Cum s-a prabusit piata imobiliara chineza

Postat la 14 iunie 2009 21 afişări

Din cauza pariurilor pe termen scurt, cateodata chiar hazardate, pe piata imobiliara in expansiune a Chinei, unele dintre cele mai mari institutii financiare ale lumii ar fi putut pierde pana la 10 miliarde de dolari, calculeaza analistii.

Cand compania si-a anuntat oferta initiala de actiuni in 2008, sustinatorii ei spuneau ca lansarea la bursa a Evergrande va rivaliza cu oferta de 1,7 miliarde de dolari a Google din 2004 si ca Xu, fondatorul companiei, va deveni cel mai bogat om din China, cu o avere estimata la 7 mld. dolari.

Dar eforturile guvernului chinez de a controla balonul imobiliar au contribuit la subminarea ofertei Evergrande, facand ca vanzarile de locuinte sa decelereze si, odata cu ele, si profiturile dezvoltatorilor. Efervescenta piata de capital din Hong Kong a inceput sa schioapete si ea dupa cresterea spectaculoasa din ultimii ani.

Retragandu-si oferta initiala, Evergrande a fost silita se intoarca spre investitorii straini, in cautare de fonduri pentru a-si lichida datoriile, multe acumulate prin achizitia de terenuri. Compania spune ca a imprumutat 1,8 miliarde de dolari, mare parte de la investitori privati ca Merrill Lynch, Deutsche Bank si Credit Suisse.

Richard Sun de la PwC estimeaza ca intre 15 si 20 de dezvoltatori chinezi asteptau sa se lanseze la bursa cand piata de capital s-a prabusit si ca investitorii straini aveau cam 4 miliarde de dolari investiti in acele companii. Alti investitori imobiliari au suferit si ei, pentru ca actiunile deja listate s-au prabusit, unele chiar cu 80% fata de maximul anului anterior.

Cu datorii imense, dar cu vanzari infime, multi dezvoltatori se confrunta cu mari probleme de lichiditate. Unii investitori straini renegociaza contractele premergatoare listarilor, ajutand companiile sa mai adune niste bani sau pur si simplu cautand sa iasa dintr-o piata care nu le mai prieste. Iar aceasta pune si mai mare presiune asupra dezvoltatorilor, nevoiti sa gaseasca fonduri ca sa returneze banii bancilor sau detinatorilor de obligatiuni. “Multi dezvoltatori sunt sau vor ajunge in curand in incapacitate de plata”, spune Jack Rodman, specialist in probleme imobiliare, consilier principal pentru King & Wood, o mare companie de avocatura din China, care incearca sa ajute creditorii sa se descurce cu tranzactiile imobiliare desfasurate prin offshore-uri. “Multe tranzactii de acest fel erau sindicalizate, asa ca acum sunt in desfasurare mari intalniri ale creditorilor.”

Rodman spune ca intrucat multe dintre acele investitii au fost derulate prin paradisuri fiscale, desfacerea lor se dovedeste dificila. Creditorii implicati in multe asemenea tranzactii sunt fonduri de investitii din SUA, fonduri speculative si aproape toate bancile mari de pe Wall Street.

Dezvoltatorii au noroc, pentru ca bancile chinezesti controlate de stat nu si-au vandut imprumuturile catre investitori sub forma de actiuni, asa cum s-a facut in Occident, si bancile isi permit sa aiba rabdare. Dar daca vanzarile de case nu isi revin anul viitor, dezvoltatorii si bancile s-ar putea confrunta cu o problema mult mai serioasa.

Bryan Southergill, seful diviziei asiatice de investitii imobiliare de la J.P. Morgan, aminteste ca aproape toate pietele imobiliare ale lumii au scazut substantial fata de maximele din anii trecuti si ca multe sufera de pe urma incapacitatii de plata a dezvoltatorilor. Sunt cateva puncte luminoase, spune Southergill, dar acolo e doar mai putin rau.

Multi investitori cu capital de risc se intorc acasa dupa ce au pierdut sume mari. Piata de IP O este inchisa din cauza scaderii preturilor, iar unii dintre cei mai mari dezvoltatori din China se confrunta cu caderi de 80% ale actiunilor, astfel incat investitorilor straini le-a mai ramas doar sa-si contabilizeze pierderile. “In acest moment, multi investitori sunt prinsi ca in capcana”, spune Southergill. “Cei care si-au investit toti banii pe maximul pietei, in 2007, o duc cel mai rau.”


© 2009 New York Times News Service/Traducere de Mihai Mitrica

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/cum-s-a-prabusit-piata-imobiliara-chineza-4538570
4538570
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.