Puţine lucruri au afectat reputaţia şi atractivitatea Indiei mai tare decât sistemul fiscal lipsit de transparenţă şi legile ambigue, complet defazate în raport cu standardele internaţionale. Legislatorii din India au fost numiţi, în mai multe rânduri, ”terorişti ai taxelor“; ei au atras numeroase critici vizavi de conflictele cu businessuri din străinătate, precum Vodafone, Nokia, Nestlé sau mai recent Philip Morris. Prin acordarea de amenzi şi impunerea unor taxe retroactive, autorităţile din India au atras atenţia Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), care a cerut o reformare urgentă a sistemului fiscal.

”E o problemă serioasă, şi mai ales una care ar tăia entuziasmul unei companii“, a declarat Vivek Wadhwa, profesor la Universitatea Carnegie Mellon şi director de cercetare la Universitatea Duke. ”Conceptul de taxare retroactivă care a fost impus celor de la Vodafone a dat fiori tuturor şefilor de companii care operează în India.“ Dacă statul nu găseşte soluţii pentru îmbunătăţirea fiscalităţii, crede ea, nicio organizaţie nu va mai lua în considerare statul din sudul Asiei.

Investiţii de 1 trilion de dolari

Infrastructura din India nu a ţinut pasul cu dezvoltarea economică a statului. În mare parte, aceasta este depăşită, iar eforturile de modernizare s-au rezumat, până în prezent, la câteva oraşe mari. ”Situaţia e extrem de proastă din punctul de vedere al infrastructurii necesare, şi chiar dacă eforturile s-au înmulţit, e un drum încă foarte lung în faţă“, crede Neha Dharia, analist al firmei de cercetare Ovum, stabilit în India. ”Companiile care au nevoie de orice fel de suport logistic trebuie să îl construiască singure – inclusiv clădiri, drumuri sau reţele de apă potabilă.“

Cifrele par să îi dea dreptate: India are doar 1.300 de kilometri de autostradă, faţă de 77.000 de kilometri în Statele Unite şi 131.000 de kilometri în China. Aproape de două ori cât România, dar la o suprafaţă de 13 ori mai mare.

Potrivit datelor Google Maps, durează 12,5 ore să parcurgi cu maşina cei 1.214 kilometri ce despart Beijing de Shanghai; în India, distanţa dintre portul Surat şi capitala Delhi (1.154 kilometri) se parcurge în cel puţin 19 ore.

Povestea se repetă şi în cazul căii ferate: în vreme ce China se laudă cu cea mai mare reţea de trenuri rapide, în India nu există nici măcar unul. Majoritatea trenurilor circulă cu o viteză de sub 100 de kilometri pe oră pe şine construite pe vremea în care India făcea parte din Regatul Britanic. ”Sunt foarte puţine locuri în India unde transportul şi electricitatea sunt servicii de încredere, unde e confortabil pentru directorii de companii să «facă naveta» între India şi lumea vestică“, spune Vivek Wadhwa. Ea spune că doar în câteva regiuni, în special în Gujarat, guvernanţii s-au concentrat pe rezolvarea unor probleme de infrastructură.

Comerţul global a pus şi mai mare presiune pe porturile ineficiente ale Indiei, majoritatea bazându-se încă pe lucrul manual pentru manevrarea mărfurilor. Christine Lagarde, director al Fondului Monetar Internaţional (FMI), a declarat într-unul din discursurile sale că investiţiile ce trebuie făcute în infrastructura Indiei s-ar ridica la o mie de miliarde de dolari.

Lăsând infrastructura la o parte, o altă mare problemă a Indiei este dată de legile privind proprietatea intelectuală. Un studiu publicat recent de guvernul american situează India pe locul 43 din 45 într-un top al ţărilor cu cea mai slabă legislaţie în domeniu. ”Dacă te gândeşti la sectorul tehnologic din China, unde legile sunt şi mai prost scrise iar statul fură tehnologie de la companiile străine şi o oferă companiilor chinezeşti, atunci India nu stă chiar atât de rău“, spune Vivek Wadhwa. ”Din moment ce companiile de renume s-au descurcat în China, o să reuşească cumva şi în India.“

Potrivit Forumului Economic Mondial, India are 500 de milioane de oameni apţi de muncă; cu toate acestea, două treimi dintre angajatorii locali se plâng că nu au oameni calificaţi pe care să îi angajeze. Un studiu realizat de compania Aspiring Minds, din New Delhi, a arătat că doar 7% din studenţii la inginerie s-ar fi descurcat pe un post de inginer. ”Învăţământul se află într-o stare extrem de proastă, dar companiile au înţeles că studenţii au cunoştinţele de bază; prin urmare, ei pot fi instruiţi“, crede Vivek Wadhwa. ”Managerii trebuie să acorde şase luni noilor recruţi, timp în care să îi pregătească pentru poziţiile necesare. “

Nu vine atunci ca o surpriză faptul că India se află pe locul 105 din 124 în clasamentul Human Capital Index, realizat de Forumul Economic Mondial.

Lipsa forţei de muncă calificată poate fi explicat prin faptul că doar 2,3% din cei apţi de muncă au fost instruiţi într-un anumit domeniu; diferenţa faţă de ţările dezvoltate e covârşitoare: în Statele Unite vorbim de 52%, în Marea Britanie vorbim de 68%, iar în Germania de 75%.

Există însă şi o parte bună pentru cei care vor să mute afacerile din China în India: aici, aproape toată lumea vorbeşte limba engleză. Un fel de engleză, oricum.