Si astfel, discutia incepe sa se aseze pe aceeasi partitura pe care intreaga orchestra de camera europeana o intoneaza funebru in ultima perioada: cresterea economiei, a consumului prin stimularea salariilor, a pensiilor, a cheltuielilor personale este de fapt un hocus-pocus prin care banii pe care speram ca-i vom avea in viitor au fost adusi in pusculita prezentului si apoi risipiti la fel de usor. Solutiile de a aduce si mai mult din banii viitorului - adica din productivitatea copiilor si a nepotilor - pentru a putea continua in acelasi stil seamana tot mai mult a schema piramidala, intreprindere din care castiga doar cei care se retrag la timp.

Si din acest motiv, coroborat cu placerea de a-l vedea in an electoral pe presedintele Obama explicand de ce sunt necesare ajustari dureroase la nivelul sistemului de asigurari medicale si de protectie sociala, republicanii au insistat pe tema austeritatii bugetare, indiferenti la pericolul real ca aplicarea unor astfel de masuri sa insemne exact intoarcerea in recesiune.

La urma-urmei, orice esec al guvernului intr-o astfel de perioada se traduce teoretic in puncte castigate de opozitie, careia nu-i ramane decat sa adopte sloganul "v-am spus noi" si apoi sa capitalizeze la urne nemultumirile populatiei. E drept, republicanii ar putea sa fie si ei nevoiti sa inghita cu noduri niste reduceri serioase din bugetul militar (sensibilitatea de decenii a partidului), dar calculul in ansamblu pare sa-i avantajeze pentru anul viitor.

Mai ramane de lamurit in ce masura mai poate fi creditata teoria promovata de keynesieni, cu laureatul Nobel pentru economie Paul Krugman in frunte, potrivit careia acumularea de deficite publice pe timp de criza duce la iesirea din recesiune prin stimularea consumului si a cheltuielilor interne si repornirea rotitelor economiei. In acest moment, deficitul bugetului american este inca in limite rezonabile, de aproape 4% din PIB, in jurul bornei de 1.500 de miliarde de dolari, la un PIB de 14.660 de miliarde de dolari estimat pentru 2010.

Cea mai considerabila crestere a deficitului a avut loc in ultimii doi ani, in care tara a trebuit sa faca fata unei recesiuni din care deocamdata pare sa fi iesit. Atentie, vin si spun comentatorii republicani: nu trebuie confundata corelatia dintre iesirea din recesiune si deficitele majorate, prezenta in toata perioada postbelica, intrucat ciclurile economice au tendinta de a se inversa oricum, iar cresterea datoriei publice si a cheltuielilor mai mult decat productivitatea nu face decat sa pregateasca terenul pentru o noua criza.

Oricare ar fi filozofia bugetara pe care America o va imbratisa in perioada urmatoare, viziunea cvasiunanima pe termen mediu este inscrierea tarii pe o panta de austeritate tot mai accentuata, intrucat nervozitatea investitorilor din pietele financiare nu mai poate fi potolita doar cu promisiuni, dupa cum se vede in cazul datoriilor suverane din zona euro.

Unele estimari sustin ca pana in 2019, americanii trebuie sa stranga cureaua cu circa 1.200 de miliarde de dolari pentru a duce deficitul bugetar sub rata de crestere a economiei, facandu-l astfel finantabil si evitand sa-l transfere in pragul de indatorare federala. Prag care, cu oricate scheme ar incerca sa fie fentat (miliardarul Warren Buffett a propus chiar achitarea patriotica in avans a impozitelor de catre marile companii, pentru a aduce bani la buget), este deja suficient de mare incat sa puna probleme de solvabilitate si celei mai puternice dintre economiile lumii.