In fata acestor pericole, cancelarul german Angela Merkel si-a asumat public o declaratie de sustinere a eurozonei, iar informatiile obtinute de Financial Times au indicat ca ar putea fi vorba despre un plan de a extinde EFSF cu circa 25% (pentru a include si sumele din "rezerva strategica"), pastrand insa ratingul AAA pentru ca acesta sa poata cumpara obligatiuni suverane de pe piata secundara sau sa ofere linii de creditare pe termen scurt pentru statele cu probleme de lichiditate. Presedintele Comisiei Europene, portughezul José Manuel Durão Barroso, a dat chiar ca termen proximul Consiliu European din februarie pentru adoptarea unei noi solutii in cazul Fondului European de Stabilitate Financiara, ceea ce pentru piete a insemnat echivalentul unei pauze de tras rasuflarea.

Dar chiar daca la inceputul lui februarie liderii UE ajung la un acord pentru redesenarea plasei financiare comune a eurozonei, sunt foarte mari sansele ca planul sa se impiedice chiar in parlamentul german, unde - fiind si an electoral - nu sunt oricum prea multi sustinatori ai sprijinirii rudelor mai sarace din UE cu banii contribuabilului german. Si, cum nici masina germana nu mai e ce-a fost, si credibilitatea Berlinului pe pietele internationale incepe sa se clatine: costul asigurarii datoriilor suverane (CDS) ale Germaniei a crescut in ultimul an de la 0,25% pana la aproape 6%, un record personal nedorit pentru ultimii doi ani si un semn ca motorul economic al Europei nu mai e vazut in stare sa traga mult timp de acum inainte si cu acelasi randament atelajul zonei euro.

Oricum, nici revitaminizarea EFSF nu este o solutie pe termen lung pentru unii dintre cei mai respectati experti financiari: daca uniunea monetara se va transforma intr-un club de transferuri, dinspre statele bogate, ca Germania, catre statele periferice cu probleme structurale si nevoi de finantare ciclice, viitorul monedei europene ar fi sumbru si scurt, totodata. Licitatiile de bonduri italiene si spaniole de saptamana trecuta par sa dea dreptate celor care avertizeaza ca zona euro a intrat intr-o periculoasa spirala in care criza datoriilor se autoalimenteaza: si Spania si Italia si-au rostogolit trei, respectiv sase miliarde de euro, parti minore din datoria publica, la dobanzi in crestere sensibila fata de licitatiile precedente, de la sfarsitul lui 2010. Problemelor structurale ale zonei euro - lipsa de competitivitate a economiilor componente, slaba capitalizare a sistemului bancar si datoriile publice nesustenabile - pietele nu le pot deocamdata raspunde decat cu dobanzi mai mari - si s-ar putea sa nu mai fie atat de mult pana cand liderii europeni se vor trezi fara solutii daca vor continua sa le caute in aceeasi paradigma ca pana acum.

Tot saptamana aceasta, EFSF va lansa prima sa licitatie de obligatiuni in valoare de cinci miliarde de euro (menita sa finanteze o parte din imprumutul promis Irlandei), un prim pas din ceea ce unii investitori considera, potrivit Financial Times, un precursor al unei zone europene comune de obligatiuni ce s-ar putea dezvolta rapid de la acest punct incolo. Ca o dovada a optimismului cu care pietele intampina acest prim semn al unei atitudini unitare la nivel european, Japonia si-a anuntat deja intentia de a cumpara cel putin 20% din aceste obligatiuni, iar liderii europeni spera sa atraga si alte pusculite pline care sa mai alimenteze EFSF, cum ar fi marile fonduri suverane din China, Norvegia sau din Orientul Mijlociu.

Asteptati-va, deci, la multe poze de grup cu lideri europeni amabili care ii curteaza pe cei din Orient (fie el Mijlociu sau Indepartat) la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elvetia, de la sfarsitul lunii (26-30 ianuarie). Acolo, mai devreme de Consiliul European din februarie, s-ar putea sa se decida viitorul Fondului de Stabilitate Financiara si, implicit, cel al clubului PIIGS si al oricui ar mai putea intra in el (de pilda, Belgia). Asta daca reduta Lisabona mai rezista pana atunci.