Sa ne intelegem, n-am nimic cu Paul Krugman, este un universitar cu opinii ferme, cu idei si cu har si oricum, zic cu un ranjet, sunt, intr-un fel, si coleg cu omul. Eu vorbesc la nivel de principiu si mi se pare putin aiurea ideea - cum sa oferi un premiu pentru economie intr-un an cand criza a maturat podeaua cu Wall Street-ul si cu City-ul londonez? Si nu, nu-i totuna cu a acorda premiul pentru pace intr-un an cu razboaie, pentru ca premiul pentru pace se acorda unui militant, unui inovator, unui spirit; in economie nu facem decat sa incercam sa dam o dimensiune propriilor indoieli si temeri. Si pentru ca repede ne dam seama ca nu stim mare lucru, ne acoperim cu vorbe. Multe. Nu stim cum sa interpretam o evolutie? Nu-i nimic, inventam o ramura noua, o definim, o studiem, o detaliem si tot asa, din ramura in ramura, ajungem sa nu mai vedem padurea.

 

Or, Krugman chiar incearca sa limpezeasca peisajul cu padure, combinand comertul, banii, geografia, natura umana, bananele si avioanele cu reactie in ceea ce el numeste “new trade theory” si “new economic geography”. Si aici vin si dau comitetului Nobel o bila alba - poate ca, totusi, un premiu pentru asa ceva ar trebui dat intr-un an in care nu poti sa nu te intrebi cum naiba s-a ajuns la asa ceva.