Sunt înconjurată de o grămadă de prietene mai frumoase, mai deştepte, mai realizate decât mine, care sunt singure şi şi-ar dori să aibă copii. Ba chiar dornice să-i adopte. Unele chiar dacă au ieşit din relaţii de ani sau chiar zeci de ani, regretă lipsa unui copil, chiar dacă asta ar însemna să-l crească singure. Altele au deja un copil sau mai mulţi, pe care îi cresc singure, cu mari sacrificii. Însă marea majoritate şi-ar dori de fapt o familie, or asta presupune doi adulţi independenţi, nu doar unul. Nicidecum o femeie care trebuie mai întâi să crească un bărbat-copil, care nu ştie ce vrea nici măcar de la viaţa lui, aşa că nici vorbă să-şi mai dorească o viaţă (sau mai multe) pe lângă...

Pentru că acolo trebuie găsită buba pentru scăderea natalităţii. În lipsa voinţei, putinţei şi ştiinţei bărbaţilor de a fi bărbaţi, în toată puterea cuvântului, adică de a-şi asuma răspunderea pentru o familie, nu doar o relaţie. Nicidecum în dorinţa femeilor de a fi independente. Marea majoritate a femeilor, chiar şi cele mai independente dintre ele, tot îşi doresc copii! Doar că decizia nu le aparţine doar lor - cazul celor care sunt într-o relaţie. Iar celelalte nu-i vor cu oricine şi oricum... Şi e normal să fie aşa!

V-aş sfătui, domnule Hostiuc, să aruncaţi o privire peste gard, în ţările mai civilizate, unde bărbaţii sunt implicaţi în mod direct în aducerea pe lume a unui copil şi ulterior în educaţia acestuia. Ei participă alături de partenere la cursuri de pregătire a naşterii şi chiar sunt alături de ele pe tot parcursul travaliului. Poate o să râdeţi, dar li se ţine înainte un instructaj riguros în care sunt avertizaţi inclusiv de ce le-ar putea auzi urechile de la soţiile lor, în timp ce acestea nasc. Sunt avertizaţi că unele dintre ele, din cauza durerii şi a transformărilor hormonale, e posibil să-i insulte, să-i lovească, să le reproşeze lucruri îngrozitoare.

Iar ei trebuie să nu se enerveze, să le asculte, să le suporte, să aibă răbdare, să le liniştească, să le încurajeze, să le zâmbească, să le ajute. La propriu. Câţi dintre bărbaţii din România – ţară cu natalitatea într-o continuă scădere – sunt sau vor să fie alături de soţiile lor când nasc? Mi-e teamă că încă se pot număra pe degete la nivel naţional. Deşi mi-aş dori tare mult să mă înşel, fiindcă recunosc că fac parte din categoria femeilor care şi-ar dori ca partenerul să fie lângă ele când nasc. Alături la bine şi la greu, nu-i aşa? Şi dacă un bărbat nu e lângă femeia lui când îi e mai greu, atunci când înţelege el să-i fie alături? Dacă aveţi copii, dumneavoastră aţi fost lângă ea când a născut? Dacă da, felicitări! Dacă nu, de ce nu şi unde aţi fost în timpul acela? Ce altceva mai important aveaţi de făcut?

Nu pot decât să fac haz de necaz când încerc să-mi imaginez cele două situaţii majoritare în care s-ar regăsi probabil bărbaţii români, dacă ar fi puşi în faţa partenerei care-i înjură isterică, în timp ce naşte. Fie ar fi tentaţi sau chiar le-ar pune la punct cu un dos de palmă, după „bunul obicei” al unor bărbaţi, fie ar leşina sau ar izbucni în plâns şi ar da repede bir cu fugiţii. V-aş ruga, domnule Hostiuc, să vă puneţi pentru câteva clipe în locul unei femei şi să-mi răspundeţi cu mâna pe inimă la ultima întrebare pe care v-aş adresa-o: cu care dintre cele două categorii de bărbaţi mai sus-menţionate aţi prefera să faceţi copii în România?

Mă opresc aici, dar nu înainte de a vă sugera să vă îndreptaţi atenţia asupra unui factor real al scăderii natalităţii, cel puţin la fel de important ca lipsa asumării responsabilităţii din partea bărbaţilor, prezent de data aceasta în egală măsură în rândul ambelor sexe: stresul – cauza principală a infertilităţii la nivel mondial.

Ceea ce mă duce la un alt argument împotriva culpabilizării femeilor independente şi implicit a serviciilor de zbor low-cost: acestea din urmă le permit tuturor românilor să călătorească – fără nici un dubiu, nu doar femeile se bucură de acest avantaj, ci şi bărbaţii - , să se destreseze şi unii dintre ei chiar să procreeze în timpul acestor călătorii. N-aş vrea să mă bănuiţi de vreo reclamă ascunsă, dar cred că ar fi mai interesant să studiaţi nişte statistici despre câţi copii sunt concepuţi tocmai în timpul unor vacanţe low-cost, decât să le învinuţi exclusiv pe femei de scăderea natalităţii.

Cât despre acele femei care călătoresc singure, nu pot decât să sper că într-una din călătoriile lor viitoare – iată, deja un posibil al doilea factor de creştere a natalităţii datorită companiilor aeriene, low-cost sau nu – să întâlnească poate nişte bărbaţi adevăraţi de peste hotare, cu care să poată avea copiii pe care şi-i doresc. Până când bărbaţii români se vor trezi din infantilism şi iresponsabilitate!

Cu cele mai bune gânduri, una din multele femei independente din România care, deşi îşi doreşte, încă nu are copii... drept care planifică deja următoarea călătorie!