Cu alte cuvinte, poziţia ministrului german e „ce e bun pentru şeici e bun şi pentru Germania“.

Schauble ar putea folosi legea comerţului exterior pentru blocarea tranzacţiei, dacă se dovedeşte că arabii ar deţine peste 25% din Deutsche Bank, dar sunt şanse mici să apeleze la această soluţie. „În acest moment, Deutsche Bank este o companie germană doar cu numele“, a mai spus ministrul. O mare parte a acţiunilor este deţinută de investitori străini, a explicat el, iar modelul de business este unul global. „Astfel, orice investitor strategic poate aduce stabilitate.“

Experţi din cadrul Ministerului german de finanţe se aşteaptă ca şi alte părţi să îşi arate interesul, precum fonduri suverane de investiţii care caută poziţii sigure pentru a-şi plasa miliardele în plus.

Unul dintre motivele pentru care guvernul german este gata să primească investitorii are de-a face cu speculaţiile privind o eventuală intervenţie în cazul în care Deutsche Bank devine o problemă pentru întreg sectorul financiar. Dar înainte de alegerile legislative din 2017, nimeni nu vrea să ajungă în poziţia de a explica de ce banii contribuabililor sunt folosiţi la salvarea unei bănci.

Iar aceste speculaţii au dus la reacţii uşor necontrolate, aşa cum a fost cea a lui Sigmar Gabriel, ministru al Economiei şi liderul partidului de centru-stânga Social Democrat. În cadrul unei vizite în Iran, el a spus următoarele: „Nu ştiu dacă să râd sau să fiu nervos la ideea că o bancă ce a făcut din speculaţie un model de business se declară acum victimă a speculatorilor“. Declaraţia sa a fost bazată pe o serie de remarci făcute de Cryan, insinuând că fondurile de investiţii atacă banca pentru a scădea preţul acţiunilor.

În media din Statele Unite, reporterii au început deja să compare situaţia Deutsche Bank cu cea a Lehman Brothers, în condiţiile în care o bună parte din 2008 a fost caracterizată de zvonuri şi speculaţii ce au dus, în cele din urmă, la dizolvarea băncii.

Comparaţia este însă mult exagerată: banca germană are încă rezerve de peste 200 de miliarde de euro. Cu toate acestea, trebuie menţionat că mecanica instituţiilor financiare nu s-a schimbat prea mult în ultimii opt ani: astfel, dacă investitorii, clienţii şi angajaţii îşi pierd încrederea într-o bancă, aceasta se poate prăbuşi extrem de repede. Speculatorii încep apoi să caute şi să atace veriga cea mai slabă, iar simple zvonuri legate de prăbuşire se pot transforma în profeţii.

Trebuie spus că valoarea finală a amenzii pe care Deutsche Bank o va plăti guvernului american nu este încă stabilită; CEO-ul John Cryan a făcut mai multe vizite la Washington, încercând să obţină o soluţionare mai favorabilă băncii. Una din sumele vehiculate, de 5,4 miliarde de dolari, ar consuma practic toate resursele alocate de Deutsche Bank pentru probleme legale. Experţii au calculat însă că banca „s-ar descurca“ cu o amendă de până la 7 sau 8 miliarde fără a ajunge sub limita minimă de capital impusă de autorităţile financiare. Dar atât ei cât şi acţionarii sunt de acord că este nevoie de capital proaspăt pentru a asigura acea zonă-tampon ce aduce linişte şi elimină nevoia de restructurare.

Investitorii cu influenţă cer şi o nouă strategie, una mai clară: ei vor să afle ce segment al băncii va produce bani în viitorul apropiat, întrebare la care conducerea nu a putut oferi un răspuns coerent în ultimii ani.

Această situaţie îi oferă lui Hamad bin Jassim bin Jabor un context favorabil: el este unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din lume, cu o avere estimată între 10 şi 70 de miliarde de dolari. Fostul emir Hamad bin Khalifa al-Thani a sintetizat asta extrem de bine: „Poate că eu conduc Qatar, dar HBJ îl deţine“.

Şi nu e vorba doar de Qatar: companiile sale deţin, printre altele, un apartament în One Hyde Park din Londra, cel mai scump cartier rezidenţial, dar şi pictura „Femeile din Alger“ a lui Picasso, cumpărată anul trecut de şeic pentru preţul record de 179 milioane de dolari.

La fel ca mulţi alţi miliardari, HBJ are o slăbiciune pentru paradisurile fiscale. Iahtul său de 133 de metri este deţinut printr-o companie paravan, şi chiar acţiunile de la Deutsche Bank trec printr-o serie de companii din Panama şi British Virgin Islands. Pe măsură că tot mai multe scandaluri legate de offshore-uri izbucnesc, este de aşteptat ca multă lume să se întrebe de unde vin banii şeicului.

Dar istoricul lui HBJ ca investitor este ceea ce ar trebui să iasă în faţă: încă de când răspundea de fondul suveran al emiratului, el a acordat o atenţie mărită băncilor, investind în instituţii precum Barclays, Credit Suisse sau chiar Bursa de la Londra. Ca investitor privat, HBJ a continuat să se axeze pe industria financiară, achiziţionând grupul luxemburghez Delta şi grupul KBL, ce deţine banca Merck Finck din München.

Întrebarea care rămâne, în aceste condiţii, nu este când vor deveni şeicii acţionari majoritari; întrebarea este ce au de gând să facă apoi cu Deutsche Bank.