De pe blogul economistului Stephen Levitt am cules o istorioara numita conandoylesc "misterul tonetei cu fructe". Este vorba despre, desigur, o toneta cu fructe unde vinde o doamna. Doamna in cauza vinde banane la gramada - doua banane cu un dolar sau trei banane pentru un dolar. Bananele sunt de aceeasi marime, de aceeasi calitate si au acelasi gust, iar gramezile de "doua la un dolar" si "trei la un dolar" sunt departate si de dimensiuni egale. Doamna se supara daca incerci sa iei trei banane din gramada de "doua la dolar" sau invers.

Intrebarea vine firesc, de ce vinde asa? Si, slava Domnului, Web 2.0 ofera si posibilitatea postarii de raspunsuri de la cititori, si aici incepe distractia.

Unul zice ca unele banane vin din Peru si altele din Brazilia, chiar daca arata la fel, altul ca poate unele sunt ceva mai vechi, iar altul se pierde intr-o expunere docta despre cum poate el manca doua banane, dar in nici un caz trei, de unde trage concluzia ca vanzatoarea are studii serioase de anatomie stomacala si psihologie comportamentala. Nu lipseste nici vizionarul care diferentiaza bananele organice de cele crescute conventional, iar altcineva, sa-i spunem "analistul", a studiat fotografiile si face un mercurial: "o banana pentru 40 de centi, doua pentru 80 de centi, doua pentru un dolar si trei pentru un dolar". Dar analistul nu mai explica nimic si ne lasa sa tragem propriile concluzii.

Si citez in continuare, pentru ca exercitiul este minunat: unul crede ca bananele vin in ciorchini de cate cinci si doamna in cauza are un ciudat sentiment al echilibrului care ii impune sa repartizeze marfa in multimi luate cate doua sau trei (de unde si nervozitatea care apare atunci cand iei bananele din gramada nepotrivita) - insul in cauza numeste asta "market segmentation". Imediat urmatorul comentator ii da dreptate, dar introduce in ecuatie un personaj aparte, CelCeVreaMereuCelMaiBunRezultat si care ii permite doamnei sa nu piarda o chestie ce suma magnific in engleza, adica "the lucrative margins of the luxury segment". Ceva mai jos altcineva descopera la taraba cu banane germenii strategiei Apple de stabilire a preturilor produselor. Si tot asa cale de 150 de comentarii si posibile explicatii, care ajung pana la a invoca "briciul lui Ockham". Mai trebuie sa remarc numarul personajelor lucide, care au raspuns citand o replica a unui personaj de film - ceva de genul "dintr-o toneta cu banane castigi intotdeauna, oricum" si al celor si mai lucizi, care au replicat "de ce nu o intrebati pe vanzatoare?".

Diversitatea de opinii poate fi interpretata ca un semn si un posibil raspuns la intrebarea cu care am pornit, daca a tinut mintea noastra pasul cu ritmul de dezvoltare al stiintei si tehnicii. Aici si nu in imobiliarele chineze sau in pretul alimentelor sau al metalelor pretioase este urmatorul balon de sapun care se va sparge, este un domino social, economic si politic care va schimba fata lumii si care trebuie interpretat ca atare.

Nu intamplator am pomenit de Belle Epoque - a inceput spre finele secolului XIX si s-a terminat in momentul in care Gavrilo Princip l-a impuscat pe arhiducele Franz Ferdinand si a izbucnit Primul Razboi Mondial. Pana la izbucnirea razboiului, Belle Epoque a insemnat forta de munca ieftina, cai ferate, aparitia sampaniei si a traiului boem, a serelor si a banchetelor somptuoase. Intre 1870 si 1914 si stabilitatea politica a lumii occidentale a fost o realitate pe care nici macar pierderea Alsaciei si a Lorenei de catre Franta nu a tulburat-o. Aparent, pentru ca in cancelarii s-au acumulat tensiuni, iar balurile stralucitoare ascundeau tendinte nationaliste, rivalitati economice, dispute teritoriale si sisteme de guvernare complicate. Iar la terminarea unuia dintre cele mai sangeroase conflicte, harta lumii nu mai era aceeasi - disparusera patru mari imperii si patru mari dinastii. Iar perioada de relaxare a Belle Epoque a indus un entuziam inconstient, pentru ca initial s-a plecat la razboi pe baza de voluntariat. Pe urma au murit milioane de oameni, iar Hemingway a vorbit de "generatia pierduta", a celor marcati de marele conflict.

Si un amanunt: Germania a facut ultima plata din contul despagubirilor pe care le-a avut de platit abia in octombrie 2010, cand, au spus unii, s-a terminat cu adevarat razboiul. Ce vreau sa spun? Pai, asemeni "analistului" bananier, am oferit toate datele problemei, si, in plus, pare ca lumea gandeste mai intens si mai cu folos decat in urma cu un secol. Si nu uitati ca toata lumea, de la doamna cu banane si pana la stabii care se intalneasc la Davos sau la comentatorii de pe bloguri vor MereuCelMaiBunRezultat; asta nu inseamna, totusi, "the lucrative margins of the luxury segment". Ci urmatorul balon.