„Julian a vrut să ştie cum îi putem găsi pe tinerii cu cea mai mare potenţial de a excela şi cum poţi creşte şansele acestora de a-şi atinge acel potenţial“, explică Camila Benbow, o fostă elevă a lui Stanley ajunsă în prezent decan al Universităţii Vanderbilt din Nashville, Tennessee. Dar Julian Stanley nu a fost interesat doar de studiul celor foarte inteligenţi; el a vrut să le cultive intelectul şi să îi ajute pe aceştia să schimbe lumea. „Fie că ne place sau nu, aceşti oameni chiar controlează societatea“, a spus Jonathan Wai, psiholog în cadrul programului de identificare a talentelor de la Universitatea Duke. El a combinat date provenite de la 11 studii pentru a demonstra corelaţia dintre performanţele timpurii şi cele din timpul maturităţii: „Cei care s-au aflat printre primii 1% ca rezultate tind să devină oameni de ştiinţă sau academicieni renumiţi, CEO pentru companii din Fortune 500 sau judecători, senatori sau chiar miliardari“, remarcă Wai. Astfel de rezultate contrazic ideile preconcepute cum că performanţa se poate atinge prin exerciţiu sau că oricine poate ajunge pe poziţii înalte atât timp cât se concentrează doar pe acest lucru.

Studiile lui Stanley arată exact opusul: abilităţile cognitive timpurii au mai mare efect asupra performanţei decât practici deliberate sau alţi factori, precum statutul socio-economic.

Astfel, studiul pune accent pe importanţa cultivării inteligenţei native, chiar dacă principala preocupare a statului pare a fi, de o bună vreme, rezolvarea problemelor pe care le au elevii care se descurcă mai greu.

În acelaşi timp, eforturile de a identifica şi de a susţine studenţii potenţi din punct de vedere academic au ridicat mai multe semne de întrebare; acestea sunt legate, în primul rând, de catalogarea lor într-o anumită categorie, fapt ce ar duce (după cum istoria ne-a învăţat) la excluderea lor din anumite grupuri sociale. Alţi critici ridică problema testelor standardizate şi a modului în care acestea ar trebui să se aplice tuturor. Un al treilea semn de întrebare, şi poate cel mai important, se referă la posibilităţile unor copii supradotaţi din zone sărace, fără posibilităţi, de a putea ajunge în faţa unor recrutori. „Dând atât de multă importanţă pe ideea de a prezice cine va ajunge în top, riscăm să uităm de copiii care nu au dat aceste teste, dar care sunt, poate, la fel de inteligenţi“, spune Dona Mathews, psiholog şi cofondator al Centrului pentru Studii Avansate şi Educaţie din cadrul Colegiului Hunter, New York. „Pentru acei copii care ajung să fie testaţi, faptul că îi numim dotaţi sau nu înseamnă prea puţin; oricum ar fi, sistemul actual poate scădea motivaţia unui copil de a învăţa.“

Lucrările semnate de Stanley susţin ideea că unii copii ar trebui să sară anumite etape şcolare, accelerând astfel procesul de învăţare. Cu toate acestea, numeroşi profesori şi părinţi continuă să creadă că arderea etapelor, grăbirea procesului de învăţare, este un lucru rău, iar motivaţiile sunt legate de faptul că asta va duce la izolare din punct de vedere social sau că va însemna şi sărirea peste etape importante din copilărie.

Desigur, saltul peste anumiţi ani de şcoală nu este singura opţiune: cercetătorii spun că şi intervenţii mai simple, precum accesul la materiale de nivel educaţional superior, pot avea un efect cuantificabil. Din datele adunate de-a lungul anilor de Stanley se poate observa că aceia care au primit materiale avansate pentru vârsta lor au scris apoi, în timpul carierei, un număr mai mare de lucrări ştiinţifice sau cărţi.

Ceea ce studiul nu a putut însă explica este de ce unii copii au mai multe şanse de a reuşi decât alţii. „Încă nu ştim motivul pentru care unii se descurcă mai bine şi alţii nu. Inteligenţa nu poate explica toate diferenţele dintre oameni; motivaţia, personalitatea, cât de mult eşti dispus să munceşti – toate aceste aspecte reprezintă factori pe care nu îi putem încă măsura“, spune Douglas Detterman, cercetător în domeniul abilităţilor cognitive la Universitatea Case Western Reserve din Cleveland.

Iar testele nu sunt întotdeauna cel mai bun argument atunci când trebuie să dai un verdict: „Un rezultat foarte bun la teste îţi spune doar că o persoană este extrem de abilă sau că întrebările i s-au potrivit de minune“, spune Benbow. În egală măsură, „un rezultat prost nu îţi spune absolut nimic, pentru că e posibil ca alţi factori să fi influenţat performanţa: stresul, rezistenţa la teste sau chiar moştenirea sa culturală“.

Comunitatea profesorilor şi a celor implicaţi, în general, în educaţie este încă reticentă la astfel de studii, crede David Geary: „Există o credinţă generală că acei copii care au avantaje, fie ele cognitive sau de alt fel, nu ar trebui încurajaţi mai mult decât alţii. Din contră, această credinţă se bazează pe ideea că ar trebui să-i încurajăm pe cei mai puţin performanţi“.

Psihologul David Lubinski nu este mirat de aceste opinii; el spune că societatea americană preferă să îi încurajeze pe cei dotaţi din punct de vedere atletic decât pe cei dotaţi din punct de vedere intelectual. Şi totuşi, aceştia sunt cei care ar putea modela lumea în care trăim. „Atunci când te uiţi la problemele cu care ne confruntăm astăzi - sănătatea tot mai precară, schimbările climatice, terorismul, energia - aceşti copii sunt cei care au cele mai mari şanse de a le rezolva. Aşa că eu pariez în continuare pe ei.“