Cei mai multi, deopotriva barbati si femei, cu varsta intre 14 si 44 de ani, cu venituri lunare cuprinse intre 500 si 3.500 de lei, intra probabil cu precadere pe paginile blogurilor din varful clasamentului, scrise de persoane publice precum Cabral Ibacka, Mircea Badea, Victor Ciutacu, Catalin Tolontan sau Tudor Chirila, la care se adauga cateva nume binecunoscute in blogosfera, precum Zoso, Manafu, Visurat sau Arhi. Restul ajung mai degraba pe bloguri mai putin cunoscute, specializate adesea in domenii precum politica, IT sau media sau, de ce nu, pe jurnalele prietenilor care scriu doar experiente personale.

Imaginea de ansamblu este insa aceeasi - toti acesti cititori inventariati de SATI intra pe bloguri fie pentru a se informa, fie pentru divertisment, iar profilul lor (varsta si venituri) este cel al receptorului ideal de reclame. Si atunci, de ce sunt in continuare asa de mici bugetele companiilor pentru reclamele din acest mediu masurabil, de unde pot totodata defini mai bine la cine ajunge mesajul si pot vedea cati dintre cei care il vad devin si clienti?

Un posibil raspuns ar putea fi bariera psihologica formata in jurul blogurilor, privite inca de multi ca un colt personal al autorului, unde pe langa informatii utile isi gasesc adesea locul si pareri nu intotdeauna exprimate intr-o maniera academica. Un altul ar fi faptul ca intre companiile interesate sa se promoveze pe internet si bloggeri s-a format un cerc vicios. Publicitarii acuza lipsa unor bloguri romanesti specializate si cu audienta suficient de mare, limitandu-se sa aloce bugete doar pentru site-urile populare, in timp, ce dintre bloggerii cu audienta mai restransa, putini sunt motivati sa investeasca timp si resurse intr-un proiect cu potential financiar incert. Iar faptul ca se inmultesc ziaristii cu bloguri si publicatiile care se concentreaza din ce in ce mai mult sau exclusiv pe internet creste concurenta pentru banii de publicitate online.

Descrierea primitiva a teritoriului media ca un teren de lupta intre blogurile noi si presa veche, in care primele tind sa castige, e deja de domeniul trecutului: pentru consumatorii de informatie toate sursele au devenit complementare si nimeni nu mai poate revendica suprematia in materie de credibilitate si de audienta. Clar e ca ne aflam intr-o perioada de tranzitie, reflectata de modul cum se aloca bugetele de publicitate, iar orice victorie in meciul dintre multiplele surse de informare nu mai poate fi decat temporara.