Căci a apărut exact atunci un raport al Citigroup, susţinând că sunt de aşteptat în următoarele luni tăieri de rating din partea Moody's şi/sau a Standard&Poor's atât pentru Italia, Spania, Irlanda sau Portugalia, cât şi pentru Franţa, în semn de neîncredere faţă de viziunea fiscală a socialistului Hollande, potenţialul câştigător al prezidenţialelor. Fapt e că Spania rămâne în linia întâi a crizei; pieţele nu-şi abandonează peste noapte logica pe care au apucat să parieze.

În cazul de faţă, semnele că Spania "urmează" erau vizibile: conform raportului trimestrial al CMA Datavision, Spania a intrat în premieră în clasamentul celor mai riscante zece ţări din lume, pe locul 10, terminând luna martie cu o probabilitate estimată de intrare în incapacitate de plată la 32,1% (pentru comparaţie, România e pe locul 21, cu 20,3%). Iar logica de care vorbeam mai sus îşi găseşte biblia perfectă într-un raport al firmei americane Carmel Asset Management ce a făcut săptămâna trecută suficientă vâlvă în mediile investitorilor.

Raportul descrie o listă a motivelor pentru care problemele Spaniei ar fi mai grave decât cred pieţele şi decât spun liderii europeni. După cei de la Carmel, portofoliile băncilor sunt grevate de credite imobiliare neperformante în pondere de 11% (faţă de estimarea oficială de circa 3%), spargerea balonului imobiliar va continua cu o scădere cu încă 35% a preţurilor pe piaţa locuinţelor (faţă de estimarea oficială de 15%), piaţa muncii este rigidă şi necompetitivă (de unde şi şomajul record de aproape 23%, aşteptat să depăşească 24% anul acesta), iar datoriile autorităţilor regionale, datoriile companiilor garantate de stat şi creanţele fondului de asigurări sociale ar umfla povara datoriei naţionale la 92% din PIB (faţă de cifra oficială de 61%).

Toate acestea, susţine raportul, vor adânci recesiunea, ducând la scăderea PIB cu 2% în 2012 şi 2013 (faţă de estimarea oficială de 1,7%) şi vor face imposibilă reducerea deficitului bugetar de la 8,5% anul trecut (motiv pentru care deja guvernul a renunţat la ţinta iniţială de 5,8% pentru 2012, stabilind o nouă ţintă de 5,3%). Şi corolarul: UE n-ar avea nici resursele, nici voinţa politică de a salva o economie de astfel de dimensiuni şi cu astfel de probleme.

Jonathan Carmel, fondatorul Carmel, rezumă aşa problema Spaniei: "Economia ei s-a bazat pe construcţii, iar intrarea în zona euro i-a asigurat dobânzi foarte mici. Activele imobiliare s-au scumpit, iar construcţiile au devenit motorul dezvoltării într-o asemenea măsură, încât nu au mai avut o industrie sau alte avantaje competitive ca să-l înlocuiască atunci când s-a oprit". Americanul oferă şi o soluţie, ba chiar două. "Dacă Spania ar ieşi din zona euro, şi-ar devaloriza moneda, forţa de muncă ar deveni competitivă şi ar merge înainte. Dacă nu, atunci ar trebui să aibă loc o integrare fiscală a zonei euro, cu pierderi de suveranitate. Ar trebui să avem Statele Unite ale Europei, unde toată lumea votează acelaşi preşedinte şi e taxată de acelaşi fisc." Unde am mai auzit asta?