Era creşterii puternice a preţurilor la materii prime a ajuns la final

Autor: Marius Oncu Postat la 12 iulie 2013 579 afişări

Încetinirea economiei mondiale şi temperarea cererii Chinei pentru resurse au lovit puternic în acest an preţurile materiilor prime, de la minereu de fier la cupru. Având în vedere că la acest context se adaugă şi semnalele Rezervei Federale americane privind reducerea programului de achiziţii lunare de obligaţiuni, destinat sprijinirii celei mai mari economii a lumii, perspectivele cotaţiilor materiilor prime nu par deloc solide.

Credit Suisse a redus recent estimarea pentru petrolul Brent în următoarele şase luni de la 112 dolari la 108 dolari pe baril, din cauza incertitudinilor privind creşterea consumului, având în vedere recuperarea economică încă fragilă din SUA şi încetinirea de pe pieţele emergente. Pe termen mediu, însă, analiştii Credit Suisse sunt optimişti în privinţa preţurilor, notând că oferta nu se va majora substanţial în următorul an, din cauza sancţiunilor care blochează accesul petrolului iranian pe pieţele din Europa şi alte regiuni.

Conflictele din ţări membre OPEC, precum Iran, Nigeria şi Libia, au afectat, de asemenea, producţia. Pe termen lung, pieţele dezvoltate vor utiliza mai puţin petrol iar cele emergente ar putea înregistra un declin similar într-un deceniu. În acelaşi timp, dezvoltarea puternică a exploatării şisturilor bituminoase în SUA va suplimenta oferta. „Consecinţa este că, într-o economie globală cu creştere mai lentă, marcată încă de incertitudini, oferta suficient de mare conduce în cele din urmă la scăderea preţurilor„, se arată în raport.

METALE. În privinţa celor patru metale de bază folosite în scop industrial şi comercial (cupru, aluminiu, zinc şi plumb), 35% dintre investitori estimează cea mai bună evoluţie în următorul an pentru cupru. Preţul cuprului se află cu 34% sub nivelul maxim, atins în 2011. Analiştii Credit Suisse consideră, însă, că preţul ar putea să scadă în continuare. „Cuprul iese în evidenţă, în opinia noastră, ca fiind cel mai supraevaluat metal de pe bursa de metale de la Londra (LME). Inevitabil, considerăm că vor exista noi presiuni pentru scădere în curând„, se arată în raport.

Mai mult de jumătate dintre investitorii chestionaţi consideră că declinul de pe piaţa aurului nu s-a încheiat încă şi se aşteaptă ca

într-o perioadă de un an uncia de aur să se tranzacţioneze la 1.100-1.200 de dolari. Aurul se tranzacţionează uşor peste 1.200 de dolari în prezent, faţă de maximul de 1.792 dolari înregistrat în octombrie. În timp ce investitorii s-au arătat pesimişti în privinţa aurului, sunt încrezători în paladiu. Peste 53% dintre aceştia au afirmat că paladiul va avea o evoluţie mai bună decât aurul, argintul şi platina în anul următor.

Analiştii Credit Suisse sunt în continuare încrezători în perspectivele paladiului şi consideră că oferta va fi redusă în comparaţie cu cererea până în 2016, păstrând preţurile ridicate. Metalul este însă vulnerabil la volatilitatea din piaţa financiară, întrucât jumătate din cererea anuală este asigurată de investitori, mai sensibili la temerile privind economia globală decât industria.

RGINTUL PARE SĂ FI DEPĂŞIT PERIOADA DE SCĂDERI SEMNIFICATIVE, NOTEAZĂ CREDIT SUISSE. În cazul în care economia îşi continuă traiectoria de creştere modestă, dar stabilă, argintul, metalul „mai industrial„, va avea o evoluţie mai bună decât aurul.

Perspectivele normalizării preţurilor la materii prime are ca principală cauză cererea mai slabă a economiilor dezvoltate sau în ascensiune puternică, precum China, însă piaţa aceasta este vitală atât pentru consumatori, cât şi pentru cei care vând.

Temperarea creşterii pentru unele materii prime şi scăderea cotaţiilor pentru altele va influenţa puternic evoluţia unor regiuni care depind de astfel de exporturi. Canada şi Australia vor simţi din plin impactul schimbărilor, însă şi mai puternic afectate vor fi ţările în curs de dezvoltare, precum cele din Africa. Astfel de state depind în mare măsură de veniturile obţinute din taxele pe exportul de materii prime pentru a promova industrializarea şi dezvoltarea propriei economii.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/era-cresterii-puternice-a-preturilor-la-materii-prime-a-ajuns-la-final-11118457
11118457
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.