Azar si colaboratorii lui au aratat ca, pe terenul de fotbal, atunci cand actiunea a fost raspunsul standard - cum ar fi saritura portarului intr-o parte la o lovitura de pedeapsa - lipsa actiunii il face pe cel implicat sa resimta o pierdere emotionala mai profunda. Rezultatul este o predispozitie inconstienta spre actiune.

Ca sa verifice aceasta constatare, cercetatorii au chestionat 32 de portari din campionatul Israelului, ca sa vada cat de rau le-a parut - pe o scara de la 1 la 10 - dupa ce nu au putut apara loviturile de pedeapsa. Rezultatul: peste jumatate din grup a spus „10“ indiferent de pozitia in care s-au aflat la executarea loviturii. Dintre cei 15 ramasi, 11 au avut regrete mai mari cand au ramas in mijlocul portii in loc sa sara intr-unul dintre colturi. Nu e nimic batut in cuie, recunosc autorii, dar aceasta sugereaza cel putin ca „portarilor le pare mai rau de un un gol inscris in urma unei inactiuni a lor (faptul ca au ramas in centrul portii) decat de unul inscris in urma unei actiuni (saritura spre indiferent care colt).

Dincolo de ceea ce se intampla pe un stadion, Azar si colegii lui sustin ca predispozitia inconstienta spre actiune poate avea efect si asupra investitorilor atunci cand decid sa-si lichideze portofoliile (actiune) sau sa si le pastreze intacte (inactiune) in timpul unei crize pe piata - sau asupra unui angajat care poate sa aleaga sa-si caute o slujba mai buna sau sa stea pe loc.

Marcel Zeelenberg, psiholog social la Tilburg University din Olanda, a descoperit ca o predispozitie spre actiune sau spre inactiune este dependenta de cat de bun sau rau a fost rezultatul ultimei decizii asemanatoare. Dupa ce o echipa sufera o infrangere serioasa, spre exemplu, se asteapta ca antrenorul sa faca modificari in echipa de baza, pe cand dupa o victorie, pastrarea garniturii de start este considerata drept reactie fireasca.

Zeelenberg considera ca studiul israelienilor „este convingator, pentru ca foloseste date reale, deja existente pentru a testa o teorie care a fost recent descoperita si testata numai in laborator“. Paul Romer, economist la Scoala de Afaceri de la Universitatea Stanford, spune ca studiul a ilustrat un aspect important al procesului economic de luare a deciziilor. „Felul cum se simt oamenii in legatura cu diverse tipuri de activitati are o mare influenta asupra a ceea ce se decid ei sa faca“, spune Romer. „In multe cazuri, avem in vedere doar implicatiile financiare si uitam de efectele preferintelor, ale inclinatiilor, ale sentimentelor noastre.“

Spre exemplu, un an in plus de scoala inseamna pe termen lung un salariu mai mare, spune Romer, dar „mersul la scoala poate fi foarte fructuos pentru unii si foarte chinuitor pentru altii“. Privind doar la recompensa financiara, „s-ar putea sa nu vedem cel mai important factor care determina acea decizie“. Rusinea, umilinta, sentimentele cu privire la competentele proprii - toate acestea joaca un rol foarte important in procesul de luare a deciziilor.

Studiul echipei lui Azar arata ca strategia de a alege centrul nu este o regula absoluta: daca portarii petrec mai mult timp in mijloc, cei care executa loviturile de pedeapsa isi vor schimba fara indoiala strategia si tinta, ceea ce va modifica si comportamentul portarilor. Dar, pentru moment, echipa lui Azar i-ar sfatui probabil pe cei care joaca fotbal sau joaca la bursa ca a nu face nimic este uneori mai bun decat a face ceva.