Pentru o noapte pe săptămână, cel mai divizat oraş din emisfera nordică, în care superbogaţii trăiesc izolaţi de garduri într-o civilizaţie separată, catifelată, deschide un culoar mic, îngust, spre paradis. Iar fetele se înghesuie, împing şi ţipă prin această mică deschizătură, ştiind prea bine că au doar o şansă şi că dacă o ratează, vor fi aruncate înapoi în Moscova sălbatică.

Oliona păşeşte uşor în faţa cozii. Este pe lista VIP-urilor. La începutul fiecărui an plăteşte câteva mii de dolari pentru a se asigura că va fi oricând lăsată să intre. Este o taxă necesară pentru profesia ei.

Înăuntru, clubul arată ca un teatru baroc, cu un ring de dans în centru şi rânduri de loje pe pereţi. Forbes-iştii stau în cele mai întunecate loje şi plătesc mii de dolari pentru această plăcere, în timp ce Oliona şi sute de alte fete dansează dedesubt, aruncând priviri exersate spre loje, sperând că vor fi invitate sus. Însă lojele sunt în întuneric. Fetele nu pot şti cine stă acolo; flirtează cu umbrele.  

„Atât de multe adolescente”, spune Oliona. Multe dintre fete spun că au 18 ani. Oliona are 22 de ani şi în curând nu va mai putea concura cu ele. „Ştiu că va trebui să-mi cobor curând standardele”, zice ea, mai degrabă amuzată decât abătută. Poate că aceasta este cheia succesului Olionei. Când intră în cameră, totul devine mai vesel, mai agitat. „Desigur, încă mai sper la un forbes-ist veritabil, dar dacă nu se poate şi nu se poate mă voi mulţumi cu un  milionar de provincie sau cu unul din acei expaţi plictisitori. Sau cu vreun bătrân cu bani.” Însă nimeni nu poate şti ce-i rezervă viitorul unei căutătoare de aur. Aceasta este prima generaţie care şi-a făcut o carieră din acest mod de viaţă.

La academie, lecţiile continuă. „Astăzi vom învăţa algoritmul primirii cadourilor”, spune instructoarea. „Când vrei un cadou de la un bărbat, aşază‑te la stânga lui, partea lui iraţională, emoţională. Dreapta este partea sa raţională: stai la dreapta dacă ai de discutat proiecte de afaceri. Dar dacă doreşti un cadou, stai la stânga. Dacă stă într-un fotoliu, stai pe vine, ca să se simtă mai înalt, ca şi cum tu ai fi un copil. Încordează-şi muşchii vaginali. Da, aţi auzit bine, muşchii vaginali. Îţi va face pupilele să se dilate şi astfel vei fi mai atractivă. Când el spune ceva, aprobă-l dând din cap. Astfel îl vei face să fie de acord cu tine. Şi, în sfârşit, când îi vei cere o maşină pentru tine, o rochie sau orice vrei, strânge-i mâna, dar uşor. Acum repetaţi: privesc, aprob, strâng!”, iar fetele repetă la unison: „privesc, aprob, strâng!”

„Fetele cred că au câştigat ceva când primesc vreo rochie de la noi”, povesteşte un milionar când îi sunt descrise lecţiile de la academie. „Le las câteodată să câştige. Dar frate, ce pot ele lua de la noi fără să vrem noi?”

„Ştii cum le spun eu?”, spune un alt milionar. „Le spun pescăruşi, ca păsările acelea care se rotesc pe deasupra gropilor de gunoi. Şi chiar sună ca nişte pescăruşi când stau la bar şi bârfesc.”

Nataşa este o altă absolventă a academiei. Vorbeşte decent germana şi lucrează ca translator pentru oameni de afaceri veniţi în vizită. Agenţia de translatori caută doar fete „fără inhibiţii”: adică fete pregătite să se culce cu clienţii. Oriunde pot fi văzute anunţuri pentru posturi de secretară sau orice altceva cu o observaţie scrisă cu litere mici dedesubt: fete „fără inhibiţii”. Fraza trasformă cumva umilinţa într-un act de eliberare personală. Nataşa lucrează pentru un director neamţ la o companie de energie. Speră să o ducă înapoi cu el în München. „Ruşii chiar au de unde alege. Vesticii sunt mult mai accesibili”, explică ea serios, ca un expert care citează un studiu de piaţă. „Dar problema cu vesticii este că nu-ţi cumpără cadouri, nu plătesc niciodată pentru cină. La neamţul meu trebuie să mai lucrez un pic.”

Lena vrea să ajungă o cântăreaţă celebră. În Moscova, astfel de fete sunt cunoscute drept „chiloţei cântători”: fete fără talent, dar cu sponsori bogaţi. Lena ştie bine că nu poate cânta, dar mai ştie că acest lucru nu contează. „Nu înţeleg cum de cineva poate lucra 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână într-un birou. Este umilitor să trebuiască să munceşti astfel. Un bărbat este ca o cursă spre vârf şi intenţionez să prind această cursă.”

„Feminismul este greşit”, le explică fetelor instructoarea roşcată cu MBA. „De ce ar trebui ca o femeie să moară cu zile muncind? Acesta este rolul bărbatului. Depinde de noi să ne perfecţionăm ca femei.”

În pauză, Pomerantsev încearcă s-o tragă de limbă pe profesoară. „Dar cu dumneavoastră cum stă treaba? Lucraţi. Academia vă aduce bani.” Instructoarea îi arucă un zâmbet scurt şi schimbă subiectul: „După aceasta voi deschide o clinică care va ajuta la oprirea îmbătrânirii. Aţi vrea să veniţi să filmaţi şi acolo?”

Cursurile continuă. Profesoara  desenează un grafic plăcintă pe o tablă albă. Plăcinta este împărţită în trei. „Există trei tipuri de bărbaţi. Creatorii. Analiştii. Aceştia nu ne interesează. Cei pe care-i vrem sunt posesivii – bărbaţii în spatele cărora te simţi la fel de în siguranţă ca după un zid de stâncă. Ştim cum să-i identificăm. Sunt bărbaţii puternici şi tăcuţi. Poartă costume negre. Au voci profunde şi sunt serioşi în ceea ce spun. Pe aceşti bărbaţi îi interesează controlul. Nu vor femei puternice. Sunt sătui de ele. Vor o fată gingaşă ca o floare.”

Nu mai trebuie spus că Oliona nu a avut tată. Şi nici Lena, şi nici Nataşa şi nici multe dintre căutătoarele de aur. Sunt o generaţie de fete orfane cocoţate pe tocuri înalte care caută un părinte la fel de mult cum caută un sponsor (sugar daddy în engleză). Iar acesta este lucrul amuzant la Oliona şi la celelalte studente: îndrăzneala ei vine alături de fantezii din basm despre ţarul care azi, ori mâine, ori poimâine o va duce în zbor în împărăţia sa din Maybach.

Desigur, în Preşedinte (Pomerantsev menţionează rar în cartea sa numele Putin) se concentrează toată această poveste. Toate acele poze cu el fără camaşă vânând tigri şi harponând balene sunt scrisori de dragoste pentru coada nesfârşită de fete fără tată. Preşedintele este amantul suprem, protectorul suprem cu care o fată se poate simţi la fel de în siguranţă ca după un zid de stâncă.  

Înapoi în apartamentul ei, Oliona recită ceva din Puşkin. A întâlnit un forbes-ist noaptea trecută căruia îi place literatura. Învaţă pe de rost strofe întregi din opera Eugene Onegin, o lucrare clasică pentru literatura rusă.