Acest mod de a funcţiona profesional le clădeşte stima de sine şi contribuie nemijlocit la un stil de leadership autoritar. Ei, parcă aici nu sună prea bine. Cum adică, tinerii ăştia abia veniţi în companie să ne spună ce şi cum să facem? Se pare că da. Ei sunt gata să-şi impună deciziile atunci când nu se fac cu uşurinţă înţeleşi. Nu au prea multă răbdare ca să ne convingă. Ştiu şi dau direcţia, ceea ce nu o să fie foarte uşor de acceptat de către generaţiile senioare. Din această perspectivă s-ar putea să fim în pericol de a lucra în ”bisericuţe“, formate din membrii generaţiilor diferite. Acceptarea diferenţelor este soluţia propusă ambelor ”tabere“. De altfel, dacă ne uităm în piaţă, sunt deja companii ale generaţiei millennials, cu o populaţie cu vârsta maximă în jurul a 32 de ani. Din experienţa de consultant pentru astfel de clienţi vă spun cu mâna pe inimă că e tare plăcut să lucrezi cu ei. Se adaptează uşor la soluţiile propuse atât timp cât sunt argumentate, le îmbogăţesc cu naturaleţe, iar energia cu care implementează ideile dă aripi oricărui proiect.

Întâmplător, sau nu, lucrez articolul în timpul celei de a treia zile de certificare în transformational coaching.

De regulă lucrez cu adulţii profesionişti din corporaţii sau antreprenori care şi-au asumat roluri semnificative.

Acum însă îl observ pe unul dintre colegii de călătorie, cum ne place să ne definim formarea în acest domeniu, un director executiv, extrem de raţional, al unei multinaţionale din Elveţia. Poate fi de oriunde, dar aş vrea să fim conştienţi că aceste caracteristici de personalitate sunt specific umane, indiferent de cultura şi spaţiul în care activăm.

Obiectivul său a fost definit de a trăi emoţiile şi a se folosi de ele în rolul profesional. O persoană extrem de chibzuită, care trecea toate situaţiile prin filtrul gândirii, se simţea vulnerabilă punând pe primul plan ceea ce simte sau folosindu-şi intuiţia. A descoperit însă prin experienţele profesionale că fără acest atribut îi scad şansele de reuşită în raport cu coechipierii săi.

Faptul că am avut şansa să mă intersectez, mulţumită coechipierului meu de program, cu un astfel de deziderat mi-a amintit de legătura dintre domeniile profesionale pentru care se pregătesc tinerii respondenţi la studiul Yourway şi modul lor de a fi. Pare cumva peste mână, dar pe primele cinci locuri s-au clasificat profesii din domeniul medical, inginerie, arte vizuale, IT şi ştiinţe sociale. Am înţeles că spaţiul profesional urmează să fie accesat de profesionişti cărora le pasă, care vor comunica ceea ce simt şi gândesc, caracterizaţi de curiozitate, preocupaţi de binele altora şi dornici de a include elementele artistice în viaţa lor.

Un singur exemplu vă mai dau şi vă las să cugetaţi la cele povestite mai sus.

Firmă de IT, cu populaţie tânără, cum spuneam. Creştere spectaculoasă pe baza competenţelor echipei. Miza: trecerea la nivelul următor. Clienţi mai mari, mai mulţi, mai pretenţioşi. Acelaşi profil al angajatului, cel mai căutat în piaţă, tehnicitate şi specificitate. Din dorinţa de a închide nevoile organizaţiei şi a răspunde calitativ cerinţelor clienţilor, achiziţiile de noi membri se fac de către colegii din recrutare doar după ”hard skills“. Se întâmplă însă, nu mereu, dar suficient de des, ca unele aspecte să necesite intervenţie neplanificată. Fiecare dintre membrii echipei îşi acoperă ”task-urile“ dar atunci când situaţia ”arde“. Singurele persoane care sunt dispuse să pună osul la treabă sunt creatorii businessului şi şeful echipei tehnice (CTO-ul). Acestuia din urmă nu-i vine a crede că din echipa sa nimănui nu-i pasă de urgenţa situaţiei, aşa cum i se pare lui normal. Mă aşez cu el la o discuţie - desigur, nu tehnică - să analizăm situaţia. Ce ingredient lipseşte din formula ideală? Câţi dintre cei din jurul tău au fost selectati şi din punct de vedere ”soft skills“, îl întreb? Păi de asta avem noi timp? Când găsim un specialist, punem mâna pe el şi-l aruncăm în apă, că doar ştie să înoate. Desigur. Însă o să facă acest lucru strict cât este nevoie şi în parametrii agreaţi, nimic în plus. Şi atunci ce te faci când ai nevoie de empatie, disponibilitate la efort fără măsură şi emoţiile provocărilor traversate împreună cu ceilalţi membri ai echipei?

Cam aşa stau lucrurile în viaţa organizaţiilor, de ieri, de astăzi, dar mai ales şi de mâine. Nu are sens să vă spun că firma respectivă şi-a ajustat profilul şi procesul de selecţie a noilor membri. Dar ce este mai important de împărtăşit este că le place cum le stă împreună aşa, preocupaţi de binele personal dar şi al echipei.