale şi a cerut tribunalului să-i respingă pretenţiile la suveranitatea asupra a 90% din Marea Chinei de Sud, marcată de hărţile oficiale chineze. Pentru Filipine, tensiunile au ajuns într-un punct maxim în 2012, atunci când flota Chinei opera ilegal la Scarborough Shoal, în zona economică exclusivă a filipinezilor. După ciocnirile dintre forţele chineze şi Filipine, SUA a mediat situaţia, iar litigiul a fost negociat. În cele din urmă, navele filipineze au plecat, chinezii au rămas, obţinând un control pe care în au şi astăzi. China consideră că acţiunile sale sunt parte a unei strategii win-win. Astfel, în cazul în care alte naţiuni au rezerve de petrol şi gaze care intră atât în sfera propriile lor zone economice exclusive, cât şi sub linia din nouă puncte, ambele părţi ar trebui să beneficieze de o cotă parte a veniturilor pe proiect. Vietnam, Indonezia şi Filipine au afirmat că toate pretenţiile Chinei sunt ilegale în temeiul Convenţiei din 1982 a ONU privind dreptul mării (UNCLOS), pe care peste 180 de naţiuni au semnat-o, inclusiv China. Decizia îndelung aşteptată la nivel internaţional a fost emisă pe 12 iulie, reprezentând o lovitură grea pentru pretenţiile Chinei legate de linia din nouă puncte. Hotărârea prezintă imaginea unui guvern chinez distructiv cu mediul, periculos şi agresiv, care nu are nici o competenţă legală pentru acţiunile sale. Constatările tribunalului vor avea un impact profund, în contextul în care distrug orice justificare a Chinei pentru acţiunile sale anterioare precum: hărţuirea navelor care treceau prin teritoriile insulelor sale artificiale, blocarea pescarilor filipinezi în zona Scarborough Shoal sau pretenţia ca alte ţări să-şi împartă veniturile din proiectele de extragere a rezervelor de hidrocarburi din propriile lor zone economice exclusive atunci când acestea se intersectează cu linia din nouă puncte. Tribunalul a decis că linia este, în esenţă, ilegală şi fără temei.

Iată câteva dintre principalele puncte ale hotărârii de 500 de pagini emise de Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga: pretenţiile la drepturi istorice, jurisdicţia sau alte drepturi suverane ale Chinei legate de linia din nouă puncte sunt ilegale, iar tribunalul a constatat că „acestea depăşesc limitele geografice şi de fond ale drepturilor maritime ale Chinei“, în conformitate cu UNCLOS. De asemenea, „nu există nicio dovadă că statul chinez şi-a exercitat de-a lungul istoriei controlul exclusiv asupra apelor sau a resurselor acestora“; China a construit o „insulă artificială de altitudine joasă situată în zona economică din Filipine“, care „a cauzat un prejudiciu permanent, ireparabil ecosistemului recifului de corali şi, în mod permanent, a distrus dovezi ale mediului natural. Construcţia încalcă drepturile suverane filipineze“ în zona sa economică exclusivă şi în platoul continental; China a împiedicat Filipine să utilizeze resursele naturale şi pescuitul în apele care se află la distanţă de 200 de mile marine de zona sa economică exclusivă, încălcând astfel drepturile suverane ale ţării. Armata Populară de Eliberare a Chinei proteja propriii pescari din zona economică Filipine, în timp ce bloca pescarii filipinezi; pescarii chinezi au recoltat specii pe cale de dispariţie, inclusiv corali, ţestoase de mare şi rechini în insulele Spratly, iar Beijingul a tolerat şi protejate aceste activităţi. În plus, programul chinez de construire a insulelor artificiale a provocat pagube „devastatoare şi de lungă durată“ pentru mediul marin; China a trimis nave în jurul Scarborough Shoal, creând „risc grav de coliziune“ pentru navele şi personalul filipinez. În unele cazuri, navele chineze au trecut pe lângă cele filipineze la distanţe de circa 100 de yarzi (circa 91 de metri) sau mai puţin. De-a lungul procedurii de judecată, China „a agravat şi a extins disputele prin crearea de insule artificiale şi diverse construcţii“ în zonele în cauză; „este de la sine înţeles că ambele părţi sunt obligate să îşi rezolve disputele în mod paşnic şi să respecte Convenţia cu bună-credinţă“, concluzionează hotărârea. Decizia luată în temeiul Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Dreptul Mării (UNCLOS), pe care au semnat-o ambele ţări, are caracter obligatoriu, însă Curtea Permanentă de Arbitraj nu are competenţe de executare.

Hotărârea de săptămâna trecută a fost anticipată de ani de zile. Cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, China a acţionat din ce în ce mai agresiv în apele maritime, justificându-şi acţiunile în baza liniei din nouă puncte. Ministerul de afaceri externe al Chinei a declarat la scurt timp după anunţarea deciziei Tribunalului de la Haga că „Republica Populară Chineză declară solemn că hotărârea este nulă şi nu are forţă obligatorie“. Reacţia era previzibilă, mai ales că Beijingul a susţinut dintotdeauna că va ignora hotărârea şi a refuzat să să participe şi pe durata judecării cazului. Mai mult, a recurs la insultarea tribunalului, spunând în mass-media că acest tribunal „abuzează de lege“. Cu toate acestea, va fi greu pentru China să ignore o decizie care îi discreditează poziţia atât de bine, în cele mai fine detalii. Mai mult de-atât, decizia nu are şanse de a linişti spiritele înflăcărate din regiune şi este greu de crezut că tensiunile din regiune se pot calma uşor.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/insulele-pe-care-se-cearta-sase-tari-conflictul-poate-determina-o-explozie-de-consecinte-negative-la-nivel-global-15535793
15535793
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.