Facultatea in frac

Postat la 20 octombrie 2009 16 afişări

In urma cu putin timp, Mircea Sarbu argumenta in BUSINESS Magazin pe o pagina intreaga cum invatamantul la distanta este nu numai plin de virtuti, ci si ca “educatia online poate schimba sistemul academic actual”, in sensul ca ii va putea lua locul din fata intr-o zi, nu foarte indepartata.

Daca un om civilizat nimereste din intamplare intr-o multime alcatuita din oameni care nu au mai nimic in comun in afara interesului pentru pretul scazut al diplomei, care au ales acea universitate doar pentru ca era mai aproape de casa si pentru care e absolut acelasi lucru ca "studiaza" finante, marketing, drept, informatica manageriala, stiinte politice sau relatii internationale, care merg la cursuri intr-o hala in care inainte se asamblau tractoare sau se tineau sedinte de partid… ei bine, acel om incepe sa-si piarda civilizatia cu care a venit. In prima saptamana mai putin, in a doua mai mult si tot asa, iar dupa cateva luni s-ar putea sa fie de nerecunoscut, cel putin cat timp e printre ceilalti si in interiorul universitatii.

Sigur ca multi vor sari in sus si vor obiecta ca un om nu se (de)civilizeaza in cateva saptamani, insa aici e vorba doar despre comportamentul civilizat si nu despre toata mentalitatea, cu valori, principii, reprezentari, atitudini etc. Si orice schimbare incepe aproape intotdeauna cu comportamentul, restul vin si ele, dupa aceea.

Sunt foarte putini studenti capabili sa invete singuri, in orice conditii. Daca ar fi asa, nici nu ar mai fi nevoie de universitati, cum spune si Mircea Sarbu; Internetul, YouTube, platformele de socializare si Spiru Haret ar fi suficiente. Cand domnul Gaf-Deac afirma cu patos: "Noi, la Spiru Haret, avem o gramada de calculatoare, de aceea nu mai avem nevoie de atatia profesori." (la Spiru exista un profesor la 150 de studenti, fata de media de la stat, de 1 la 20).

Asta vroia sa ne faca sa credem. Insa eu cred ca el stie ca studentii invata din mandrie pentru grupul din care fac parte, dar nu o spune in public. De aceea sunt eu convins ca o universitate care si-ar selecta studentii, la admitere, in functie de cat de civilizati sunt, ar putea ajunge repede in Top 500.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
opinie,
George Butunoiu
/opinii/facultatea-in-frac-4999558
4999558
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.