Menţionarea unei companii cu oarecare însemnătate pentru vieţile lor i-a captivat pe copii. Dar, pe măsură ce ziua înainta, jurnalistul a putut trece în revistă diferitele moduri în care un adolescent dă semne de plictiseală: stă întins pe spate, stă cu capul pe umeri, se apleacă într-o parte sau se aşază în aşa-numita poziţie a mijlocaşului defensiv (în fotbalul american) – puştiul care stă aproape de marginea grămezii, cu coatele pe genunchi, gata să ţâşnească la prima oportunitate de a sprinta.

Arevalo s-a născut în Spania, undeva în apropierea Madridului. După ce a studiat ştiinţele economice la Universitatea West London, s-a mutat la Washington, unde a primit un post de asistent de cercetare la Fondul Monetar Internaţional. S-a alăturat firmei PwC în 1999, în acelaşi an când a absolvit Universitatea Georgetown, şi s-a mutat în Arlington cu soţia sa şi cu cei doi copii ai lor. Mai târziu a ajutat la aducerea unui club de şah la şcoala fiilor săi şi aceste eforturi l-au făcut să se întrebe de ce nu se fac cursuri despre administrarea banilor într-o ţară atât de dependentă de credit cum sunt SUA.

Arevalo a început să lucreze la o programă în timpul său liber, iar în 2013 a înaintat o propunere pentru cursuri de bază de finanţe către Beauvoir, o şoală privată în cadrul Catedralei Naţionale Washington. Beauvoir este o pepinieră pentru şcoala din St. Albans şi pentru Catedrala Naţională Washington, colegii la care au învăţat, printre alţii, membri ai familiilor Kennedy şi Rockefeller. În timp ce la Beauvoir se predau cursuri despre matematică, robotică şi mandarină, acolo nu existau lecţii de finanţe, spune James Gilroy, directorul pentru programe auxiliare. Şcoala l-a angajat pe Arevalo să predea primele astfel de cursuri, denumite „Banii contează”. Prima clasă, formată în 2014, a fost compusă din 13 elevi. Profesorul şi-a extins repede activitatea în şcoli din alte ţări, mulţumită publicităţii făcute de părinţi.

La Washington şi în suburbii este ca şi cum Marea Recesiune nu s-ar fi întâmplat niciodată. Aproape un sfert din gospodăriile din Washington DC câştigă acum peste 150.000 de dolari pe an, faţă de 8% dintre ele în 2000. Cinci din cele mai bogate 10 regiuni din SUA sunt în suburbiile Washingtonului.

Restaurantele de tipul menu dégustation au proliferat, chiar şi în Shaw, districtul care a ars în revoltele rasiale din 1968, iar un articol din Washington Post din 2016 a dat nume acestui nou fenomen social (sau poate cultural): „întâlnirea de seară de 1.000 de dolari”.

„Stilul de viaţă s-a schimbat mult”, spune Maura Schauss, partener la Washington Wealth Advisors, un administrator de fonduri din Virginia care l-a angajat pe Arevalo pentru lecţii cu copiii clienţilor. „Însă încă îi mai poţi învăţa pe copii despre valoarea banului.” Unui alt client, Natalie DeGraaf, îi place să glumească spunând că pe strada sa din Alexandria toată lumea are câte un permis de liberă trecere. DeGraaf, expert în biosecuritate cu două diplome de masterat, şi soţul ei, un avocat, şi-au trimis copilul, în vârstă de 10 ani, în 2015, la unul din cursurile lui Arevalo. DeGraaf a fost plăcut surprinsă când fiica a început să asculte cu interes ştiri despre Apple la postul naţional de radio.

În 2016, la trei ani după ce a înfiinţat Spark, Arevalo a plecat de la PwC pentru a munci full-time la construirea companiei sale. El are angajaţi acum 15 instructori pentru a preda 85 de cursuri şi timp de 10 săptămâni de cursuri de vară la 45 de şcoli, mai ales în regiunea Washington DC şi câteva în New York. 

La săptămâna „Viitorii milionari” din Arlington, Arevalo şi-a început lecţiile aşa cum o face întotdeauna, distrugând o tradiţie financiară veche: primul cont de economii al copilului. În era quantitative easing-ului, spune el, dobânzile aflate la cele mai scăzute niveluri din istorie fac ca acţiunile să fie o opţiune de investiţii pe termen lung mai bună. Cumva, incapacitatea aproape patologică a lui Arevalo de a discuta cu copilul la nivelul acestuia s-a dovedit a fi fermecătoare. Pune întrebări care-i forţează pe tineri să efectueze calcule în minte şi să-şi însuşească termeni de macroeconomie precum elasticitatea cererii în funcţie de preţ. La un punct, a pus un formular de la Fisc (1040) pe ecran şi l-a explicat rând cu rând.

Whytni Kernodle, care a plătit aproape 1.000 de dolari pentru participarea celor doi băieţi ai săi la tabăra de vară, i-a povestit jurnalistului că a menţionat programul „Viitori milionari“ unui prieten parizian – care o necăjea în glumă spunând că în Franţa un astfel de lucru ar fi fost pichetat. Însă Kernodle a răspuns că Arevalo transmitea o experienţă pe care copiii ei n-au căpătat-o în niciuna din aventurile lor de vară, care includ excursii în Maroc, în Ghana şi o tabără în Malibu, California.

„Găsesc incredibil de dificil stabilirea unor limite”, spune Kernodle. Pe ea o îngrijorează că în prezent copiii îşi văd foarte rar părinţii folosind bani fizici şi cu atât mai puţin cum muncesc pentru a câştiga banii. „Ne văd citind, scriind şi discutând la telefon. Aşa că valoarea este una abstractă”, explică Kernodle.

În cele din urmă, Arevalo i-a câştigat şi pe cei mai sceptici „colegi” de tabără. Când i-a împărţit pe copii în echipe pentru o misiune financiară la care cei mai mulţi adulţi n-ar fi făcut faţă, s-a stârnit frenezia. Aproape toţi copiii puteau numi principalele burse de acţiuni din SUA, puteau calcula randamentul unei investiţii şi explica ce înseamnă diversificarea portofoliului.

În ultima zi de tabără, Arevalo a adus gogoşi şi pizza şi a susţinut o ultimă dezbatere, despre etica din decizia Mylan de a scumpi de şase ori injectorul de adrenalină EpiPen, indispensabil pentru mulţi bolnavi. Or, după cum a explicat într-o notă adresată părinţilor, „copiii au experimentat cu administrarea acţiunilor încercând să găsească un echilibru între datoria companiei de a majora valoarea pentru acţionari (şi profitul) şi datoria faţă de clienţi”.

Când a venit timpul despărţirii, maşinile Volvo şi Prius au umplut din nou parcarea. Patricia Harrison, tot un părinte, povestea ulterior că şi-a petrecut restul după-amiezii de vară discutând despre etică în scandalul Mylan cu fiul său Colin, în vârstă de 15 ani, în loc de ce vorbesc de obicei – sport, aplicaţii sau jocuri video. Discuţia s-a încheiat doar când Colin s-a ridicat de la masă, spunând că trebuie să verifice ce-i mai fac acţiunile.