Real estate. Real talk.

Cum devii agent imobiliar? Ramona Ursu, RENET: „Aveam nevoie de un job în care să simt că eu conduc”

7 feb 2022

După 9 ani de muncă în rolul de agent imobiliar, Ramona Ursu găseşte bucurie în ceea ce face zi de zi. Iar asta după ce anterior acestei profesii a schimbat trei joburi într-un an. Ce o menţine motivată acum?

Ramona Ursu, agent imobiliar în cadrul RENET, The Real Estate Network, lucrează ca agent imobiliar din 2012. „Atunci am avut norocul să îmi întâlnesc colegii din agenţia RENET unde sunt şi acum şi să descopăr o agenţie poate mai atipică la vremea respectivă. Ce m-a atras a fost că îmi doream să îmi schimb complet traiectoria în ceea ce priveşte munca mea - după o perioadă în care timp de aproximativ un an am schimbat trei joburi. Aveam nevoie de un job în care să simt că eu sunt cea care conduce”, a spus Ramona Ursu în una dintre ediţiile webinarului Real Estate. Real Talk realizat de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN.  

Imobiliarele au fost astfel oportunitatea care i-a ieşit în cale, iar de atunci spune că principala constantă, care a făcut-o să aprecieze şi mai mult domeniul, a fost lucrul cu oamenii. La fel stau lucrurile şi când vine vorba despre realizări. „Principalele realizări sunt legate de clienţii mei, de faptul că am reuşit să îi ajut să îşi cumpere sau să îşi vândă casele aşa cum au dorit - de satisfacţia pe care ei o au atunci când se gândesc la mine, când îi sun de zilele lor de naştere sau invers, când vorbesc cu ei după ani de zile şi spun că o casă pe care au cumpărat-o cu mine este cea mai bună pe care o puteau găsi. De aici mă încarc eu cu energie.” 

Ea observă că din 2012 şi până acum, de când şi-a început ea activitatea în domeniu, piaţa s-a schimbat foarte mult, inclusiv când vine vorba despre felul în care ea şi colegii săi promovează proprietăţile din portofoliu: „Pe atunci, ai mei colegi, cu ani de experienţă în spate, aproape toţi aveau un aparat foto mic cu care îşi fotografiau proprietăţile din portofoliu, să poată să le promoveze. Acum, în 2021, colegii care îşi mai fotografiază proprietăţile au aparate de fotografiat moderne, iar alţi colegi lucrează cu fotografi profesionişti, astfel încât să scoată ce e mai bun din ele - o mică parte din ce înseamnă promovarea unei proprietăţi”. Dincolo de acest aspect, se asigură că au descrieri care pun în valoare atuurile proprietăţilor: „Am ţinut destul de bine pasul cu ce se întâmplă în Vest din acest punct de vedere”. 

Citiţi mai multe despre meseria de agent imobiliar, precum şi despre felul în care se publică un anunţ care să îi atragă pe cumpărători  în celelalte articole rezultate în urma webinarului Real Estate. Real Talk by Storia.ro, care a avut-o ca invitată pe Ramona Ursu, agent imobiliar în cadrul RENET The Real Estate Network. Pentru mai multă inspiraţie, urmăriţi platforma ghid.storia.ro, o resursă în linie cu aşteptările clienţilor, creată pentru agenţii care publică şi vor vizibilitate şi contactări pentru anunţurile lor.

Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunţuri din piaţă – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primeşte peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât şi prin aplicaţiile de iOS, Android şi HUAWEI. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniştilor pentru a identifica cea mai bună soluţie de credit ipotecar şi nu numai.

 

 

 

O campanie Business Magazin si   

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.