Mergând pe regula logică a bunului simţ, nu văd de ce ar fi o problemă în cazul României promovarea unei astfel de măsuri, atâta timp cât „regulile jocului„ au fost stabilite anterior de ţări vest-europene cu o mai mare tradiţie decât noi în „ale democraţiei şi economiei de piaţă„.

Din informaţiile mele, procedura amnistiei fiscale a fost aplicată - bineînţeles sub diverse forme - de mai multe state din UE, cum ar fi Italia, Belgia, Olanda, Germania (mai exact, landul Renania de Nord-Westfalia). În fiecare din aceste situaţii s-au procurat sume considerabile la bugetele ţărilor respective. Nu ştiu dacă există un model care poate fi aplicat ca atare şi ţării noastre, poate cel aplicat de Belgia în anul 2004 s-ar preta cel mai bine, dar sigur există un model care nu trebuie copiat şi de România, cel al Italiei, care a avut 3 astfel de amnistii în aproximativ 10 ani.

Or, din punctul meu de vedere, o eventuală amnistie trebui să aibă un caracter excepţional, unic, coercitiv în caz de neconformare, fără a exista un orizont de aşteptare privind aplicarea sa repetitivă, pe viitor, pentru că, în aceste condiţii, noţiunea de amnistie fiscală pică în desuetudine.

Chiar dacă nu cred în moralitatea amnistiei fiscale, cred în schimb în necesitatea unei astfel de măsuri, deoarece, dacă lăsăm pudoarea la o parte, trebuie să admitem că putem colecta nişte sume frumuşele de bani la buget, sume pe care, în lipsa acestor măsuri, pur şi simplu statul ar fi în imposibilitatea de a le mobiliza către buget - iar exemplele oferite, în anii precedenţi, de alte state europene (care acum ne dau lecţii despre eficienţa colectării resurselor financiare publice) cred eu că sunt destul de elocvente.

În mod cert apare un tratament discriminatoriu faţă de contribuabilii corecţi şi oneşti, dar acest fapt se poate corija - desigur, într-o măsură mai mare sau mai mică - prin acordarea unor bonificaţii fiscale, nu sub forma rambursărilor efective, ci sub forma creditelor fiscale acordate în contul obligaţiilor fiscale viitoare ale acestora, pe tipuri de bugete componente ale bugetului general consolidat.

În plus, pentru a crea o aparenţă de bun simţ şi de moralitate, nu este nici măcar nevoie să prezentăm procesul în sine ca fiind o amnistie fiscală, ci îl putem asimila cu un impozit pe sumele repatriate. Şi atunci poate şi „doza de compromis„ pe care autoritatea publică trebuie să şi-o asume devine mai digerabilă.