Deşi ministrul japonez Takehiko Nakao a apreciat că se poate vorbi despre CMIM ca despre un Fond Monetar Asiatic, instituţia e deocamdată doar un fond de rezervă regional, mecanismele de monitorizare a riscului şi de supraveghere a politicilor economice fiind delegate către FMI. La reuniunea de la Manila însă, cele 13 state au stabilit ca o cotă de 30% din eventualele ajutoare acordate de CMIM să fie scoasă de sub sistemul de condiţii ale FMI. Pentru restul de 70%, ţările depind în continuare de FMI, ceea ce nu e pe placul foştilor "tigri asiatici" care îşi amintesc cu neplăcere de experienţele lor cu FMI din vremea crizei anilor '90. Oficialii ADB au propus eliminarea de tot a FMI din funcţionarea CMIM, iar pentru că va trebui totuşi să existe un mecanism de monitorizare a riscurilor, care să evite transformarea CMIM într-o simplă puşculiţă, locul FMI ar putea fi luat de Biroul pentru Cercetare Macroeconomică al celor 13 state, cu sediul în Singapore.

Tendinţa asiaticilor de a-şi crea instituţii financiare separate, capabile să-i ajute nu numai să facă front comun în faţa ameninţărilor venite din restul lumii, dar şi să le asigure o autonomie mai mare în raport cu SUA şi UE ia forme diverse. Într-un fel, e o reacţie la faptul că accesul la decizii al economiilor emergente în marile instituţii financiare internaţionale, FMI şi Banca Mondială, continuă să fie tergiversat sau respins de-a dreptul. FMI, sub preşedinţia Christinei Lagarde, a rămas la stadiul de promisiuni, în timp ce Banca Mondială tocmai şi-a ales un nou preşedinte american, în dauna pretendenţilor la această funcţie proveniţi din Columbia şi Nigeria. Ulterior, la reuniunea de la Delhi a grupului BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), de la începutul lui mai, liderii participanţi au anunţat că vor înfiinţa o bancă-mamut de dezvoltare, cu scopul de a "mobiliza resurse pentru proiecte de infrastructură şi dezvoltare durabilă în BRICS şi în alte economii emergente şi în curs de dezvoltare".

Comentatorii occidentali tind să vadă planul noii bănci fie drept o reacţie de orgoliu a unor ţări respinse de la masa FMI şi a Băncii Mondiale, fie drept un element din strategia Chinei, cea mai mare economie a grupului, de a impune yuanul ca monedă internaţională de rezervă. Banca BRICS ar putea deveni, aşadar, nu numai o rivală a Băncii Mondiale care să ia clienţii emergenţi ai acesteia, ci şi un vehicul de extindere a influenţei chinezeşti, tocmai într-un moment când forţa "lumii vechi" - SUA şi UE - e subminată de îndatorarea excesivă şi de deruta în privinţa căilor de redresare a economiei. Mai mult încă, o asemenea instituţie ar ilustra separarea lumii vechi de cea nouă, a economiilor emergente care caută să-şi organizeze singure existenţa. BRICS reprezintă 43% din populaţia mondială, realizează 18% din PIB global, atrag 53% din fluxurile internaţionale de capital şi deţin rezerve valutare de circa 4.300 mil. dolari, în creştere spectaculoasă de la numai 260 mld. în 2000.

În paralel, Asia creşte în importanţă pe piaţa finanţelor islamice, estimată la 1.000 mil. dolari şi aflată în expansiune, susţine guvernatoarea băncii centrale a Malaeziei, Zeti Akhtar Aziz. Malaezia este centrul industriei financiare islamice din Asia, cu o reţea de bănci, fonduri şi platforme de tranzacţionare care funcţionează în paralel cu structurile de piaţă de capital tradiţionale. Instrumentele financiare conforme cu preceptele islamice, care interzic dobânda şi asumarea de riscuri din speculaţii, câştigă teren în Asia, atrăgând nu numai investitori din Orientul Mijlociu, ci şi interesul unor companii ca Toyota, Tesco şi Nomura, afirmă Zeti Akhtar Aziz, care crede că următoarea fază de dezvoltare a industriei este centrată pe investiţiile în China şi pe emisiuni de produse financiare islamice denominate în yuani. Un pas mic pentru China, unde există o singură bancă islamică, deschisă cu binecuvântarea Partidului Comunist, dar semnificativ pentru aceeaşi tendinţă de strângere a rândurilor între cei ce nu sunt (încă) la butoanele de comandă ale economiei mondiale.