Cum ar trebui sa se poarte liderii lumii in recesiune

Autor: Mihai Mitrica Postat la 03 februarie 2011 29 afişări

Fondatorul Forumului Economic Mondial de la Davos, Klaus Schwab, a cerut in cuvantul sau de deschidere a lucrarilor ca liderii lumii sa evolueze de la comportamentul de pompieri ai crizelor la actiuni de prevenire a riscurilor din economie, altfel lumea va fi prinsa intr-o spirala a managementului de criza. Dar e posibila o astfel de evolutie?

La fel, nici initiativele presedintelui francez Nicolas Sarkozy de a reface concordia in interiorul G20 pe care-l patroneaza in acest an nu par sa aiba multe sanse in acest an: desi China si India vor si cer o detronare a dolarului ca moneda de referinta in schimburile comerciale internationale, apropierea alegerilor prezidentiale din SUA va insemna o administratie Obama mult mai putin dispusa la dialog si concesii, mai ales dintre cele cu potential electoral evident negativ.

Pare mai probabil ca in acest an vom asista la o radicalizare a disensiunilor dintre China si Statele Unite, avand ca principala miza declarata refuzul Beijingului de a-si lasa moneda sa se aprecieze, dar motivat pe termen mai lung de rezistenta SUA de a pierde pe orice plan pozitia dominanta pe scena globala. Adaugati si flama revolutionara care a cuprins Africa - continent unde ambitiile geopolitice ale Chinei se ciocnesc din nou de cele ale SUA - si obtinem un "Bloody Mary" numai bun de savurat anul viitor pe vremea asta, cu ochii spre crestele inzapezite ale Alpilor, asteptand inceperea Forumului Economic de la Davos din 2012.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
special,
pompieri,
lideri
/special/cum-ar-trebui-sa-se-poarte-liderii-lumii-in-recesiune-7929217
7929217
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.