Dieta Dukan, soluţie împotriva pieţei negre a băuturilor alcoolice

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 august 2013 4032 afişări

Cum piaţa neagră a băuturilor alcoolice afectează afacerile companiilor de profil, iar creşterile sunt aproape imposibil de realizat, diversificarea portofoliului pare soluţia câştigătoare. Lerida International, unul dintre cei mai mari importatori de vinuri şi băuturi alcoolice, a introdus recent produsele din dieta Dukan în portofoliul său.

Dieta Dukan, soluţie împotriva pieţei negre a băuturilor alcoolice

De fapt, cele mai mari creşteri ale cifrei de afaceri s-au datorat cu precădere produselor cu preţuri mai piperate. De pildă, vânzările de vinuri de Sogrape au bifat în 2011 un plus de 56 de procente, în condiţiile în care preţurile variază între 30 şi 200 de lei pentru o singură sticlă. Nu este vorba de o excepţie, de vreme ce şi vinurile casei Banfi, cu preţuri între 60 şi 500 de lei, s-au vândut cu 35% mai mult în 2011 decât în 2010. Plusurile au fost cu atât mai importante cu cât anii trecuţi piaţa vinului a scăzut.

Anul acesta însă, tendinţa de creştere a vânzărilor pentru vinurile cu preţuri medii şi mari n-a mai continuat. Lerida a avut o creştere uşoară de circa 6% în perioada Paştelui comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. „Consumatorii s-au îndreptat către produsele mai ieftine„, a explicat Ciocoveanu.

În HoReCa şi în retail se vând produse mai scumpe decât în reţelele de magazine, aşa încât unui volum de 40%, în segmentul de HoReCa şi magazine ce nu aparţin key accounts-ilor, îi corespune o valoare de 45% din cifra de afaceri. Lerida are produse listate în toate reţelele de magazine moderne, mai puţin discounteri – precum Lidl, Kaufland şi Penny. Pe lângă vinuri, în portofoliul companiei se regăsesc şi produse precum tequila, rom, băuturi de tip ready-to-drink sau ready-to-serve.

Băuturile de tip ready-to-serve, povesteşte managerul Lerida, sunt produse gata de băut acasă; de pildă, o sticlă de marguerita se pune la frigider, apoi licoarea este gata pentru a fi savurată. Comenzile restaurantelor diferă mult faţă de sticlele care se aşază pe rafturile reţelelor de magazine, şi asta pentru că atunci când ies la masă în oraş, clienţii vor să găsească lucruri deosebite faţă de cele pe care le pot cumpăra în retail.

PE PIAŢA BĂUTURILOR SPIRTOASE, EVALUATĂ LA PESTE 800 DE MILIOANE DE EURO, sunt prezente atât companii cu producţie locală (ca Alexandrion, Prodal 94 şi Scandic Distileries), cât şi importatori, ca BDG Import, PPD Distributors, Pernod Ricard şi Cristalex. Cele mai mari rulaje ale Lerida vin însă din vânzarea de vinuri de import, dar Ciocoveanu nu a dorit să ofere detalii. Pe piaţa vinului, cu o valoare anuală estimată în jurul a 350 de milioane de euro, ponderea importurilor se menţine la numai câteva procente, fiind dominată de producători locali.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/dieta-dukan-solutie-impotriva-pietei-negre-a-bauturilor-alcoolice-11274283
11274283
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.