“Ma simt prostit in fata; adica am creat Uniunea Europeana ca sa ne protejeze, si o buna perioada chiar a functionat”, spune el, explicand ca Europa a oferit o piata de desfacere pentru anvelopele fabricii si a stabilit norme de securitate. “Acum, cu competitia venita din tarile estice, am impresia ca Europa a creat o situatie in care noi ne pierdem locurile de munca in favoarea altor tari din UE. Cum poate asta sa slujeasca binelui general?”

Uniunea e departe de a se prabusi din cauza unor astfel de antagonisme. Dar unii dintre cei mai devotati promotori ai ideii de continent unit incep sa-si mai tempereze pretentiile. Putini mai vorbesc acum de o Europa care sa fie o contrapondere politica si militara la Statele Unite.

Fischer, politicianul din Partidul Verzilor, este un pro-european infocat, care deplange indiferenta generatiei de dupa ‘89 fata de idealurile unui destin european si refugierea - sub presiunea crizei - in bratele retoricii nationaliste. “Crizele sunt tot timpul un moment al adevarului, pentru ca ele devoaleaza atat punctele forte, cat si pe cele slabe ale tuturor celor implicati”, afirma Fischer, criticand in particular viziunea ingusta, nationalista a guvernului german.

Banca Centrala Europeana, care stabileste dobanda de referinta la imprumuturi pentru cele 16 state care folosesc moneda euro, s-a descurcat bine, considera Fischer. Dar Comisia Europeana, principalul for executiv al Uniunii, “nu a facut nimic in actuala criza - si e vorba despre o criza transnationala, astfel ca rolul Comisiei ar fi trebuit sa fie, dimpotriva, foarte activ”.

In loc de aceasta, liderii europeni s-au concentrat pe adoptarea mult-amanatului Tratat de la Lisabona, care va crea functia de presedinte al UE, pe cea de ministru de externe european si va simplifica luarea de decizii in interiorul Uniunii. Dar tratatul are foarte putin de spus despre chestiunile economice.

Disensiunile sunt evidente din modul cum statele au actionat ca sa-si salveze bancile si uzinele auto, atunci cand o politica europeana cuprinzatoare ar fi fost mai logica. A fost si incapacitatea de a cadea de acord cu privire la o politica fata de Afganistan sau la o politica energetica comuna care sa reduca dependenta Europei de gazele naturale rusesti.

Germania si Franta sunt impreuna motorul traditional al Uniunii Europene, dar relatiile dinre ele sunt in acest moment reci, presedintele francez Nicolas Sarkozy si cancelarul german Angela Merkel punand pe primul plan interesele nationale, fie ca e vorba despre beneficiile sociale sau despre salvarea locurilor de munca din industria auto.

Divergentele sunt evidente, de asemenea, si intre nordul si sudul Europei; statele mai responsabile fiscal, cum este Germania, s-au angajat doar declarativ sa ajute economii risipitoare cum sunt cele ale Greciei si Spaniei. Solidaritatea, care ar trebui sa fie principiul fundamental al Uniunii Europene, se destrama si pe relatia est-vest: statele care folosesc euro se arata cu greu dispuse sa riste stabilitatea monedei ca sa salveze niste membri din afara zonei euro ca Bulgaria si Romania.

Putini vor sa se gandeasca la ce se i ntampla in Ucraina, stat care nu e membru UE, dar unde multe banci europene, in special germane si austriece, au investit masiv. Iar promisiunea unei Europe fara frontiere a fost subminata de reactia impotriva imigrantilor, priviti drept competitori pentru locurile de munca inca disponibile.

Inainte de alegerile europarlamentare, Sarkozy si Merkel au semnat o scrisoare deschisa comuna. “Vrem o Europa puternica, care sa ne protejeze, respingem o Europa birocratica si care aplica mecanic niste reguli rigide”, scriau ei.

Dar cei doi nu au cazut deloc de acord cu privire la rolul cheltuielilor publice si al Bancii Centrale Europene. Sarkozy e in favoarea mai multor stimulente si vrea ca BCE sa aiba posibilitatea de a cumpara obligatiuni sau credite ale sectorului public, ca sa sustina revitalizarea creditarii. Merkel, din contra, a atacat deficitele bugetare in crestere si a criticat banca centrala pentru reducerea prea abrupta a ratelor dobanzilor, cu riscul de a reinflama inflatia in viitor.

Ambii sunt insa de acord sa protejeze locurile de munca in plan intern. In vreme ce Sarkozy a fost criticat pentru ca a oferit miliarde pentru protejarea companiilor franceze, Merkel - pe care o asteapta alegeri legislative in septembrie - tocmai a orchestrat un plan costisitor pentru Opel, ramura europeana a General Motors, bazat aproape in totalitate pe salvarea locurilor de munca din Germania.

Cat despre viitor, opiniile sunt impartite, dar putini prezic ca experimentul european ar fi sortit esecului. Tratatul de la Lisabona va fi adoptat in cele din urma, intarind instrumentele de putere ale Uniunii. Iar liderii de azi, oricat de impartite le-ar fi opiniile, ar putea invata sa abordeze in echipa dificultatile economice, asa cum au invatat sa evite conflictele militare ale trecutului.

“Va fi greu, vom avea multe poticneli, istoria ne va da lectii usturatoare, vom avea parte de ani durerosi, dar cred ca aceasta criza creeaza lideri, cei mai buni lideri”, spune Fischer, fostul ministru de externe german. “Nu sunt pesimist”.

© 2009 New York Times News Service/ Nadim Audi a contribuit din Amiens Si Calais, George Calin a contribuit din Bucuresti/ Traducere de Mihai Mitrica