Producătorii de telefoane mobile inteligente au fost criticaţi ani de zile pentru utilizarea unor metale extrase în condiţii de muncă îngrozitoare. Însă cantităţile utilizate de Apple sau Samsung sunt mici în comparaţie cu cât folosesc VW sau Daimler. O singură maşină conţine metal cât se găseşte în aproximativ 30.000 de telefoane. Producătorii inundă strada cu 60 de milioane de maşini noi în fiecare an – aceasta înseamnă cam 60 de miliarde de kilograme de metal sau 1.800 de miliarde de smartphone-uri.

Dacă producătorii de automobile ar insista, companiile miniere ar putea oferi materii prime produse în condiţii mai bune. Experţii estimează că o astfel de abordare ar creşte preţul unei maşini noi cu cel mult 200 de euro. Însă diferenţa de costuri este încă prea mare pentru unii producători de autovehicule din Germania, care acum realizează mai mult profit ca oricând.

BMW pare să fie în faţa rivalilor germani în încercarea de a-şi verifica furnizorii. Daimler a spus că, având în vedere complexitatea lanţurilor de aprovizionare, ”o dovadă precisă a originii este greu de obţinut, chiar şi cu un efort mai mare“.

”Suntem conştienţi de dificultăţile legate de producerea unor materii prime“, au răspuns reprezentanţii VW.

O scurtă vizită la Liumao, China, unde se află una dintre cele mai mari mine de grafit din lume, demonstrează cât de mari sunt dificultăţile. Regiunea contribuie cu aproximativ 66% la producţia mondială de grafit, o materie primă importantă pentru bateriile litiu-ion care vor da energia unei noi generaţii de maşini electrice. Sunt 54 de kilograme de grafit într-o maşină electrică Tesla Model S.

Însă locuitorii din Liumao plătesc scump dorinţa europenilor de a avea un trafic mai puţin poluant. Muncitorii stau opt ore pe zi într-o încăpere întunecată, fără aer condiţionat şi cu echipament de protecţie insuficient. Deşeurile din fabrici se scurg în canalizare şi otrăvesc culturile locale.

La rădăcinile lanţurilor de aprovizionare ale industriei auto germane se găseşte, printre altele, o firmă chineză numită BTS, furnizor al producătoriilor de baterii Samsung SDI şi LG Chem. Un purtător de cuvânt al Samsung recunoaşte că există mine care poluează zona, dar asigură că BTS nu obţine grafit din ele. BMW spune că nu crede că foloseşte grafit din acele mine, dar nu poate exclude complet posibilitatea. Daimler şi VW nu au răspuns la întrebările referitoare la această verigă a lanţului lor de aprovizionare. Nici reprezentanţii BTS nu au răspuns la întrebări.

Nu există nicio lege care să forţeze companiile germane să se asigure că furnizorii lor respectă standardele sociale şi de mediu. În alte ţări europene lucrurile stau mai bine. În acest an, Franţa a adoptat o lege care impune companiilor să furnizeze informaţii despre lanţurile lor de aprovizionare. Olandezii au introdus reguli care interzic munca copiilor la furnizorii companiilor. Britanicii au înregistrat cele mai mari progrese, o lege din 2015 obligând toate companiile cu venituri mai mari de 36 de milioane de lire sterline (40,6 de milioane de euro) să furnizeze anual informaţii cu privire la respectarea drepturilor omului în lanţul lor de aprovizionare. Germania va introduce reguli care cer firmelor să evalueze dacă-şi respectă responsabilităţile sociale, dar obligaţia va fi valabilă abia începând cu 2021 şi doar pentru companiile cu peste 500 de angajaţi. 

Organizaţia Naţiunilor Unite lucrează la un acord obligatoriu pentru împiedicarea încălcării drepturilor omului de-a lungul lanţului de aprovizionare. Proiectul a fost iniţiat de către naţiuni furnizoare precum Africa de Sud, dar va trebui să fie pus în aplicare de statele occidentale. Iar acolo este problema.

Cobaltul este un alt element vital pentru bateriile reîncărcabile ale maşinilor electrice. În ultimele 12 luni, preţul cobaltului s-a dublat, ajungând la peste 60.000 de dolari pe tonă din cauza febrei maşinilor electrice, care a cuprins întreaga lume. Se estimează că aproximativ 40.000 de copii sunt implicaţi în procesul de extracţie în Congo, unul dintre cei mai mari furnizori ai acestei materii prime. Cobalt se extrage şi în China. Huayou este o companie chineză şi unul dintre cei mai mari furnizori. Unul din managerii firmei asigură că aceasta face tot ce poate pentru a împiedica exploatarea copiilor prin muncă. Huayou face ceva, însă, aşa cum recunoaşte chiar managerul respectiv, nu poate garanta că tot procesul de furnizare de cobalt este lipsit de abuzuri faţă de copii.

Companiile care folosesc materii prime cu provenienţă dubioasă au propriile modalităţi de a încerca să rezolve măcar o parte a problemei. O strategie comună implică nu anularea contractelor cu furnizori dubioşi, ci exercitarea de presiuni comerciale asupra acestora pentru ca ei să-şi schimbe modul de lucru. Însă, după cum explică compania hamburgheză Aurubis, care produce catozi de cupru pentru maşini, producătorii din industria auto care vor să schimbe ceva nu pot pune presiuni prea mari asupra companiilor miniere pentru că ele folosesc mai puţin de 4% din producţia globală de concentrat de cupru. Or, se vor găsi repede alte firme industriale care nu au pretenţii prea mari.

Prin presa sud-africană s-a scris recent că BASF va pune capăt colaborării cu Lonmin, fapt negat de ambele companii. BASF a precizat că nu vrea să reteze legăturile cu Lonmin. În schimb, ridică standardele, iar compania minieră ar trebui să adere la acestea. ”În cazul în care compania minieră nu aduce îmbunătăţiri, ne rezervăm dreptul de a pune capăt cooperării“, se arată într-un comunicat al colosului german.

Lonmin şi-a cerut scuze pentru masacrarea minerilor săi şi a pus deoparte echivalentul a aproape 40 de milioane de dolari pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Salariile au fost majorate, iar BASF a efectuat verificări şi plăteşte o brigadă de pompieri pentru intervenţii la topitoria sud-africană. Însă minerii continuă să lucreze în schimburi de opt ore în subteran fără a putea sta drepţi şi fără echipament de respirat. Pentru a ţine praful la sol este folosită apa. Iar Lonmin are probleme financiare grave, pentru care este pedepsită brutal pe bursa de acţiuni. Această criză vine după ce compania a anunţat, în septembrie, că ministerul sud-african al minelor a informat-o asupra eşecului în a-şi îndeplini o parte din obligaţiile sociale şi legate de condiţiile de muncă. Companiile miniere din această ţară sunt obligate să furnizeze locuinţe pentru ajutarea unei forţe de muncă exploatate în timpul apartheidului. O anchetă privind masacrul de la Marikana a dezvăluit că Lonmin nu şi-a respectat angajamentul de a construi 5.500 de locuinţe şi construise numai trei. Decembrie sau ianuarie ar putea aduce noi greve. Recent, unul dintre liderii de sindicat a fost găsit împuşcat.