Traducere după Reuters

Cea mai nouă măsură impusă de autorităţi se referă la interzicerea fumatului în locuri publice, chiar şi în cele aflate în aer liber. Astfel, fumatul este interzis la mai puţin de 10 metri de locurile de joacă şi la mai puţin de 4 metri de intrările în instituţii publice, platforme de căi ferate, staţii de taxi sau de transport în comun.

Amenzile diferă, dar pot ajunge până la 2.000 de dolari australieni pentru cei care încalcă regulile.

O altă măsură importantă este creşterea accizelor pe ţigări; autorităţile au declarat că preţul unui pachet de ţigări va ajunge, în 2020, la 40 de dolari australieni (aproximativ 125 de lei).

Reducerea numărului de fumători reprezintă un obiectiv important al partidului de guvernare, care a dat asigurări că doar 10% din populaţia va mai cumpăra ţigări la finalul lui 2018.

Singurele state care au impus măsuri mai severe sunt Turkmenistan şi Bhutan - acestea au interzis comercializarea oricărui produs pe bază de tutun.

Toate măsurile de până acum nu par însă să fie suficiente: vânzările de ţigări au scăzut cu doar 1,9% din 2005, de când tratatul a intrat în vigoare. Mai mulţi oameni declarau că fumează zilnic în 2015 decât în 2005. Indexul Thomson Reuters Global Tobacco, care monitorizează acţiunile companiile din industrie, a crescut cu peste 100% în ultimul deceniu - mai cu seamă datorită creşterii preţurilor la produse.

”Unii oameni au impresia că am câştigat lupta cu tutunul“, a spus Pekka Puska, fostul ministru finlandez al sănătăţii. ”Nici vorbă, industria tutunului e mai puternică decât a fost în trecut.“

Evident, cei de la Philip Morris nu sunt singuri în încercarea lor de a slăbi tratatul: înainte de conferinţa din 2012, desfăşurată la Seul, patru giganţi ai industriei - British American Tobacco, Japan Tobacco International, Imperial Brands şi Philip Morris - au format un grup de lucru informal pentru a se opune mai multor propuneri de taxare a tutunului, potrivit unui document intern al BAT primit de Reuters.

Documentul de 45 de pagini notează că cei din grup se vor coordona ”până la limita la care ar putea apărea îngrijorări cu privire la competitivitate“. Mai mult, actul trasa o campanie globală plănuită de BAT pentru a combate FCTC, printre obiective numărându-se încercarea de a bloca discuţiile referitoare la introducerea unei taxe de 70% pe tutun.

Scopul acţiunilor de lobby este de a influenţa participanţii cu drept de vot la conferinţă. Este important de menţionat că în mod tradiţional deciziile se iau prin consens, prin urmare influenţarea unui singur membru poate avea un impact major. Tratatul are o clauză cheie, menită să prevină astfel de lucruri: articolul 5.3 notează că statele trebuie să protejeze politicile de sănătate publică faţă de interesele celor din industria tutunului. Mai exact, statele ar trebui să interacţioneze cu cei din industrie doar atunci când acest lucru este strict necesar.

Dar articolul - care este de fapt o singură propoziţie - conţine o sintagmă pe care cei de la Philip Morris au reuşit să o exploateze: ”în conformitate cu legea naţională“; cei din industrie au argumentat că orice formă de lobby legală într-un stat permite interacţiunea cu reprezentanţii statului.

Documentele de la Philip Morris lasă multe întrebări fără răspuns. În unele cazuri, actele arată planuri ale companiei de a schimba legile anti-fumat sau de a monitoriza activiştii, dar nu e evident dacă aceste planuri au fost duse la bun sfârşit.

În unele cazuri, e evident că acţiunile de lobby ale companiei au eşuat. În iulie 2015, parlamentul din Uganda a trecut o lege ce impunea mai multe măsuri antifumat inspirate de tratat. Mai era nevoie doar de semnătura preşedintelui Yoweri Museveni şi statul african ar fi devenit un lider în implementarea normelor internaţionale. Cei de la Philip Morris au trimis un director, un bărbat tânăr, să îl convingă pe liderul ugandez septuagenar de ce legea era o idee proastă. Sheila Ndyanagangi, cel mai înalt oficial pe probleme de sănătate legate de tutun, descrie modul în care s-au derulat discuţiile: ”I-a spus preşedintelui Museveni că tutunul din Uganda va fi prea scump şi nu va fi competitiv“, povesteşte ea. ”Museveni s-a uitat pentru o clipă la bărbat şi i-a spus că sclavia s-a terminat de mult.“ A urmat o lungă perioadă de tăcere, îşi aminteşte Ndyanagangi, după care Museveni a mai spus că Uganda nu are nevoie de tutun, iar întâlnirea a luat sfârşit.

Preşedintele Ugandei a semnat legea câteva luni mai târziu.

Eforturile celor de la Philip Morris, potrivit prezentării din 2014, rămân acelea de a ”muta discuţiile legate de tutun“ din zona organizaţiiilor de sănătate şi de a demonstra că există interese mai mari - pe scurt, de a spune că ”nu e vorba despre tutun“.

Conferinţa de la Delhi s-a încheiat aşa cum a început: fără ca organizatorii să ştie unde sunt reprezentanţii Philip Morris sau ce au făcut aceştia.