Greutatea în petrol şi gaze a unor sancţiuni. Aproximativ 30% din necesarul de gaze al Europei este acoperit de Rusia

Autor: Vlad Popescu Postat la 07 mai 2014 534 afişări

Greutatea în petrol şi gaze a unor sancţiuni. Aproximativ 30% din necesarul de gaze al Europei este acoperit de Rusia

Presupusa „avere secretă„ a lui Putin fascinează de ani buni analiştii, jurnaliştii, opoziţia din Rusia, personalităţi din mediul academic şi agenţiile străine de informaţii, însă a rămas nedescoperită.

Speculaţiile abundă, se vehiculează cifre astronomice pentru un politician - 40 miliarde de dolari, 70 miliarde de dolari -, însă până în prezent nu a apărut nicio dovadă care să susţină teoriile. Prin structura sancţiunilor anunţate săptămâna trecută, Washingtonul sugerează, deloc subtil, că a descoperit averea ascunsă a liderului rus.

DE DEPARTE CEA MAI IMPORTANTĂ PERSOANĂ VIZATĂ DE SANCŢIUNI ESTE IGOR SECHIN, PREŞEDINTELE ŞI CEO AL COMPANIEI PETROLIERE DE STAT ROSNEFT, CONSIDERAT AL DOILEA OM CA PUTERE DIN RUSIA.

Supranumit la un moment dat „Darth Vader„ de opoziţia din Rusia, cariera politică a lui Sechin, presupus fost ofiţer KGB, o urmează îndeaproape pe cea a preşedintelui Putin. În urmă cu mai bine de 20 de ani, cei doi au fost colegi în aparatul birocratic al primăriei din Sankt Petersburg, după care au urmat o serie de funcţii în cadrul administraţiei centrale de la Moscova. Rosneft controlează aproximativ 40% din producţia de petrol din Rusia şi joacă un rol cheie în contractele unor companii precum Exxon, BP, Statoil sau Shell pentru explorarea şi exploatarea resurselor îngropate în Siberia sau în zona arctică.

Sechin şi-a câştigat reputaţia în mare măsură prin rolul jucat în înlăturarea oligarhului Mihail Hodorkovski, patronul fostei Yukos Oil, înghiţită în mare parte de Rosneft după întemniţarea miliardarului.

Sechin a avut, de asemenea, o contribuţie cheie în preluarea gigantului TNK-BP de către Rosneft. Mai recent, Sechin ar fi orchestrat, alături de miliardarul Alişer Usmanov, un alt aliat al lui Putin, trecerea Vkontakte, supranumit „Facebook-ul rusesc„, sub controlul apropiaţilor preşedintelui. Sechin a construit Rosneft prin dezmembrarea Yukos, afacere consfinţită în 2006 de unele dintre cele mai puternice figuri ale capitalismului occidental. Oferta publică iniţială prin care Rosneft s-a listat la bursă a fost intermediată, printre altele, de ABN AMRO Rothschild, Goldman Sachs, JPMorgan, Morgan Stanley şi Barclays.

Legăturile strânse dintre Rosneft şi companii precum BP şi ExxonMobil, care vor o felie din resursele enorme de hidrocarburi îngropate în regiunea arctică, fac ca sancţiunile împotriva lui Sechin să pună în pericol afaceri importante ale industriaşilor americani şi europeni. De altfel, Putin a avertizat deja că atitudinea Statelor Unite şi a Europei în contextul tensiunilor din Ucraina ar putea avea drept consecinţă sancţiuni împotriva intereselor de afaceri americane şi europene în Rusia.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/greutatea-in-petrol-si-gaze-a-unor-sanctiuni-aproximativ-30-din-necesarul-de-gaze-al-europei-este-acoperit-de-rusia-12605175
12605175
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.